”Nasul electronic” – pentru a detecta urme de alergeni mortali din alimentele tale

Persoanele cu alergii alimentare care le pot pune viața în pericol pot fi deja scutiți să se îngrijoreze dacă mesele lor ar putea conține urme de alergeni mortali.

Oamenii de știință israelieni au dezvoltat dispozitivul portabil Allerguard pentru a detecta urme de alergeni într-o farfurie cu mâncare pur și simplu analizând vaporii alimentari și pot identifica alergenii în doar … 30 de secunde.

„Înainte de a mânca, pur și simplu țineți dispozitivul Allerguard deasupra farfuriei cu mâncare. Nanotehnologia Allerguard absoarbe imediat moleculele de vapori pentru analizare”

„Odată absorbiți, senzorii electrochimici identifică orice molecule de alergen. În cele din urmă, inteligența artificială analizează structura chimică a moleculelor din vapori pentru a identifica prezența alergenilor, până și prezența maximă ori minimă permisă a unui alergen considerat sigur de consum.”

Alte metode moderne de detectare a alergenilor necesită, de obicei, o probă de alimente fizice pentru analiză, dar aceasta este considerată o metodă de detectare imperfectă, deoarece alergenii pot fi ascunși în altă parte din aliment.

Oamenii de știință creatori al Allerguard-ului, pe de altă parte, sunt siguri că gadget-urile lor pot garanta siguranța alimentelor la nivel molecular.

Dezvoltatorii au declarat recent pentru ISRAEL21c că dispozitivul mai necesită încă 18 luni de cercetare și dezvoltare înainte de a fi disponibil comercial pentru marele public, dar compania a strâns deja peste 2,2 milioane dolari finanțare, iar gadgetul s-a dovedit deja că are precizie „fără precedent” în testele de laborator.

Odată ce Allerguard va fi disponibil pentru cumpărare, ei speră să vândă gadget-ul pentru aproximativ 150 USD.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.