Reputata universitate Harvard îi discriminează pe studenţii de origine asiatică?

Reputata universitate Harvard îi discriminează pe studenţii de origine asiatică?

Procesul de admitere în cea mai prestigioasă universitate americană s-a deschis luni la Boston, având în vizor aşa numita politică a „discriminării pozitive” a universităţilor americane denunţată de conservatori, relatează AFP şi EFE.

Dezbaterile s-au deschis luni la un tribunal federal din Boston, în faţa judecătoarei Allison Dale Burroughs, pentru un proces fără juraţi care ar urma să dureze trei săptămâni.

Cea mai veche universitate din SUA neagă orice discriminare antiasiatică, dar revendică criterii mai ample precum excelenţa academică, inclusiv criteriile de personalitate în numele menţinerii „diversităţii” campusului său.

Harvard susţine că procentul studenţilor americani de origine asiatică a crescut substanţial din 2010, pentru a constitui în prezent aproximativ 23% dintre cei circa 2.000 de studenţi admişi în primul an, faţă de 15% afro-americani şi 12% hispanici, dintre cei aproape 40.000 de candidaţi înscrişi.

Organizaţia ‘Students for Fair Admissions’, condusă de militantul conservator alb Edward Blum, este cunoscută pentru a fi atacat deja în justiţie politica „acţiunii pozitive” a unei universităţi din Texas. Curtea supremă nu i-a dat însă câştig de cauză în 2016, aprobând politica dusă de această universitate.

Avocatul organizaţiei, Adam Mortara, a precizat că actualele criterii de personalitate ale Universităţii Harvard au ca efect eliminarea unui mare număr de studenţi de origine asiatică, în favoarea celor afro-americani, hispanici şi albi. Harvard a lăsat politica discriminării rasiale să intre pe marea uşă din faţă, a declarat în deschiderea procesului Adam Mortara, citat de Boston Globe.

Însă, potrivit avocatului universităţii Bill Lee, Havard nu şi-ar putea atinge obiectivele pedagogice fără să includă originile rasiale în prevederile sale, iar rasa nu este niciodată negativă, a asigurat el.

În schimb, administraţia Trump a susţinut plângerea depusă de Edward Blum, afirmând că procesul de admitere la Harvard „îi dezavantajează semnificativ” pe studenţii de origine asiatică.

Oricare va fi decizia tribunalului, întreaga lume aşteaptă cu nerăbdare deznodământul acestei dezbateri ultrasensibile privind influenţa rasei la admiterea în universităţi, care îi opune de mulţi ani pe conservatori şi democraţi.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.