ROMA – un oraș uluitor de frumos și de magic dar, totodată …jalnic!…

Editorialul de astăzi îl dedic traficului rutier din cel mai frumos și important oraș al lumii, ROMA.

Nu știu cum se circula pe jos, pe cai, pe carele de luptă sau alte mijloace, în epoca imperială dar, precis, neavând semafoare, sensuri unice, indicatoare, polițiști în intersecții, parcări cu plată și ,,pândarii,, care să te amendeze, permis de conducere ș.am.d., ș.a.m.d., se petreceau zilnic accidente iar, nefiind ziare, nu se afla decât …din gură în gură…

Știu însă cum se circulă astăzi.

Roma este un oraș uluitor de frumos, magic și mustind de cultură și, mai ales, de istorie…

Să fii primarul urbei înseamnă o infinită onoare, o infinită răspundere. A fi turist te umple de emoție, a fi aici viețuitor însă… te umple de stres!

Mai întâi de toate, sistemul transportului public urban este insuficient și ne-îndeajuns de bine armonizat, ținând seama de muncitorii care se trezesc încă de pe la ora patru dimineața pentru a ajunge la muncă iar metroul pornește în ciuda lor mult mai târziu, de parcă ar fi dedicat doar turiștilor – și măcar de le-ar fi!… Apoi, autobuzele de noapte au un regim haotic, fiindcă directorii ATAC sunt numiți politic și prin pile, fiindcă trebuie să servească interesele mafiei politice, celor câteva familii bănoase care conduc din umbră ROMA.

Transportul de zi este adesea deficitar, ATAC fiind o companie cu probleme datorate politicii, administrării proaste, a căpușelor care o secătuiesc de sânge!… Nicidecum muncitorilor ei. Apropo de poluarea orașului, cel mai tare poluează taman autobuzele noi pe care le achiziționează scump ATAC…

Multe milioane de euro sunt în joc și de aici începe orice dezastru. Acei bani musai trebuie să ajungă în buzunarele CUIVA!… Nicidecum pentru asigurarea unui sistem optim, nicidecum în salariile celor care sunt mai chinuiți decât sclavii de odinioară și care asigură cât de cât transportul, martiri i-am putea numi.

Dacă nu îți convine, i-ați mașină!

Așa este! Ia să vedem traficul orașului: un sistem de sensuri unice și de rețele stradale ingenios elaborate anume pentru a îngreuna traficul, pentru a-l genera și nicidecum pentru a-l fluidiza.

Pare că anume, cele mai inteligente minți, au lucrat la elaborarea sistemelor de trafic, care au reușit să încurce perfect oamenii.

DE CE? Fiindcă mafia politică din Italia trăiește din comerțul cu petrol, din cârpeala străzilor, din comerțul auto, din tot ce înseamna trafic aglomerat… urban sau extraurban.

La câți bani se adună din taxa pentru liniile blu ale parcărilor, din amenzi, din alte taxe, din taxele aberante puse la prețul carburantului, din biletele turistice, ROMA putea să aibă toate străzile din marmură… și cel mai optim transport public. DE CE NU ARE?

Fiindcă mafia politică și puterile obscure se îmbogățesc doar prin menținerea urbei în grave probleme de transport și de trafic.

Fiindcă și de ar vrea, un primar nu poate face mare lucru fiindcă nu poate trece peste ordinele celor care îi finanțează partidul care îl susține. A fost candidat și susținut doar fiindcă a fost considerat APT să servească mafia și nu cetățenii.

Iată democrația: alegi tu, dar alesul execută DOAR comanda celor cu bani mari, nicidecum comanda și nevoile tale.

Dincolo de sistemul stradal precar, străzile cu gropi, sparte, murdare, lipsa parcărilor, ș.a., mai avem și o prea lesnicioasă eliberare a permiselor de conducere. Prea mulți needucați și neinstruiți pe drumurile publice și aici vorbim de toate naționalitățile care circulă prin oraș, nu doar de italieni.

La școala de șoferi, de altfel ca mai peste tot în lume, se obține prea ușor permisul.

De aici înțelegem că statului nu-i pasă de cetățenii săi, pot muri ca proștii pe stradă în accidente, de ajuns că, atât cât trăiesc, plătesc și măresc bugetul prin achiziția de mașini, prin taxe și a atâtor plăți pe care le are orice deținător de vehicul, plus… carburantul cotidian.

Miliarde de euro rulează pe străzile țării. Miliardele cetățenilor spre buzunarele șmecherilor care au marionete politice, aleșii…

Dacă la școala de șoferi te-ar învăța bunul simț, respectul pentru cel de lângă tine, viața ar fi mai frumoasă, accidente mai puține dar… și mai puțini bani în buzunarele mafiei… Totul pleacă de la educația care …este negată generalizat.

Dacă vă închipuiți că doar la Roma este așa, vă înșelați… mai în toate aglomerațiile urbane din lume asta este regula… să ți se îngrădească libertatea cu orice chip dar cu preț uriaș… să te facă să suferi cât mai mult, pentru a nu a mai avea timp să-ți dai seama cum ar trebui să decurgă viața, să decidă ei asta în locul tău, tu doar să suferi și, mai ales, să plătești, fiindcă tu contezi pentru ei …doar cât te pot exploata…

Revenind la ROMA, un oraș fantastic, vizitat de milioane de turiști, față de care mai marii orașului nu au niciun respect, turistul pentru ei înseamnă jecmăneală din toate pozițiile, se trăiește greu nu din cauza prea multor imigranți sau turiști sau locuitori, ci din cauze bine controlate!…

Să nu-i oferi turistului un transport adecvat, la câți bani obții pe seama turismului, înseamnă nemăsurată nesimțire. Și… rog să fiu contrazis… Roma, la banii ei, trebuia să fie un …diamant al lumii…

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.