Fabrizio De André – 20 de ani de neuitare

Lumea muzicii italiene de calitate comemorează astăzi un colos: cântăreț, muzician, compozitor, și poet italian, Fabrizio De André.

14 albume pline doar cu piese de mare calibru: poezie, mesaj, muzică, suflet înalt. 

Considerat de majoritatea criticilor italieni ca fiind unul dintre cei mai mari cântăreți italieni din toate timpurile, este cunoscut și sub pseudonimul Faber, pe care i l-a dat prietenul lui, Paolo Villaggio, inspirat de înclinația lui pentru pixurile și creioanele de la firma Faber-Castell, precum și pentru asocierea cu numele său, Fabrizio.

În aproape patruzeci de ani de activitate artistică, De André a înregistrat paisprezece albume, plus câteva melodii single publicate și apoi re-editate în antologii.

Multe dintre versurile sale spun povești despre proscriși, rebeli și prostituate, și sunt considerate de unii critici ca adevărate poeme, suficient pentru a fi incluse în diverse antologii școlare ale literaturii de la începutul anilor șaptezeci și pentru a primi laude chiar de la nume mari din poezie, precum Mario Luzi.

Alături de Bruno Lauzi, Gino Paoli, Umberto Bindi și Luigi Tenco, De André este unul dintre exponenții așa-numitei Școli genoveze, un grup de artiști care au revoluționat profund muzica ușoară italiană.

De André este artistul cu cel mai mare număr de premii din cadrul clubului Tenco, cu șase plachete și un premiu Tenco. Popularitatea și nivelul artistic ridicat al cântecelor sale au împins unele instituții, după moartea sa, să pună numele său la străzi, piețe, parcuri, biblioteci și școli.

Ultimul trubadur, De André, încă este iubit și ascultat, chiar și de către tânăra generație. Melodiile sale sunt fredonate sau cântate ”tribute Fabrizio”, sau karaoke, la majoritatea petrecerilor publice sau private.

Fabrizio este îndrăgit și la nivel internațional, chiar dacă nu a compus piese comerciale, ci mai degrabă culte sau …folk.

În timpul celui de-al doilea război mondial, Fabrizio a trăit inițial ca un ”fără adăpost” în provincia Asti, Revignano d’Asti, unde tatăl său, după bombardamentele din 1941, a cumpărat „Cascina dell’Orto”. Tatăl, Giuseppe, a rămas în oraș pentru a urma Institutul Tehnic, dar în 1944 s-a alăturat familiei, fiindcă era dat în urmărire de către fasciști pentru că a ascuns studenți evrei. A trăit apoi în Genova postbelică, tulburată și implicată în confruntarea dintre catolici și comuniști.

După absolvirea școlii elementare într-o instituție privată guvernată de maici, Fabrizio merge la școala de stat, unde comportamentul său „diferit“ împiedică coexistența cu profesorii.

Din acest motiv el a fost transferat la dura școală iezuită a Institutului Arecco, o școală secundară inferioară frecventată de progeniturile bogătanilor. Aici, Fabrizio este victimă, încă din primul an, a unei tentative de hărțuire sexuală din partea unui iezuit al institutului; în ciuda vârstei sale, reacția față de „părintele spiritual“ este directă și, mai presus de toate, puternică, ireverențioasă și, atât de vehementă încât conducerea a decis eliminarea tânărului De André, în încercarea de a potoli scandalul.

Soluția se dovedește inutilă, deoarece, din cauza ordinului de exmatriculare, episodul vine la cunoștința tatăl lui Fabrizio, ajuns la acel moment un membru marcant al Rezistenței și vice-primar al orașului Genova și care informează directorul instituției de învățământ că vreau o anchetă imediată… –  care se încheie cu expulzarea de la institut a preotului iezuit și nicidecum a lui Fabrizio.

În anii de după război, De André  întâlnește pe Paolo Villaggio, viitorul creator de comedie, devenindu-i un prieten apropiat și cu care a împărtășit majoritatea aventurilor sale.

De André însuși descrie prima lor întâlnire în 1948, într-un sat din Cortina d’Ampezzo: „L-am întâlnit pentru prima dată în Pocol, deasupra Cortinei. Eram un băiat supărat care vorbea murdar, el m-a plăcut pentru că eram chinuit, neliniștit. Și el era tot așa, doar că era mai controlat, poate pentru că era mai mare decât mine și apoi a luat rolul imediat de frate mai mare și mi-a spus: „Uite, nu trebuie să spui cuvinte urâte, spune cuvintele vulgare pentru ca să fii centrul atenției, ești prost”.

Mai târziu, după ce a părăsit casa părinților, la vârsta de 18 ani, datorită relației dificile cu tatăl său, viitorul cântăreț-compozitor, Fabrizio a urmat cursuri de literatură și altele de medicină, la Universitatea din Genova, înainte de a alege facultatea de jurisprudență, inspirată de tatăl, de prietenul său din copilărie, Paolo Villaggio, și de fratele său mai mare Mauro, care și-a începuse deja studiile în drept și urma să devină un avocat faimos.

În această perioadă De André va începe să aibă probleme legate de abuzul de alcool. La distanță de doar șase examene până la absolvire, și datorită primelor contracte de înregistrări, Fabrizio părăsește studiile și decide să urmeze un drum diferit de fratele său, muzica (fratele Mauro va deveni totuși unul dintre fanii săi cei mai loiali și totodată cei mai critici).

Debutul în 1961. Existențialism și protest: între 1968 și 1973. Criza și primele spectacole live. De André ajunge spionat de serviciile secrete. Colaborări și experimente în anii șaptezeci.

Răpirea – În seara zilei de 27 august 1979, este răpit împreună cu Dori Ghezzi, perechea sa, de o bandă anonimă din Sardinia și ținut prizonier pe versanții muntelui Lerno lângă Pattada, apoi, urmează să fie eliberat după patru luni (Dori a fost eliberat pe 21 decembrie la ora unsprezece noaptea, Fabrizio pe 22 la ora două dimineața, trei ore mai târziu), după plata răscumpărării, de aproximativ 550 de milioane de lire, plătite mai mult de tatăl său Giuseppe.

Anii optzeci au trecut iute și au însemnat pentru el un continuu urcuș pe firmamentul marilor artiști.

După concertul de la Roccella Ionica, pe 13 august 1998, turul include și o altă oprire în Saint-Vincent, în data de 24 a aceleiași luni.

Cu toate acestea, în timpul repetițiilor, De André pare dezordonat și confuz: nu se poate așeza la chitară așa cum ar dori el și se plânge de o durere puternică în piept și în spate. În cele din urmă compozitorul aruncă chitara și nu mai ține concertul (banii pe bilete au fost returnați fanilor).

Câteva zile mai târziu, De André a făcut câteva teste medicale la Aosta, explicând ce s-a întâmplat – a fost diagnosticat cu cancer pulmonar, ceea ce l-a determinat să oprească definitiv concertele.

De André este spitalizat abia la sfârșitul lunii noiembrie 1998, când boala se afla deja într-un stadiu avansat: părăsind spitalul numai pentru ziua de Crăciun, pentru a putea petrece  împreună cu familia, medicii se supără și, disperați, încearcă să-l salveze. Inutil…

De André a decedat la ora 2:30, la 11 ianuarie 1999, cu o lună înainte de vârsta de 59 de ani, la Institutul de Cancer din Milano, unde a fost spitalizat din cauza agravării bolii.

Înmormântarea a avut loc în Bazilica Santa Maria Assunta di Carignano din Genova, pe 13 ianuarie, unde participă o mulțime de peste zece mii de oameni, inclusiv admiratori, prieteni și exponenți ai lumii spectacolului, politicii și culturii.

(Informațiile au fost selectate și adaptate în română după versiunile virtuale wikipedia și din presa italiană)

După Fabrizio – Rămâne grandioasa operă și amintirea unui spirit înalt, unui om al naibii de frumos de viu!

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.