„Nu Mă Uita în Gara de Nord” – o inedită campanie

Gara de Nord este una dintre principalele porți de intrare în România, locul unde zilnic trec circa 50.000 de cetățeni, de toate vârstele, mulți dintre ei însoțiți de copii.

Graba este cea care îi caracterizează pe toți astfel încât, de multe ori bagajele sunt pierdute în sălile de așteptare sau în trenuri, fapt ce creează o stare de anxietate și nemulțumire.

Gara poate fi și un loc periculos pentru un copil insuficient supravegheat sau pentru cineva care a consumat alcool în exces.

Campania de informare și conștientizare, ce s-a lansat astăzi, se numește „Nu Mă Uita în Gara de Nord” și se va derula în perioada 15 noiembrie 2019 – 15 ianurie 2020; are ca scop creșterea sentimentului de siguranță a călătorilor care tranzitează Gara de Nord.

Această campanie se desfășoară și în perioada sărbătorilor de iarnă când fluxul călătorilor prin Gara de Nord crește foarte mult.

Prin această campanie organizatorii își propun ca obiective:

  1. a) Creșterea gradului de conștientizare a călătorilor cu privire la riscuri
  2. b) Creșterea gradului de informare a călătorilor cu privire la drepturile și obligațiile lor
  3. c) Creșterea gradului de încredere a cetățenilor în Poliție

În septembrie 2019, cu sprijinul SNCFR și al Poliției Transport Feroviar, specialiști  din cadrul Pro Lex, Asociației Cultural Artistice ”JOC” – B.M.R., Clubul Copiilor Sector 1 București, Poliția Capitalei, prin Serviciul de Analiză și Prevenire a Criminalității a reușit filmarea a patru spoturi audio-video, adaptări după piesele lui Ion Luca Caragiale, cu morală preventivă. Aceste spoturi urmează a fi difuzate la televiziuni și în mediul online.

Campania se lansează public la data de 15 noiembrie 2019, începând cu ora 11:00, în Gara de Nord, denumită generic ”NU MĂ UITA ÎN GARA DE NORD!”, unde a fost amplasat un ecran de 9 mp pe care vor rula spot-urile. În zona ”Informații”, acolo unde va fi amplasat ecranul, unul din spoturi s-a jucat live, implicând în scenariu și călătorii prezenți. La eveniment a fost invitată și mas-media, discuțiile cu aceasta focusându-se pe partea preventivă, dar și pe un feedback privind activitatea zilnică a polițiștilor în Gara de Nord. Sonorizarea evenimentului a fost asigurată de Centrul Cultural al MAI.

Prin derularea acestei campaniei, se dorește informarea cu privire la pașii pe care cetățenii trebuie să-i facă atunci când se confruntă cu un eveniment nedorit – pierderea sau furtul bagajelor etc.- și s-au realizat și se vor mai realiza mici filmulețe din activitatea polițiștilor, precum și testimoniale ale unor călători care și-au recuperat bagajele, materiale ce vor fi postate pe pagina Facebook ”Împreună respectăm ordinea publică” a DGPMB care funcționează de peste un an, având circa 15.000 de urmăritori și un impact săptămânal de 45.000 de persoane. Această pagină are ca scop declarat readucerea respectului și a comunicării pozitive între polițiști și cetățeni.

Spot-urile audio-video vor fi difuzate și în cadrul emisiunii ”MAI aproape de tine” ce va fi difuzată pe posturile TVR și Național TV și JOBTV.

Campania de prevenire se va încheia la data de 15 ianuarie 2020 cu un ”bilanț” public asupra activităților desfășurate și a modului în care cetățenii au înțeles mesajul ei.

articol semnat de Ștefan Apostol

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.