11 copii ținuți prizonieri în lagăr – au fost eliberați

2

Cei doi bărbați capturați de poliție, care țineau copiii prizonieri, ar fi extremiști de origine islamică. Cei mici trăiau în condiții de sărăcie cruntă.

Unsprezece copii au fost salvați de către poliția din New Mexico, în timpul unui raid într-un complex abandonat unde ”comanda” un grup de oameni înarmați, considerat a fi extremiști islamici. Doi bărbați au fost prinși și arestați. Copiii trăiau în cele mai triste condiții de viață și de sărăcie, spun agenții.

Raidul a fost declanșat în urma unei anchete legată de răpirea unui copil de trei ani. Răpirea s-a produs în Georgia. Copilul nu era printre cei 11 prizonieri în clădire, dar a dat astfel posibilitatea să fie descoperită această tabără.

La 2 august, șeriful din Taos, Jerry Hogrefe,  a emis un mandat de arestare în care a descris zona părăsită și ruinată, înconjurată de anvelope și bănci de pământ, de la Amalia, adăugând că el a crezut că aici s-ar fi ascuns Wahhaj și Lucas Morten, cei doi bărbați arestați.

FBI-ul a supravegheat zona până când s-a primit un mesaj de la un detectiv din Georgia, care , la rândul lui, primise un bilețel din tabără: „murim de foame, avem nevoie de alimente și apă”, se arată în declarația șerifului. Astfel, nu s-a mai stat pe gânduri…  Șeriful a organizat o operațiune tactică pentru a asigura securitatea copiilor, deoarece, declară acesta,  „am știut că ocupanții sunt, probabil, puternic înarmați.“ vezi video: reuters

Facebook Comments

LĂSAȚI UN MESAJ

vă rog adăugați un comentariu
introduceți numele aici

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.