A înșelat zeci de persoane cu vindecări miraculoase și câștiguri la Loto, prin Skype.

Pedeapsa primită de cea care pretindea că este măicuța tămăduitoare Ștefania este mare. 

Fausta Dumitru, care pretindea pe Internet că ar fi Măicuța Tămăduitoare Ștefania, a fost condamnată la închisoare cu executare. Femeia de 32 de ani a reușit să convingă zeci de oameni din țară și din străinătate să o plătească pentru „rugăciuni magice”, vindecări miraculoase și chiar câștiguri la Loto.

Curţii de Apel Ploieşti a găsit-o vinovată de înșelăciune în formă continuată pe Fausta Dumitru, zisă și Măicuţa Ştefania. Judecătorii au condamat-o pe cea care pretindea că este „Măicuța Tămăduitoare Ștefania” la doi ani de închisoare. Inițial, Judecătoria Ploiești, instanța de fond, a condamnat-o la doi ani de închisoare cu suspendare, notează Adevărul.

Anchetatorii susțin că Fausta a reușit să înșele nu mai puțin de 37 de persoane din Româna și din străinătate să-i plătească sume de bani. Le promitea că vor câștiga la jocuri de noroc, se vor vindeca ca prin minune sau că se vor dezlega de farmece, notează sursa citată.

O româncă stabilită în Statele Unite i-a plătit așa zisei „Măicuțe Tămăduitoare Ștefania” nu mai puțin de 27.000 de dolari în schimbul unor rugăciuni pentru sănătate.

Procurorii susțin că Fausta Dumitru le spunea oamenilor că au nevoie de serviciile ei „magice’ pentru că s-ar afla în situații care le pun în pericol viața.

Discuțiile între pretinsa măicuță și clienți erau purtate fie prin Skype, fie prin telefon. Pentru a fi cât mai convingătoare, Fausta se folosea de înregistrări de la mânăstiri ca fundal sonor sau video.

Pentru „vindecările miraculoase”, clienții trebuiau să plătească 300 de euro. „Măicuța” Tămăduitoare Ștefania îi convingea să-i dea cât mai mulți bani pentru ca minunea să se întâmple.

Potrivit sursei citate, Dumitru Fausta a fost reţinută de poliţiştii prahoveni în aprilie 2016 şi a fost trimisă în judecată în stare de libertate.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.