Copilul cu dizabilitate: să ne bucurăm de fiecare reuşită, sau să ne frustreze comparaţia cu alţii?

disabilități la copii

„Confuzia dintre succes şi recompensele succesului este unul din principalele motive pentru care oamenii îşi abandonează visele.” (Andy Stanley)

copii specialiCitatul acesta m-a dus cu gândul la copiii cu care lucrez şi la părinţii acestora. Când ai în mâini destinul unui pui de om, iniţial  te sperii. Apoi te simţi binecuvântat, şi în final îţi dai seama că totul ţi-a fost dat cu un scop: să vezi că nici o dizabilitate nu este capătul drumului sau blestemul unei familii, ci dovada că există un Dumnezeu care ştie şi poate.

Adeseam văd părinţi care capitulează. Auzind remarcile oamenilor, uneori foarte bine intenţionaţi:

„Oare nu ar fi bine să renunţi la terapie? Oricum şansele sunt minime. Mai bine strânge banii pentru când tu nu vei mai fi, să îi laşi ceva.”

„Ştiu că doare, dar poate ar trebui să nu te mai chinui să îl înveţi să mănânce, pentru că e evident că nu va putea. E de la boală.”

Şi lista neagră a motivaţiilor pentru renunţare o puteţi completa şi voi…

Bucuria copilului tău trebuie să primeze în faţa vindecării

Părinte drag, ai o viziune pe care Dumnezeu ţi-a dat-o, oricât doare: aceea de a-ţi vedea copilul independent.  Dar atât numai: cât poate el, nu cât ai vrea tu sau cât poate altul de vârsta lui!

Obsedaţi de vindecare, terapeuţi şi părinţi cu suflete frumoase ajung să capituleze. Căci ştiu din cărţi că nu e posibil.

Unde e problema? M-ar întreba unii dintre voi.

Problema e că niciodată capătul drumului nu trebuie să fie vindecarea, ci bucuria copilului. Aşa cum o înţelege şi o poate obţine el. Asta înseamnă să accepţi ca părinte că dacă al tău copil nu va vorbi niciodată, ceea ce ţine de tine ai făcut: să-i povesteşti tu lumea, cu vorbele tale. Învăţându-l alternative ale limbajului (exemplu: PECS sau limbajul semnelor) pentru a-l ajuta să comunice cu tine şi cu lumea pe care tu crezi că nu o va înţelege niciodată.

Iubeşte-ţi copilul pentru ceea ce este, nu pentru ce crede lumea că e normal să fie!

Să ştii, drag părinte, că normalitatea este relativă. Depinde din ce unghi o priveşti. Nu pot să-ţi spun că un copil care pică la testele aplicate de un psiholog clinician este un copil cu o dezvoltare tipică. Nu te pot minţi că nu are o întârziere în dezvoltare, dar îţi spun sigur că aici nu vorbim despre normalitate, ci doar de nişte parametri în care copilul tău se incadrează sau nu!

Dacă obţine un scor mic, şi deci primeşte un diagnostic, asta nu îl face anormal, ci special. Şi pentru asta ce ai tu de făcut este să îţi adaptezi viaţa la cea a copilului tău.

Nu e uşor. Să-ţi spun că e, ar trebui să nu am habar ce înseamnă sufletul străpuns de un diagnostic. Iar eu am habar. Nu am un copil cu o dizabilitate, dar am trecut pe acolo cu persoana care credeam că va deveni tatăl copiilor mei. Şi n-a fost uşor. N-a fost nici măcar dureros. A fost … strigător la cer.

„Cum, Doamne? Cum să fie real? De ce mie? De ce el?” şi seria întrebărilor o ştii şi tu la fel sau mai bine ca mine…

Dar dacă doare, părinte drag, nu înseamnă că trebuie să te opreşti. Să te resemnezi!

Dacă doare, înseamnă să bandajezi rănile, să te pui uneori pe genunchi şi să ceri răbdare, putere şi curaj să înfrunţi toate câte vor veni să te abată de la siguranţa ta: copilul tău va putea să cunoască bucuria adevărată, ţine numai de tine să i-o arăţi!

Înfruntă lumea, nu-ţi înfrunta copilul!

Dragii părinţi, dragostea necondiţionată ne învaţă smerenia, lupta şi credinţa. Lasă lumea cu ale ei poveţe, şi mergi pe drumul tău. Du-şi copilul de mână să înveţe să trăiască în ea, nu să i se supună!

Aleargă după Dumnezeu, nu după confirmare din partea oamenilor, că faci sau nu faci ce e nevoie să-ţi vindeci copilul! El nu vrea să fii judecătorul lui, ci avocatul care-l apără de cei ce cred că o dizabilitate înseamnă condamnare la singurătate!

Nu, drag părinte, nu eşti singur pe lume! Învaţă-ţi şi copilul asta, şi vei putea să te bucuri împreună cu el de zâmbet, de simplitate, de dragoste şi binecuvântări!

 

Facebook Comments

LĂSAȚI UN MESAJ

vă rog adăugați un comentariu
introduceți numele aici