Prin munții Apuseni la Cheile Ribicioarei și Uibărești

Cheile Ribicioarei, o rezervaţie naturală de tip mixt, categoria a IV-a, care se întinde pe o suprafaţă de 20 de hectare. În rezervaţie se poate remarca prezenţa calcarelor jurasice cu pereţi pe alocuri foarte abrupţi, pe care s-a dezvoltat o bogată vegetaţie specifică, având o structură calcaroasă.
Rezervaţia Cheile Ribicioarei este situată pe raza comunei Ribiţa, pe râurile Ribicioara şi Uibăreşti, la 12 kilometri de Ţebea, în judeţul Hunedoara. Cei care nu cunosc zona nu trebuie să se îngrijoreze, deoarece există indicatoare care îi îndrumă spre Chei, iar distanţa de parcurs pe drum neasfaltat este de aproximativ cinci kilometri. Traseul (de la intrarea în chei) poate fi făcut cu maşina, cu motocicleta, cu bicicleta, dar cel mai plăcut este pe jos.
Odată ce ne-am rupt de drumul principal (E79) şi am intrat între dealuri şi păduri, respirăm alt aer. Pe stânga, pe dreapta, ici – colo, case ascunse de copaci, case frumoase, cu curţi largi şi câini de pază, cu bălţi de peşte în spate, cu instalaţii de captare a apei care curge pe vale sau chiar cu piscine improvizate.
La un moment dat, mergând pe drumul de sat, veţi găsi un panou turistic care avertizează că intraţi într-o arie protejată de interes naţional: Cheile Ribicioarei (şi ale Uibăreştilor, aflate în vecinătate) sunt rezervaţie naturală de tip mixt, care se întinde pe 20 de hectare şi adăposteşte calcare jurasice, pe care s-a dezvoltat o vegetaţie bogată, specifică structurilor calcaroase.
Dacă urmăm firul apei, pe un drum îngust, după terminarea caselor putem observa cum încep să se contureze pereţi de stâncă din ce în ce mai abrupţi. Erodaţi de ape, ei sunt cei care dau aspectul sălbatic locului. De aici începe o altă lume. Stâncile înalte, cam cât un bloc cu cinci etaje, vegetaţia bogată, susurul apei, drumul accidentat care duce până la o imensă cascadă de unde se spune că izvorăşte curcubeul, conturează un peisaj rupt de realitate. În primul loc mai larg pe care îl întâlnim (unde se poate şi campa, pentru o gustare sau chiar pentru o noapte) vedem nişte trepte construite rudimentar din lemne, care duc înspre vârful unei stânci.
Urcuşul nu este greu, poteca se zăreşte prin vegetaţia bogată, dar, numai după câteva trepte urcate, senzaţia de vertij se instalează fără menajamente: pentru că pereţii sunt atât de abrupţi, şi câţiva metri deasupra drumului par a fi o înălţime mult mai provocatoare dacă priveşti în jos. Şi nici coborârea nu mai e la fel de uşoară ca urcarea. Cheile sunt formate pe pârâul Ribicioara, un afluent al râului Crişul Alb, au o formă şerpuită, se întind pe aproximativ doi kilometri şi se află la altitudini cuprinse între 320 şi 550 de metri. Vegetaţia este alcătuită din tufişuri de măceş, soc, liliac sălbatic, corn şi păducel, care acoperă grohotişurile şi tancurile. La altitudini mai mari, se găsesc păduri şi fâneţe, iar peisajul este completat de numeroasele cascade, însoțite şi ele de iederă şi ferigi.

Peştera Cizmei, arie protejată de interes naţional

Pereţii Cheilor Ribicioarei ascund şi peşteri, cea mai importantă fiind Peştera Cizmei. Aceasta adăposteşte urme de fosile din neolitic, formaţiuni stalagmitice şi chiar desene rupestre (cercuri concentrice, cruci în cerc, toate din neolitic). Peştera este declarată rezervaţie speologică, are lungimea de 69 de metri şi o diferenţă de nivel de 41 de metri.

Aici a fost descoperit chiar şi un schelet uman din aceeaşi perioadă neolitică, precum şi oase de urs. Alte două peşteri mai mici, formate de pârâul Topliţa (peştera Topliţei şi peştera Izvorul Topliţei), pot fi vizitate în apropiere. Nu există niciun fel de amenajare turistică şi tocmai asta face zona atât de interesantă: traseul este marcat, dar eşti lăsat să îl descoperi singur. Dacă urmezi drumul tot înainte, depăşind peisajul stâncos al cheilor, harta te duce, tot printre dealuri şi păduri, spre mănăstirea Tomnatec.
Din păcate, nu sunt mulţi cei care se încumetă să dea piept cu asprimea peisajului acestor chei, dar ele sunt locul perfect pentru evadarea totală în sălbăticie, fie şi numai pentru câteva ore. Nu trebuie să vă faceţi griji din cauza telefonului sau a mesajelor şi like-urilor de pe facebook deoarece în zonă nu există semnal. Sunt doar stânci, apă, vietăţi colorate la fel de auster ca şi roca, un primitivism fermecător şi însufleţit al naturii, care te lasă fără cuvinte.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.