A început consiliul european de vară

Autoritatea Bancar-Europeană și Agenția Europeană a Medicamentului

Există o înțelegere cu privire la două agenții europene importante care vor fi găzduite de Germania și Franța după ieșirea Marii Britanii din Uniune.

Este vorba despre de Autoritatea Bancar-Europeană și Agenția Europeană a Medicamentului. Potrivit unor surse europene, prima ar urma să se mute în Germania, iar a doua în Franța. O decizie nu se va lua acum, ci în toamnă, când statele membre vor trebui să se exprime prin vot, fie în urma unui punctaj care se va realiza.

„Avem o agendă foarte bogată. Aș menționa, poate, dintre toate temele care sunt astăzi pe ordinea de zi una care e, poate, mai deosebită și anume așa-numitul PESCO, deci colaborarea structurată pe securitate și apărare externă. Aici, România este foarte interesată, fiindcă dorim să existe o colaborare strânsă între toate statele membre ale Uniunii și noi o să ne aducem aportul aici, dar, evident, cu aceeași mențiune pe care am făcut-o și cu altă ocazie. Nu vrem să dezvoltăm un paralelism cu NATO, ci vrem să dezvoltăm structuri care, pe de-o parte, satisfac nevoile Uniunii, pe de altă parte, se completează și nu se concurează cu structurile NATO”, a declarat președintele Klaus Iohannis, cu puțin timp înainte de startul summitului de la Bruxelles.

Potrivit programului anunțat de Administrația Prezidențială, la ora 16:30 este programată prima sesiune de lucru a Consiliului European, urmată la ora 20:00 de un dineu de lucru al șefilor de stat și de Guvern. La ora 23:30 se reia sesiunea de lucru a Consiliului European, care va continua și vineri, de la ora 11:00.

Tot vineri, de la ora 10:30, președintele Klaus Iohannis va avea, la Bruxelles, convorbiri cu președintele Franței, Emmanuel Macron.(infoalert.ro)

Facebook Comments

LĂSAȚI UN MESAJ

vă rog adăugați un comentariu
introduceți numele aici