A vrut să-i facă o surpriză socrului, de ziua lui – Acesta… l-a împușcat mortal

Surprizele și glumele sfârșesc deseori în tragedii sau drame.

Un caz tragic a marcat pentru totdeauna familia când Christopher Bergan a zburat din Norvegia spre Gulf Breeze, Florida, sperând să-i facă o surpriză socrul său, Richard Dennis, pentru cea de-a 61-a aniversare.

Dar când Bergan, în vârstă de 37 de ani, l-a luat prin surprindere pe Dennis, sărind din niște tufișuri din curtea sa, Dennis a tras cu arma și… și-a ucis ginerele, crezând că este un intrus.

Tragedia a avut loc marți, 1 octombrie, când Bergan, care este căsătorit cu fiica lui Dennis – rezidentă în Norvegia – a aterizat în Florida în jurul orei 23.00 și s-a îndreptat direct la casa socrului său, au spus autoritățile. Se presupune că Bergan locuise în Florida înainte de a se stabili în Norvegia.

Cu aproximativ două ore înainte ca Bergan să ajungă la casa lui Dennis, o altă rudă a ajuns la casa lui Dennis și a trântit puternic ușa din față, ceea ce l-a făcut pe Dennis să sune pe șeriful din Santa Rosa, Bob Johnson, să spună că a fost atacat…

Acel prim venit, membru al familiei, și Dennis au avut o „altercație verbală”, iar Dennis „a condus afară persoana respectivă”, a spus Johnson.

„La ora 23:30, domnul Dennis aude același fel de bătaie la ușa din spate pe care o auzise înainte la ușa din față”, a spus Johnson. „Apoi aprinde lumina de pe veranda din spate, iese afară iar domnul Bergan îi sare din umbră, speriindu-l pe Dennis. Dennis, având o armă în mână, crezând că-i vizitat de hoți, trage, lovindu-l pe ginerele său, Bergan, omorându-l pe loc”

Mai târziu, în conferința de presă, în timp ce răspundea la întrebările jurnaliștilor, Johnson a spus că Dennis a fost „total surprins” când Bergan a sărit din tufișuri și că Bergan a scos un sunet „înfiorător” atunci când s-a înfățișat socrului.

Johnson a adăugat că glonțul a atins inima ginerelui, ucigându-l pe loc.

Potrivit Giffords Law Center, aproximativ 36.000 de americani sunt uciși de arme de foc în fiecare an și aproximativ 487 dintre aceste decese nu sunt intenționate.

Șeriful a adăugat că de îndată ce Dennis și-a dat seama ce a făcut, a sunat la 911, iar cei aflați la fața locului au încercat să-i acorde victimei un prim ajutor.

„Cred că este doar un accident oribil care nu ar fi trebuit să se întâmple niciodată”, a mai spus Johnson.

Șeriful local a spus că nu există acuzații împotriva lui Richard Dennis, care l-a ucis accidental pe ginerele său, Christopher Bergan

Facebook Comments