Diaspora va vota timp de trei zile

Senatul a adoptat proiectul legislativ în materie electorală: Diaspora va vota timp de trei zile

Senatul a adoptat, luni, proiectul legislativ în materie electorală care prevede ca votul in străinătate să se desfăşoare pe parcursul a trei zile, iar alegătorii care au stat la coadă până la ora 21.00, când se închid secţiile de vot, să poată vota până la ora 00.00.

Propunerea legislativă a fost adoptată, în procedură de urgenţă cu 75 de voturi pentru, 0 impotrivă şi 9 abţineri. Votul a fost reluat deoarece nu se întrunise iniţial numărul de voturi necesare pentru ca proiectul de lege să fie adoptat. La primul votul au fost doar 68 de voturi, din necesarul de 69 de voturi pentru adoptare.

De asemenea, înaintea adoptării proiectului de lege raportul cu amendamente admise a fost adoptat cu 69 „pentru”, unul contra şi 10 abţineri.

UDMR s-a pronunţat prin liderul grupului senatorilor împotriva reluării votului pe iniţiativa legislativă, cum Uniunea a fost şi împotriva punerii proiectului pe ordinea de zi.

Astfel, românii din străinătate vor vota pe parcursul a trei zile, respectiv vineri, sâmbătă şi duminică.

Legislaţia a fost completată, astfel încât alegătorii care vor fi prezenţi la coadă la închiderea secţiei de vot, respectiv ora 21:00, să poată vota până la ora 23.59.

O altă modificare vizează introducerea votului prin corespondenţă şi pentru alegerile prezidenţiale. De asemenea, a fost simplificat procesul de vot prin automatizarea listelor suplimentare.

Actul normativ interoduce şi obligaţia Ministerului de Externe de a solicita date despre numărul românilor din Diaspora.

Proiectul legislativ prevede, de asemenea, că alegătorii vor putea susţine mai mulţi candidaţi.

„Candidaturile propuese de partidle şi de alianţele politice, precum şi candidaturile independente pot fi depuse numai dacă sunt susţinute de cel puţin 200.000 de alegători. Un alegător poate susţine mai mulţi candidaţi”, prevede modificarea adusă articolului 4.

La propunerea AEP, a fost introdusă modificarea legislaţiei, astfel încât finanţarea campaniilor electorale să poată fi făcută din bugetul partidelor politice. În prezent, doar candidaţii îşi pot finanţa campania electorală, banii find apoi rambursaţi.

UDMR a anunţat, în plen, că nu susţine iniţiativa legislativă. Senatul a adoptat proiectul legislativ, în procedură de urgenă, în calitate de prim for sesizat, decizională fiind Camera Deputaţilor.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.