Lipsa forței de muncă din U.E. și românii care NU mai vor să muncească

Și dacă românii nu ar mai vrea să muncească deloc în țările vestice și s-ar reîntoarce în patrie, ce ar mai face arogantele și orgolioasele țări așa-zis bogate? Ar deschide culoarele migrației asiatice și africane? Deja se observă efectele unei astfel de migrații.


citește și Să imaginăm un scenariu al groazei: patru milioane de români întorcându-se acasă în doar șase luni de zile


În Germania a început sezonul de recoltare a sparanghelului și cele mai multe ferme se bazează exclusiv pe muncitorii din România și Polonia.

Însă, la început de mai, fermierii sunt puși în fața unei probleme majore, cu care nu s-au mai confruntat: lipsa forței de muncă. Potrivit unui documentar realizat de televiziunea germană NDR, românii și polonezii nu mai vor să recolteze sparanghelul pe salariu minim.

Fermierii germani găsesc tot mai greu muncitori, după ce în Polonia au fost majorate alocațiile pentru copii, iar România înregistrează creștere economică. ”Economia românească se dezvoltă pozitiv, există mai multe locuri de muncă și mulți nu mai vor să lucreze ca sezonieri în Germania”, a declarat pentru sursa citată un expert al Camerei de Agricultură din Renania de Nord-Westfalia.

Criza muncitorilor români se simte în Saxonia Inferioară, landul în care sunt cultivate 4.500 de hectare cu sparanghel, care produce o treime din producția totală a Germaniei.

Germania simte că îi pierde pe sezonierii români în favoarea Olandei, unde salariile pentru același gen de activitate sunt mai mari. Potrivit stirileprotv.ro


Iată, acesta poate fi un semnal de alarmă pentru mai toate țările U.E., forța de muncă din Europa de Est are un avantaj major, pe lângă faptul că sunt în foarte mare parte calificați, oamenii au educație europeană, cultură europeană, și nu crează astfel contraste care ar putea să preocupe cetățenii ca în cazul forței de muncă aduse din Asia sau Africa.

În plus, Uniunea Europeană ar putea să nu disprețuiască forța de muncă proprie și să stimuleze uzul acesteia și nicidecum încurajarea șomajului!… Să omogenizeze piața în sensul ca oamenii din zonele de șomaj masiv să se deplaseze la muncă în zonele cu cerere, prioritate să dobândească europenii, apoi încurajarea migrației pentru muncă din afara U.E.

Sărăcirea populației locale prin aducerea, sau amenințarea cu aducerea, forței de muncă mai ieftine din alte regiuni ale planetei, are efecte de bumerang și se dovedesc foarte repede soluții deloc profitabile. Dai salarii mai mici, încasezi taxe mai mici, plătești șomaj la un procent ridicat, ai oameni fără ocupație care crează probleme sociale societății, etc…


citește și Să imaginăm un scenariu al groazei: patru milioane de români întorcându-se acasă în doar șase luni de zile


Românii sunt un popor harnic, dibaci și se integrează ușor alături de popoarele europene, am mai semnalat acum doi ani faptul că o întoarcere masivă acasă ar putea crea în Europa situații cu urmări mai grave decât o …bombă atomică!…

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.