Murrumu Walubara și fiul său, Thoyo Walubara, au înotat în apele limpezi ale Marii Bariere de Corali, printre coralii purpurii…
Se aflau la 35 de mile de coasta Australiei – sau, după cum spune Walubara, ceea ce majoritatea oamenilor numesc …Australia. Scrie The New York Times.
Pentru el și urmașii săi, Marea Barieră de Corali face parte din teritoriul Yidinji, o națiune auto-declarată care se întinde pe peste 6.000 de mile pătrate în partea de nord-est a continentului, pe care domnul Walubara a fondat-o în 2014, a căreia suveranitate nu a fost niciodată cedată.
În urmă cu cinci ani, după ce și-a dat seama că, fiind nativ, nu era recunoscut de Constituția australiană, Walubara a renunțat la funcția de reporter politic și a renunțat la cetățenia australiană și la fostul nume, Jeremy Geia.
El a returnat pașaportul, documentele de sănătate publică și permisul de conducere către departamentele guvernamentale respective, spune el, și a distrus cardurile sale bancare australiene.
„Trebuia să am o aderență adevărată și corectă în Commonwealth-ul Australiei”, a spus Walubara, care acum are 45 de ani, a scris în scrisorile de însoțire către fiecare departament guvernamental. „Am făcut o greșeală: nu mai am dreptul la beneficiile companiei tale”, a scris el. „Iată instrumentele tale înapoi.”
În timp ce experții spun că Walubara are mult de parcurs înainte ca Australia să îi recunoască pretențiile asupra suveranității, argumentul său a atras atenția mass-mediei publice și naționale. De asemenea, are o pondere politică într-o țară care nu i-a recunoscut încă pe nativii australieni în Constituția sa ori nu a făcut vreun tratat cu populația marginalizată, care a căutat de mult timp să intre în Parlament.
Acum, cu recenta alegere a unui guvern conservator australian care a promis un referendum pe tema recunoașterii constituționale, Walubara, care este ministrul afacerilor externe și comerțului Yidinji, presează din nou liderii federali să încheie un tratat cu guvernul suveran Yidinji. O entitate non-profit, are un cabinet format din 10 miniștri și, până în prezent, aproape 100 de cetățeni (cei mai mulți având cetățenie australiană dar și Yidinji).
A fi recunoscut într-un context al Commonwealth-ului, spune Walubara, nu este suficient. El spune că tratatele cu guvernele suverane indigene sunt singurul remediu adecvat pentru excluderea și suferința aplicată generațiilor de indigeni, care se crede că au locuit în Australia timp de cel puțin 65.000 de ani înainte de a fi strămutați și, în unele cazuri, masacrați, după sosirea britanicilor la sfârșitul anilor 1700.
„Nu vom pleca și nu vrem să plece Commonwealth-ul Australiei. Cu toate că este pe teritoriul nostru”, a spus Walubara.
Guvernul său nu dorește compensații, a spus el, dar Australia să recunoască teritoriul Yidinji ca o entitate oficială.
„Este ceva foarte simplu fiindcă este doar o hârtie”, a spus Walubara. „Acesta este remediul absolut”.
Walubara s-a născut în 1974 în Cairns, în nordul Australiei, dintr-o mamă autohtonă și un tată evreu croat. El a căutat răspunsuri pentru sentimentele sale în deplasare, călătorind prin zeci de țări, inclusiv Cuba și Mexic, iar în final s-a oprit ca profesie la jurnalism, unde a crezut că poate susține pe cei puternici.
A petrecut două decenii ca reporter, în 2012 realizând unul dintre primele interviuri cu Julian Assange la Ambasada ecuadoriană din Londra și urcând liniile mass-media australiene pentru a deveni jurnalist politic în Canberra, capitala națiunii. Acolo, spune el, a devenit frustrat atât de poveștile repetitive despre ratele mari de încarcerare și sinucidere a băștinașilor australieni, cât și de vechile copilării ale politicienilor din țară.
„Am crezut că oamenii merită mai bine, iar dacă nativii își pun speranțele în acest tip de conducere, atunci noroc bun”, a spus Walubara.
În acel moment, el a început să înțeleagă pe deplin propria sa excludere din Constituție și a început să caute ce va fi nevoie pentru a trece la un tratat între Australia și popoarele sale autohtone și insulele din strâmtoarea Torres.
„Mi-am dat seama că nu o vor face ei”, a spus el despre liderii australieni, ”așa că a trebuit să o fac eu.” Prietenii au fost surprinși, dar mai ales au respectat decizia lui Walubara de a renunța la locul de muncă.
„A renunțat la o carieră foarte puternică”, a declarat Mark Davis, un fost coleg. Dar „este un om cu principiile sale”, a adăugat el. „Cred că este extraordinar și povestea asta va prinde. Mulți oameni încă nu îi iau în serios”
Acum, Walubara trăiește pentru speranța susținătorilor misiunii sale. El locuiește la parterul casei unui prieten din Cairns, cu fiul său de 11 ani și soția sa, care este și activistă.
Nu este înregistrat sub numele său actual pentru serviciile australiene, inclusiv pentru asistența medicală.
În 2015, Walubara a fost arestat pentru conducere cu plăcuțe de înmatriculare emise de Yidinji. De atunci a încetat să le folosească, în încercarea de a stabili o relație de lucru cu miniștrii guvernului federal.
Dar cu orice altă ocazie, Walubara batjocorește ipotezele suveranității australiene și asupra proprietății funciare din regiunea în care trăiește: „Este doar un adevăr care nu-ți este ție familiar”, le spune oamenilor care nu-i aprobă modul de gândire…
Într-o zi, pe la începutul lunii august, câțiva prieteni au aranjat ca Walubara să-l ia pe fiul său Thoyo într-o excursie la reciful de corali, de ziua lui. La bord, a vorbit cu turiști din India, Austria și regiunea separatistă spaniolă a Cataluniei, punând la în discuție o parte din drepturile lor de a lucra sau de a vizita Australia și a atrage pe alții la misiunea sa.
Din punctul de vedere al lui Walubara, misiunea sa este simplă: guvernul suveran Yidinji vrea să fie recunoscut, dar este fericit că Australia controlează și îndeplinește alte funcții administrative pe teritoriul său și reprezintă interesele sale la Națiunile Unite, cu condiția ca miniștrii Yidinji să aibă un cuvânt final cu privire la problemele de mediu, de exemplu, și capacitatea de a finanța proiecte, inclusiv o școală și o universitate, despre care consideră că ar oferi rezultate mai bune pentru tinerii aborigeni.
Miniștrii susțin că, prin semnarea Declarației Națiunilor Unite privind drepturile popoarelor indigene, Australia s-a angajat deja să le permită să se guverneze și să primească restituirea suveranității.
În timp ce unii experți au spus că declarația ONU ar putea susține poziția lui Walubara, teoretic făcând posibil un tratat, consideră că este puțin probabil ca guvernul australian să ajungă la masa de negocieri în viitorul apropiat.
Anne Twomey, profesoară de drept constituțional la Universitatea din Sydney, a declarat că este important ca solicitarea lui Walubara să fie despre suveranitatea politică, spre deosebire de suveranitatea legală.
Declarația Uluru – o foaie de parcurs pentru recunoașterea creată de reprezentanții diferitelor grupuri indigene în 2017 – a descris acest tip de suveranitate politică, a adăugat el, iar statele individuale din Australia au luat măsuri pentru crearea tratatelor, dar niciunul a fost ratificat.
„Un nivel limitat de control sau recunoaștere politică poate fi posibil pentru teritoriul Yidinji”, a spus doamna Twomey, ”în cazul în care guvernul australian decide să îl acorde.”
Walubara are criticii săi. Unii insistă că este pur și simplu un căutător de atenție, în timp ce alții susțin că, în ciuda bunelor intenții, a obținut foarte puțin în cei cinci ani în care a renunțat la cetățenia australiană.
Însă alții îl descriu ca fiind un conducător îndrăzneț care sculptează o cale pentru generațiile viitoare.
„Este unul dintre marii bătrâni ai acestui ținut”, a spus Isaac Cassady, 19 ani, care locuiește în Cairns și se identifică ca un descendent al Yidinji.
„Nu este vorba de lovirea oamenilor care se poticnesc sau blamează alți oamenii”, a adăugat el pentru misiunea domnului Walubara. „Este vorba de a lucra împreună pentru a recunoaște, respecta și avansa”.
Pentru Walubara, drumul care urmează ar putea fi solitar și plin de dificultăți, dar rămâne convins că un tratat va avea loc în timpul vieții sale. Privind alte lupte din întreaga lume, a spus că a învățat să aprecieze că nu există nicio scurtătură pentru vindecarea rănilor istoriei.
