123 copii răpiți au fost salvați în timpul unei operațiuni – unii dintre copii erau destinați pieței sexuale

Father and son holding hands

Conform raportului poliției – Autoritățile din Detroit au găsit și au salvat 123 de copii dispăruți, dintre care unii au fost răpiți pentru traficul sexual.

Minorii, care au dispărut luni de zile, au fost salvați ca parte a unei singure operațiuni la 26 septembrie, însă știrile au fost făcute public acum, pentru a nu periclita ancheta.

Operațiunea americanilor, numită MISafeKid, a fost condusă în zona Wayne County. Scopul era de a localiza 301 de minori dispăruți.

După salvarea celor 123 de copii, autoritățile au cerut să sse verifice starea lor și să se afle de ce au fost răpiți, potrivit raportului oficial al Marshals, din fericire nici unul dintre copii nu a apucat să fie victima vreunei agresiuni sexuale, dar trei dintre ei au fost au fost răpiți tocmai pentru a fi distribuiți  pieței sexului.

Toți copii erau sănătoși, cu excepția unuia, care nu mâncase timp de trei zile și a fost imediat dus la spital pentru a fi tratat. În timpul interogatoriului copilului, autoritățile au reușit să obțină informații asupra a alți doi copii dispăruți din Texas și unul din Minnesota.

Potrivit statisticelor, în SUA anual sunt folosiți pentru sex peste 600.000 de copii.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.