Paradoxurile nu sunt deloc o întâmplare sau efect minunilor în România. Munca este unul dintre acestea.
Deși avem șomaj, deși sunt foarte mulți asistați social, avem CRIZĂ în forța de muncă.
Două treimi dintre companiile românești sunt decise să investească semnificativ în digitalizare, în următorii trei ani, în condițiile în care 80% se confruntă, printre altele, cu problema resursei umane calificate. 79% vizează investiții în producție, 50% în control și 46% în planificare, arată rezultatele unui studiu realizat în rândul a peste 300 de companii din industria românească. Citeşte continuarea
În construcții, firmele aduc forță de muncă din Vietnam, piața muncii este tot mai invadată de imigranți în vreme ce forța de muncă autohtonă se chinuie …pe afară… Nu ne rămâne să credem decât că totul face parte dintr-un plan odios bine pus la punct.
Cât ne costă integrarea forței de muncă străine? Dacă acel cost ar fi cheltuit pentru respectul datorat forței de muncă autohtone, nu am avea mai mult de câștigat ca economie, ca țară?
Determinăm românii să emigreze doar de dragul presiunii pe salarii și aducem muncitori străini care ne costă integrarea lor mai mult, deci, cumva, cheltuiala este mult mai mare pentru orice angajator, dar o face doar dintr-un orgoliu prostesc.
Unica soluție ar părea astfel: pretenția unui salariu la nivel occidental să fie acoperită de către angajat printr-o prestație pe măsură, la nivel occidental și, astfel, din vreme ce pleacă în occident unde muncește ”pe bune” și ia un salariu consistent, tot așa să facă și acasă în patrie, să muncească serios pentru a-și merita leafa ca ”afară”. Apoi, intervine fiscalizarea, statul, cu întreaga lui suită de factori descurajanți atât pentru angajatori cât și pentru angajați și care ar trebui să schimbe optica, exact așa cum s-a petrecut în Polonia.
Oricărui emigrant român i-ar conveni să aibă un contract de muncă indeterminat acasă, unde să muncească bine, ”ca afară”, și să ia salariu ”ca afară”, dar să stea în casa lui. Afară câștigă mult, dar plătește chirie mare, veniturile lui se duc pe …supraviețuire.
Un exemplu: se muncește în construcții în Germania, se câștigă 2000 de euro, incluse orele suplimentare, omul plătește chirie, facturi utilități, taxe și supraviețuire, ajunge acasă cu 400 euro bani curați. În România, cu un salariu de 1500 de euro, pentru aceeași muncă, stând în casa proprie, îi rămân bani curați în buzunar 800 de euro, deci dublu.
Dar, statul preferă să incurajeze migrația fiindcă, ori i se comandă așa, ori câștigă mai mult din asta și, în felul ăsta, angajatorul ajunge să cheltuiască în realitate dublu pentru forța de muncă importată decât dacă ar putea-o procura de la intern.
Cultul muncii este depreciat, tinerii vor locuri lejere dar bine plătite, bătrânii nu sunt primiți la muncă fiindcă sunt bătrâni, deși meseriași, nu se bucură de fiscalizare avantajoasă din partea statului, în plus, se îmbolnăvesc mai lesne și creează probleme asupra productivității cumva.
