„A spus că dacă nu îi dau copilul meu, mă omoară. Şi în următoarea secundă s-a înfipt cu mâinile în gâtul bebeluşului”

Clipe de groază pentru o mamă. O femeie a încercat să-i sugrume bebelușul, în cărucior

Un bebeluş de şase luni a fost agresat, în timp ce se afla în cărucior, la plimbare, de o profesoară care predă la liceul economic din Târgoviște. Mama copilului susţine că, mai întâi, agresoarea ar fi vrut să-i ia fiul şi ar fi ameninţat-o cu moartea.

„Dă-mi mie copilul acesta!” Eu iniţial am crezut că glumeşte”. După care ea a insistat. A spus „nu, nu e o glumă! Dă-mi copilul!”. A înfipt mâna în căruciorul bebeluşului şi a dat să plece mai departe cu el”, povestește Ioana Lifticariu, mama bebeluşului agresat.

Această mămică din Târgovişte a trăit clipe de groază. Aflată la plimbare cu bebeluşul ei, a fost abordată de o femeie, care a încercat să-i ia, pur şi simplu, copilul din cărucior.

A spus că dacă nu îi dau copilul meu, mă omoară. Şi în următoarea secundă s-a înfipt cu mâinile în gâtul bebeluşului”, precizează Ioana Lifticariu, mama bebeluşului agresat

Norocul femeii şi al copilului a fost că, exact în acel moment, prin zonă trecea un bărbat… întâmplător campion mondial la arte marţiale. Acesta a imobilizat-o pe agresoare şi a chemat poliţia.

Era cu mâna pe cărucior şI pe copil. A trebuit să o iau cu forţa puţin, bineînţeles încercând să n-o lovesc. Apoi am chemat poliţia, dumnealor au venit repejor şi s-a încheiat incidentul. Ce este important de subliniat e că avem pe stradă o doamnă, cu probleme sau fără, care a încercat să omoare un bebeluş”, spune Vasile Lupaşc, campion mondial arte marţiale.

CITEȘTE DETALII PE DIGI24.RO

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.