Acasă Blog Pagina 736

Japonia la ea acasă. Ikebana

Ikebana este arta aranjamentelor florale în stil japonez, aducerea vieţii vegetale la dimensiunile unei vaze. Aranjamentele Ikebana îşi au rădăcinile în cultura budistă zen. Ele au fost folosite mai întâi la decorarea templelor budiste din Japonia şi apoi, treptat au început să facă parte din viaţa de zi cu zi a locuitorilor. Ca estetică, aranjamentul nu trebuie să copieze natura, ci să o corecteze. Sînt folosite tulpini, ramuri desfrunzite, frunze cu un contur deosebit. Asimetria este absolut necesară pentru un aranjament Ikebana. Pentru aranjamente se pot folosi: trandafiri, irişi, crizanteme, floarea-soarelui, lalele, gladiole, crini, flori de pai, margarete. Se pot folosi frunze de ferigă şi ramuri de stejar, alun, salcie, liliac etc. De mare efect sunt rămurelele înflorite de măr, de cireş sau alţi pomi fructiferi. Se pot folosi şi plante exotice, precum gerbera, diverse specii de orhidee, anthurium, flori de bromelii şi frunze de palmier.

 

Vasul de ikebana trebuie ales cu atenţie. În funcţie de dimensiunile plantelor şi ramurilor folosite, vasele pot fi înalte şi subţiri, scurte, cu gura largă sau îngustă, ori largi şi joase, asemenea unui bazin. Ele pot fi din sticlă, ceramică, metal, lemn sau piatră şi pot avea diverse culori. La început, aranjamentele Ikebana erau foarte simple, puţine tulpini de flori şi ramuri verzi. Această primă formă de ikebana este numit Kuge. Alte stiluri de Ikebana sunt: Rikka (o tulpină înaltă, în poziţie verticală centrală alături de două tulpini scurte – stil folosit în perioada Momoyama 1560-1600), Chabana (opus stilului din perioada Momoyama, aici frumuseţea aranjamentului fiind rustică utilizat la ceremonia ceaiului), Nageire (un design non-structurat, caracterizat de un pachet strîns de tulpini, cu trei ramificaţii, asimetric, clasic), Seika şi Shōka format din trei ramuri principale, numite ten (cer), chi (pămînt) şi jin (uman) – stil simplu ce arată frumuseţea şi unicitatea plantei în sine) şi Jiyūka (care are un design creativ ce nu se limitează la flori – se poate folosi orice material).

Ikebana, într-o singură expresie; atît de multă atenţie şi sensibilitate pentru frumos!

 

 

Cântarea cântărilor, mirajul uman sau relaţia hierogamică a iubirii lui Adonai în transpunerea lirică

„Sărută-mă cu sărutarea gurii sale!
Alintul tău mai bun e decât vinul
şi e mireasma mirurilor tale
mai dulce decât tot ce e mireasmă
Numele tău e mir în revărsare;
fecioarele de-aceea te-au iubit.”

Splendidă cîntare, adorare a iubiţilor în acest poem care a stîrnit nenumărate polemici de-a lungul veacurilor. Poate că nicio carte din Noul sau Vechiul Testament nu a fost atît de comentată de Sfinţii Părinţi ai Bisericii şi nu a inspirat atîtea interpretări. Iubitul şi Iubita, Păstorul şi Păstoriţa, Solomon şi Sulamita, alternează dorinţa, şoapta, strigătul, graţia, fericirea în acest joc curat şi neîntinat al perechilor pămîntului. Nimic nu este vulgar, nicio urmă de degradare, dimpotrivă, aici dragostea carnală are o senzualitate erotică candidă, trupurile pline de miresme se îmbrăţişează într-o adoraţie aproape de transparenţă.
Shir Ha Shirim înseamnă în ebraică cîntarea cea de deasupra tuturor cîntărilor, Sfînta Sfintelor, aşa cum o compara şi Origen ca fiind partea cea mai sfîntă din Templul Ierusalimului. Chiar dacă la început iudaismul a avut mari rezerve şi le-a interzis tinerilor să o citească, ea a fost introdusă în Vechiul Testament şi şi-a menţinut locul fiind preluată de creştinism cîteva secole mai tîrziu. Totuşi, cele două tradiţii, iudaică şi creştină au rămas la înţelegerea că există un sens ascuns în spatele înţelesului prim literal. Jocul cuvintelor duce cititorul spre dezlegarea sensurilor tainice dintre Iahve şi poporul Său sau, Hristos şi Biserica Sa. Chiar şi profeţii Vechiului Testament preferau această formă alegorică de a prezenta relaţia dintre Dumnezeu şi popor ca una dintre soţ şi soţia sa.
Totuşi, dacă interpretarea dă naştere spre fidelitate şi nu infidelitate, tinerii împart o iubire precum cea din paradis, neîntinată, pură, iubita îşi doreşte iubitul dezmierdîndu-l în cuvinte de dragoste, dorindu-l prin gîndul pur trimis către el. Privită din acest sens, alegoria vechitestamentară forţează înţelegerea suprimînd taina înclinaţiilor, a celei spre puritate sau spre alunecare; „- Cât de frumoasă eşti, iubita mea,/ cât eşti tu de frumoasă, cu ochii tăi porumbi!”, „- Cât de frumos eşti tu, iubitul meu,/ cât eşti tu de plăcut”.
Sfântul Grigorie de Nyssa, în lucrarea sa Tâlcuire amănunţită la Cântarea Cântărilor analizează simbolurile poemului şi îl vizualizează mai degrabă în sfera absurdului decît în cea a realului şi asta datorită versetului 2 din capitolul întîi cînd se vorbeşte de sînii iubitului.
Poemul poate fi perceput ca o uniune a două suflete umane sau ca o uniune divino umană ce mişcă sufletul înălţîndu-l spre iubirea şi cunoaşterea Lui Dumnezeu? Versurile „Frumoasă eşti, iubito, pe de-a’ntregul/ şi’n tine întinare nu se află” şi „O, vino, vino din Liban, mireasă,/ o, vino din Liban!/ Venind, vei trece culmile Amanei,/ Senirul şi Hermonul peste piscuri,/ de-acolo unde leii-şi au culcuşuri/ şi munţii sunt bârlog de leoparzi”, sunt înţelese ca apropierea Lui Hristos Mirele de Mireasa Lui cea neprihănită, Biserica. Pasajul „vino, vino din Liban [..] vei trece culmile Amanei” este un avînt al sufletului care părăseşte ţinuturile sălbatice ale patimilor, plecând la Mirele care o cheamă. Aici, este preferabilă această înţelegere pentru că versurile au o tentă spirituală şi nu senzuală.
În Talmud găsim cam acelaşi fel de interpretare, „Dumnezeu este Mirele, comunitatea lui Israel este Mireasa”. Apoi Origen, în cartea lui Omilii la Cântarea Cântărilor, scrie într-un pasaj că „în Mire trebuie să înţeleg pe Hristos, în Mireasă Biserica cea fără de pată sau zbârcitură…”.
Chiar dacă afirmaţiile Sfinţilor Părinţi nu au forme apropiate, interpretarea lor duce în acelaşi punct; sensul Cântării nu este unul literal. Doar Teodor de Mopsuestia a văzut poemul ca pe unul simplu, el fiind scris pentru căsătoria regelui Solomon cu fiica Faraonului, dar Conciliul al V-lea de la Constantinopol reunit în 553 a condamnat această interpretare.
Cântarea Cântărilor este cea mai impresionantă carte a Vechiului Testament şi datorită faptului că, în comparaţie cu alte cărţi unde numele lui Dumnezeu apare de zeci de ori aici e pomenit o singură dată la sfîrşit. Expresiile religioase lipsesc pe tot parcursul poemului iar un mesaj teologic sau moral nu este decât indus sau interpretat, versurile sunt calde, îndrăzneţe, tonul deschizînd simţurile.
Mulţi s-au întrebat de ce Cântarea Cântărilor nu este pomenită nici măcar o singură dată în Noul Testament şi nici măcar nu s-a făcut nicio aluzie la vreun verset de-al ei. Poate, pentru faptul că latura ei umană este una prea evidentă în ochii cititorului.
Emile Osty, în cartea La Bible interpretează literal Cântarea Cântărilor scriind despre ea că; „celebrează iubirea, iubirea umană şi doar iubirea umană […] tonele de comentarii asupra acestei cărţi a Bibliei nu reuşesc să ascundă adevărul care este atât de evident pentru ochii cititorului neavizat: în semnificaţia ei literală, primă şi directă, Cântarea tratează iubirea umană care îi uneşte pe oameni.

Ajunul Craciunului – obiceiuri, tradiţii, ritualuri

Moş Ajun se spune ar fi fost frate geamăn cu M Crăciun, ar fi fost ultimul dintre apostoli. Maica Domnului, înainte de a naşte, a cerut ajutor lui M Ajun, dar acesta, considerânduse prea sărac, a trimis-o către fratele sau mai înstărit, Moş Crăciun. Astfel Fecioara Maria a născut în staulul al cărui stăpân era M Crăciun. În noaptea de Ajun nu e bine dormi pe paie sau prin fân în grajdul animalelor, fiindcă în această noapte boii vorbesc între ei despre Mântuitorul Hristos care s-a născut în iesele şi pe care aceştia l-au încălzit cu suflarea lor. Se spune că, în Ajun de Crăciun, cerurile se deschid dar această minune nu poate fi văzută decât de oamenii credincioşi şi buni la suflet.
Mersul cu icoana era practicat de băieţii din corul bisericii, acum, de preot însoţit de dascăl. Ei colindă din casă în casă, stropind cu aghiazmă casa şi locatarii şi cântând troparul Naşterii Domnului.
În Ajun, copiii merg la colindat, mai întâi cei mici, apoi, în seara de Ajun, le urmează copiii şcolari care colindă la fereastră şi primesc nuci şi colaci; ultimii, şi cei mai aşteptaţi, sunt flăcăii. Aceştia sunt cel mai bine primiţi în casele cu fete de măritat; unii dintre ei duc o stea în vârful unui par, iar în stea, simbol al astrului care i-a călăuzit pe Cei trei Crai de la Răsărit către ieslea în care s-a născut Iisus, o lumânare luminează scena biblică.
În trecut, femeile mâncau numai seara prune uscate sau poame fierte. Se făcea şi un dulce tradiţional, numit  „scutecele lui Iisus” sau „pelincile Maicii Domnului”, din turte subţiri, coapte pe plită şi umplute cu o crema obţinută din sămânţa de cânepă zdrobită. Când se matură seara, gunoiul nu se da afară, ca  nu ai supărări şi pagube la vite. Coşurile se mătură şi funinginea se aruncă în vie, ca  încarce via cu struguri. Găinilor li se mănânce din sită, ca  se ouă mult.
În zona Olteniei, tradiţiile de Crăciun sunt strâns legate de ritualuri de purificare. În ajun are loc scormonitul în foc, unde toţi membri familiei, indiferent de vârstă, dau cu joarda în foc şi spun:
Bună ziua lui Ajun/-i mai bună-a lui Crăciun/Porcii graşi şi unturoşi/Şi oamenii sănătoşi. /Oile lânoase, vacile lăptoase/Caii-ncurători, boii trăgători/Câte scântei, atâţia miei şi purcei.
Aceste versuri au menirea protejeze gospodăria de boli şi aducă un an nou bogat şi roditor. Câteodată sunt invitaţi şi colindătorii facă acelaşi lucru.
În Transilvania există şi obiceiul mersului “cu capra” – un tip de colindat la care participă flăcăii dar şi tinerii însuraţi; un tânăr se deghizează în capră şi face doar năzbâtii în casa celor ce sunt colindati. Colindătorii se numesc piterei sau pizerei şi sunt conduşi de un vătaf.
Femeile din Moldova coc un colac în formă de cifra 8, care în primăvară, va urma fie afumat şi pus între coarnele boilor ce ară pământul. Masa de Crăciun urmează conţină 12 feluri de mâncare, multe dintre acestea fiind din carne de porc, sacrificat cu câteva zile  înainte. Nimeni nu mănâncă până când preotul nu vine sfinţească bucatele.
Banatulîn Ajunul Crăciunului focul din casă nu este stins deloc, pentru ca anul ce vine fie luminos şi spornic.
În Bucovina, se crede toate colindele sunt rostite pentru ca diavolii dispară iar satul fie curat în noaptea de Crăciun; de asemenea se spune este un mare păcat dacă o gospodărie are uşa închisă în Ajunul Crăciunului şi nu poate -i primească pe colindători. Suceava şi Fălticeni – este specific jocul căiuților conduşi de un vătaf. Malanca, o formă de teatru popular, întâlnită în special în zona cursului superior al răului Suceava. Personajele malăncii – baba şi moşneagul, doctorul, popa, capra şi ciobanul, căiuţii, ursul, cerbul şi negustorul, au tentă satirică, având rolul de a spune lucrurilor pe nume şi de „a amendanăravurile societăţii.
Evreii din zonă au Hanuka, o sărbătoare veselă, de familie, în care copiii primesc daruri şi dulciuri, desertul tradiţional al acestei sărbători fiind gogoaşa umplută cu gem.
Polonezii din Bucovina,  sub faţa de masă  pun fân pentru a aminti de ieslea în care s-a născut Iisus, iar cina începe cu „oplatek”- împărţirea azimei de către capul familiei, apoi se fac urări.
Armenii sărbătoresc Naşterea şi Botezul Domnului în dată de 6 ianuarie.
Din acest lanţ de obiceiuri nu puteau, fireşte, lipsească Moşii de Crăciun, pentru românii îi pomenesc pe cei adormiţi la fiecare mare praznic. De aceea şi în ziua de Ajun se împart pentru morţi colăcei, turte şi poame fierte. La masa din Ajun se pun: sare, peste, grâu şi un pahar cu apă deoarece se crede vin morţii familiei şi mănâncă din ele.
Băţul de colindat. Cu colinda (boata, băţul de colindat) este bine -i dai unui miel sau unei vite peste picioare pentru ca -i treacă orice boală de care este suferind. Sau -i dai unei vite cu viţel în burtă cu colinda peste picioare iasă viţelul frumos şi sănătos.
Dacă vrei ai copii sănătoşi tot anul ce va urma, trebuie le dai mănânce dovleac copt în seară de Ajun.
În ziua de Crăciun, dacă în gospodărie este vreun animal deocheat, se ia apă de la vasele din bucătărie, lăsate nespălate din Ajun, şi se spală vita sau oaia bolnavă cu credinţa că aceasta se va însănătoşi.
În dimineaţa zilei de Ajun, când se taie porcul, oamenii merg la vecini şi se aşază pe paie … stea cloştile. Se zice dacă se aşază o femeie cloşcă va scoate puicuţe şi dacă se aşază un bărbat o iasă cocoşei.
În intervalul de la Crăciun şi până la Bobotează nu se toarce în casa unde este o fata mare, deoarece se crede aceasta nu se va mărită nici în anul care vine.
Dacă în Ajunul Crăciunului nu ai făcut un cadou cuiva, nu vei avea un an prosper.
Cel ce nu primeşte colindătorii şi nu îi recompensează, nu va avea recolta bună şi nici belşug în casă.
Dacă în Ajunul Crăciunului mănânci mere, atunci vei fi sănătos tot anul.
Lumânările aprinse în noaptea de Ajun trebuie fie lăsate se stingă singure, pentru a avea un an bun.
Sub brad se pune un colac, un cârnat şi o sticlă de răchie, daruri pentru Moş Crăciun, iar pentru calul acestuia se pun grăunte şi fân.
Atenţie! În Ajunul Crăciunului nu se nimic cu împrumut, deoarece se consideră acei care vin ceară vor aibă noroc la furtişaguri tot anul care vine, nu fie prinşi. (Sursă internet)

Sursa foto. Muzeul National al Hartilor si Cartii vechi.

Sursa informații: http://traditii-superstitii.ro/traditii-obiceiuri-si-superstitii-in-ajunul-craciunului/; http://www.divahair.ro/timp_liber/traditii_si_superstitii_in_ajunul_craciunului:_ce_sa_faci_si_ce_sa_nu_faci_pe_24_decembrie;   http://www.b365.ro/ajunul-craciunului-2015-24-decembrie-traditii-si-obiceiuri-de-ajunul-craciunului_241425.html

Nicoleta Barbu

NIG de vorbă cu pianistul Teo Milea

25 din peste 1700 de concurenți au ajuns in finala Radio CBC Searchlight Canada, un concurs organizat de radioul #1 din Canada. Printre finaliști se află si  pianistul român Teo Milea. Timișoreanul este singurul finalist solo,  ceilalti sunt …trupe.

,,La inceput a fost muzica clasică, spune Teo. Am participat la diverse concursuri naționale și internaționale de pian,  dar și din Germania, Elveția, Austria, Ungaria sau Statele Unite ale Americii. În 2010, am avut ocazia să colaborez cu Opera din Viena, în cadrul Festivalului Internațional de Operă de la St. Margarethen, în “The Magic Flute”  de Mozart. Am petrecut o  bună perioadă de timp în Elveția și Germania, unde am cântat într-un duo cu formula pian – nai. Apoi, am început să explorez noi stiluri muzicale  – rock, pop, jazz nu, funk, ambiental.Am cântat în mai multe trupe pe care le-am înființat împreună cu alți muzicieni,,

NIG: Și așa s-a  format Teo Milea Style. Pasiune, talent, originalitate, pianul tau șoptește, strigă, vibrează, mângâie; e când liniștit când furios, când grav, când jucăuș.Iar tu  ești pianistul care, fie la cravată  și costum, fie  în blugi și tricou, ridică publicul  în picioare. Teo, cum ți-ai descrie  stilul?

TM: Timp de 24 de ani am studiat muzica clasică şi clar şi-a pus amprenta în compoziţiile mele actuale şi viitoare. Pe lângă clasic am avut întotdeauna pasiunea de a cânta şi alte genuri muzicale cum ar fi pop, rock sau funk, iar când am început să îmi aştern ideile pe hârtie am pus 50% clasic iar în cealaltă jumătate am pus puţin din fiecare gen nou.  Sunt un compozitor crossover, la graniţa celor două lumi, cea veche şi cea nouă, dar mulţumesc Cerului pentru  că la concertele mele, în public, îmi regăsesc prieteni din ambele lumi. Muzica unește, atunci cand este dăruită din suflet!

NIG: Teo Milea, de când şi de ce pianul?

TM: Când m-a dus mama la şcoala de arte la 6 ani, trebuia să duc mai departe moştenirea tatălui meu în lumea sculpturii. Pentru că în şcoala primară se putea studia doar pianul sau vioara, am ales pianul cu gândul că în clasa a-V-a mă voi transfera la sculptură. Spun astăzi că nu am abandonat visul tatălui meu, ci doar l-am deraiat puțin, dar am rămas în lumea artei muzicale și astfel s-a transformat în pasiunea vieţii mele, aceea de a fi pianist şi compozitor şi chiar mai mult, de a bucura sufletele.În studenţie am început să cochetez şi cu alte genuri muzicale decât cel clasic, pentru că adolescentul rebel la acea vreme avea convingerea că fetele vor prefera mai degrabă o baladă rock sau pop decât un Enescu sau Rachmaninoff.

NIG: Ai cântat în România, ai cântat în Europa. Cu succes. De ce ai plecat de acasă?

TM: În viaţa fiecărui artist apar oportunităţi iar eu sunt omul instinctului. Când îmi apare o idee muzicală nu stau să o analizez, o iau ca atare şi o aştern pe partitură, o cizelez, urmând ca apoi să iasă o piesă bună care este pe placul publicului meu. La fel a fost şi Canada, a venit idea, am aşternut-o pe hârtie am discutat-o cu jumătatea mea şi planurile s-au concretizat fără efort în această direcţie.

NIG:  De ce Canada?

TM: Prin muzică vorbeşti acelaşi grai, indiferent de locul în care te afli. Am simţit că pe continentul Nord American pot să mă exprim la fel de bine ca din orice colţ al lumii, doar că prin muncă susţinută, ambiţie şi lucrul bine făcut voi avea posibilitatea de a-mi continua cariera la nivelul pe care mi-l doresc. Uneori simt că nu eu am ales Canada, ci ea m-a ales pe mine. Lucrurile s-au întâmplat atât de repede, din momentul în care am hotărât să schimb reşedinţa încât, cu siguranţă, aşa trebuia să se întâmple. Iar acum, după 6 luni de când sunt aici, după patru concerte deja, două în Toronto, unul în Waterloo, unul în Montreal, mă simt acasă în Canada.

NIG: Apropo, ai observat  vreo diferenţă între publicul european şi cel canadian?

TM: Muzica de pian este un limbaj universal; prin acest limbaj comunic cu publicul meu într-un schimb de energie, de zâmbet, de pace şi câteodată chiar prin lacrimi, indiferent de ţara, oraşul sau continentul în care concertez. Nu mai ai nevoie de cuvinte atunci când închizi ochii pe scenă şi în sală, şi te laşi purtat într-o lume sinceră, plină de amintiri sau vise din viitor. Publicul din ziua de astăzi, prin toate canalele media pe care le are la dispoziţie, vine foarte pregătit la concerte; vine cu temele făcute. Are toate datele necesare din vastul internet sau de  pe site-ul artistului. Când intră în sală ştie pentru ce a plătit biletul, vine să îşi ia porţia de linişte, să se bucure de ceea ce susţine şi promovează şi să îşi confirme sau să îşi reconfirme că, din nou, a făcut o alegere bună. Nu am observat o diferenţă între publicul european şi publicul de aici. Am realizat cu bucurie că muzica mea vorbeşte la fel tuturor, indiferent de naţionalitate sau zonă geografică. Reacţia oamenilor de aici a fost extraordinară, iar cele două concerte sold-out dinToronto mi-au confirmat acest lucru.

NIG: Vorbeşte-mi puţin despre muzica ta. Ce ai scris până acum, ce discuri ai scos?

TM: În Aprilie 2012, de dragul soţiei mele şi la încurajările ei, am început să compun, iar 6 luni mai târziu aveam primul meu disc cu cele șapte compoziţii ale mele, “On white … and black keys”. A fost startul  într-o lume nouă, total necunoscută, dar pe care am descoperit-o alături de prietenul meu cel mai bun, publicul. Mare mi-a fost bucuria când în 2014, acest disc s-a clasat pe locul 2 în topul radioului Solopiano.com din Statele Unite.

Trei ani mai târziu, pe 1 octombrie 2015, cu 20 de zile înainte de a-mi muta reşedinţa peste ocean, lansam discul minţilor deschise – “Open Minds”, un disc prin care îmi arăt aprecierea şi dragostea faţă de publicul care m-a susţinut şi m-a încurajat că orice vis este realizabil, atunci când crezi în el. Am împărtăşit cu publicul meu bucuria de a câştiga titlul de Best Classical album 2015 la acelaşi radio Solopiano.com şi premiul Best ambient/instrumental 2016 album la Gala premiilor Akademia din Los Angeles.

NIG: Am ascultat Agony and Extasy unde pianul tău surprinde inefabilul pe clape, am ascultat Nostalgia şi Silence, adevărate poezii pe clapele alb-negre şi am ascultat Ireversibil unde cred că ai combinat câteva genuri de  muzică într-un amalgam pasional. Cum l-ar descrie pianistul Teo Milea pe omul Teo Milea?

TM: Teo, este un om care trăieşte pentru şi prin oameni. Este acelaşi om cu Teo, pianistul de pe scenă, nu poartă mască, nici nu interpretează un rol. E cald, e jovial, glumeşte şi acasă şi pe scenă. Se bucură de ceea ce are şi nu râvneşte la ceea ce nu-i de nasul lui. Este omul care priveşte întotdeauna partea plină a paharului şi este omul care vrea să aducă în permanenţă bucurie şi zâmbet celor care-l înconjoară. Când dai iubire, primeşti iubire!

NIG: Frumos spus:)
Un ziarist din Toronto, după ce te-a ascultat, a  fost surprins că nu ai fost contactat până acum de regizori pentru a scrie muzica de film. Ai asta în plan pe viitor?

TM: Da, cu siguranţă. Majoritatea oamenilor care vin la concertele mele îmi spun că muzica mea este extrem de cinematică; spun că închid ochii şi văd un film derulându-se, că îşi pot alege personaje sau ei sunt personaje şi se lasă purtaţi în lumea pe care muzica mea o creează. Sunt, la rândul meu, foarte curios să văd cum îşi va pune amprenta noul meu oraş adoptiv asupra compoziţiilor mele următoare. Lucrez la câteva piese în acest moment şi simt o schimbare de energie în nuanţele şi ritmul pe care Toronto le impune noilor compoziţii.

NIG: Ești în finală! Ce se întâmplă dacă vei câştiga Radio CBC Music Searchlight?

TM: Cel mai mare câştig pe care l-am dobândit în urma participării în această competiţie, este să descopăr atât de multă susţinere din partea oamenilor care îmi iubesc muzica. Acesta este premiul meu, Publicul – oamenii cu mintea deschisă spre nou, spre emoţie, spre frumosul din noi. De aceea, indiferent în care etapă a acestei competiţii mă voi opri, ştiu că deja am câştigat enorm şi sunt extrem de recunoscător şi fericit pentru asta.

 

 

 PhotoCredit: Mihai Toth, Sabin Cercel și Nick Ruxandu, Flavius Neamciuc
 Teo Milea poate fi găsit aici: http://teomilea.com/  și poate fi votat zilnic pânâ în 9 Mai la: https://www.cbcmusicsearchlight.ca/entries/68879
(interviu realizat de Nuța Istrate Gangan pentru Curentul Internațional, USA)

 

de la Săndel cetire… 2

  • Un tânăr novice ajunge la o mănăstire. Sarcina pe care o primeşte este aceea de a-i ajuta pe alţi preoţi să transcrie vechile canoane şi reguli ale Bisericii. Tânărul novice observa că ceilalţi preoţi fac aceste transcrieri plecând tot de la nişte copii mai vechi
    şi nu de la originale. Se duce la părintele abate şi îi explica acestuia că dacă în prima copie s-a strecurat o greşeală aceasta s-a propagat în toate copiile următoare. Părintele abate îi răspunde:
    – De multe secole se procedează în acest fel şi facem
    copiile plecând de la copia precedenta. Dar observaţia ta este corectă. Ca urmare, în dimineaţa următoare, părintele abate coboară în adâncurile pivniţelor mănăstirii, într-o cavernă unde erau păstrate cu sfinţenie manuscrisele şi pergamentele. Acolo
    unde, de secole, n-a mai pus nimeni piciorul, unde nimeni n-a mai
    intrat să deschidă cufărul în care sunt păstrate preţioasele
    documente. Astfel se scurge dimineaţa, pe urma prânzul, seara şi
    chiar noaptea întreaga fără ca părintele abate să dea un semn de
    viaţă. Alarmat, în cele din urmă tânărul coboară să vadă ce se
    întâmpla. Îl găseşte pe părintele abate devastat, cu veşmintele
    smulse, cu fruntea însângerata lovindu-se într-una cu capul de
    bătrânii pereţi. Tânărul se repede să-l ia în braţe şi întreabă:
    – Părinte abate, ce s-a întâmplat?
    – Ah! CARITATE! Aici scrie că trebuia să facem legământ
    de CARITATE, nu de CASTITATE!
  • Un angajat întârzie la serviciu; şeful, nervos țipă la el:
    – Ar fi trebuit să fii aici la 8:30!
    – De ce? Ce s-a întâmplat la 8:30?
  • La curtea lui Ștefan cel Mare, vine un sfetnic: – Măria ta, Măria mea e la tine?
  • Unul se duce-n vizita la un prieten din Oltenia. Ies ei la o
    bere şi, stând la masă, văd doi muncitori: unul săpa un șanț cam
    de X cm lăţime şi Y cm adâncime; la câţiva metri în spatele lui,
    celălalt astupă groapa… Omul nostru nu se poate abţine şi-i
    întreabă pe cei doi care-i treaba. Unul din ei răspunde:
    – Dom’le, în mod normal, echipa noastră e formată din
    trei oameni: unul sapă groapa, altul pune cablul, iar cel de-al
    treilea o astupă, numai ca ăla de punea cablu’ este în concediu…
  • Zice ca ardeleanul coboară pe Feleac spre Cluj cu căruţă
    cu nevasta şi copilul. Ajungând în dreptul Teatrului, copilul
    întreabă:
    – Tată, da’ casa aiasta mare cu doi căţei pe ea ce-a fi?
    – Nu ştiu, dragu’ tatii.
    Apoi, în Piaţa Unirii:
    – Tată, da’ omu aiesta de hier pe cal, cine-o fi?
    – Nu ştiu, dragu’ tatii.
    În fine, lângă Parcul Mare:
    – Tată, da’ la baltă aiasta mică, oare cum i-a zice?
    – Nu ştiu, dragu’ tatii.
    Femeia, agasată de insistenţele copilului, intervine:
    – Da’ mai lasă-l în pace pe tată-tău, mă, copile, nu vezi că-
    i trudit?!
    La care, ţăranul răspunde:
    – Lasă-l, femeie, pe copil să întrebe, ca numa’ aşa învaţă!
  • Într-un sat se organizează un bal. Ion ar vrea să meargă,
    dar nu are pantofi. Se hotărăşte să-și lustruiască cizmele de
    cauciuc şi să le poarte pe acelea. În timpul balului, Ion o invită pe
    Irina la dans. Se uită în jos şi spune:
    – Irina, ai chiloţei roz pe tine?
    – Chiar. De unde știi?, se miră fata.
    – Știu.
    După aceea o invită la dans pe Măriuţa. Se uită în jos şi-i
    spune:
    – Măriuţo, ai chiloţei albi pe tine?– De unde ştii?
    – Știu.
    În final, o invită pe Ana la dans. Se uită-n jos, dar când îşi
    ridică privirea, întreabă speriat:
    – Ano! Ai chiloţi pe tine?
    – Nu.
    – Slavă Domnului! Am crezut că mi-or crăpat cizmele…
  • Badea Gheo puse pariu cu un vecin că el poate să
    mănânce 30 de găluşte cu prune. Zis şi făcut: se aşază la masă şi
    dă gata 29 de găluşte. Uitându-se cu ciudă la a 30-a, îi zise:
    – Dacă aş fi ştiut că o să-mi faci probleme, te-aş fi mâncat
    prima…
  • – Badea, zice un turist către un ardelean, de ce nu îţi pui o
    sperietoare în livadă?
    – Nu-i nevoie, muierea mea-i mai tot timpul acasă.
  • În acceleratul Oradea-București o doamnă leşină.
    – Faceţi loc, oameni buni. E nevoie de aer. Cine are nişe
    pălincă?, strigă badea Gheo.
    Imediat fu servit cu acest articol local, fără de care un
    ardelean care se respectă nu pleacă la drum. Badea Gheo duse
    sticla la gură şi bău cam jumătate.
    – Mulţam fain!… M-am mai întremat oleacă.
  • Badea Ion vrea să-şi vândă calul la târg.
    – Cu cât dai calul, bade?
    – Cu 5 milioane.
    – Îi cam scump.
    – Îi scump, da-i un cal fain.
    – Îi fain, da’ să şii că mie mi se pare că-i orb.
    – Nu crez.
    – Hai să-l probăm.
    Dau ei drumul calului, care o ia la fugă şi nimereşte, din
    goană, cu capul drept într-un copac.
    – No, zisu-ţ-am că-i orb?
    – Dirept îi, dară ai văzut ce curajos îi?
  • Doi poliţai patrulau prin cartierul inginerului Ionescu.
    Domnul inginer iese cu gunoiul pe la miezul nopţii. Un poliţai zice:
    – Ghiţă, uite un spion!
    – Nu, bă, e unu’ cu gunoiu’!
    – Ba e spion! Mă duc să-i cer actele.
    Se duce organul la inginer:
    – Actele dv., vă rog!
    – Ce acte, dom’le, am ieşit cu gunoiu’!
    – Eşti spion! Mergi la secţie.
    – Dom’le, sunt inginerul Ionescu, stau în blocul ăsta, la
    apartamentul 8.
    – Ghiţă, du-te la asociaţie şi verifică!
    Se duce Ghiţă şi vine fugă înapoi:
    – Nu locuieşte niciun ing. Ionescu la ap. 8. Merg ei la secţie, dl. inginer tot face gălăgie că stă la ap. 8.
    Îl mai trimite şefu’ pe Ghiţă încă o dată la asociaţie să mai verifice,
    acelaşi rezultat: nici un ing. Ionescu la ap. 8. A doua zi de
    dimineaţă, apare şeful poliţiei, vecin de scară cu ing. Ionescu.
    Aude povestea şi îl eliberează pe inginer. Inginerul merge supărat
    direct la asociaţie. Administratorul nici nu-l lasa să deschidă gura:
    – Domnu’ Ionescu, aveţi probleme. V-a căutat poliţia de
    două ori, dar le-am spus că nu staţi aici.

culese de Alexandru Paraschiv

Începe să mulțumești…


Corina F. Vatavu prin corespondență 

Trăim într-o epocă în care ne plângem de orice.
Da, ne plângem de orice! Că nu avem timp, că plouă, că nu găsim un loc de parcare, că șeful e ursuz, că politicii sunt corupți și hoți, ne plângem de prețurile mari, de taxe, că nu mergem în vacanță, că mâncarea e sărată sau nu, că e frig, că e cald… pentru orice. Ce-ar fi dacă nu ne-am mai compătimi atât? Ați observat că atunci când o persoană începe să vorbească despre nenorocul lui cu o altă persoană, aceasta începe să confirme și să se ajungă chiar la un fel de ”întrecere” care e mai ghinionist? Dacă ne văicărim, să nu ne așteptăm să se schimbe faptele, acțiunile noastre, însă se va schimba starea noastră internă, vom fi mai melancolici, mai triști, mai apatici.
Să lăsăm la o parte toate aceste ”dileme” și să începem să trăim.
O soluție bună ar fi să… mulțumim. La început poate fi greu, pentru că suntem supărați, pentru că nu găsim nimic pentru ce mulțumi, pentru că pare ciudat, poate pentru că pare inutil. Știm cu toții că începutul în orice demers e partea cea mai dificilă, de aceea se poate începe cu lucrurile simple. De exemplu, să mulțumim că ne-am trezit dimineața, pentru hainele pe care le avem, pentru casele calde în care trăim, pentru persoanele din jurul nostru care ne iubesc, pentru hrană, pentru obiectele pe care le avem și pe care le folosim.
Putem mulțumi pentru trecut, pentru prezent (că nu suferim, pentru că avem mâini și picioare, pentru că nu suntem bolnavi) și pentru viitor. Să încercăm să facem din a mulțumi o acțiune personală și originală, să o facem din toată inima și să nu devină o obișnuință. Pentru că aceste obișnuințe sunt mecanice, fără energie, însă făcând cu voință și concentrați, rezultatul e fantastic… rezultatul e fericire.
Dacă ne plângem mereu, vom avea parte mereu de insatisfacții, dacă ”semănăm” recunoștință, vom ”culege” recunoștință… să ne folosim puțin fantezia.
Străbunii noștri știau asta dintotdeauna… e simplu.
Doar pentru că e atât de simplu, noi nu credem, credem că soluțiile la problemele noastre trebuie neapărat sa fie complicate.
Simplitatea – să începem să vedem frumusețea în tot: privind un copac, o floare, ploaia, iarba, persoane, animale, cerul… Frumusețea nu o găsim doar în apusul soarelui în Hawaii sau Cascada Niagara, frumusețea e peste tot în jurul nostru, într-o ceașcă de cafea aburind, în reflexul luminii dată de vitrina unui magazin… Frumusețea într-un pahar de apă, într-un râu, într-un ocean, dar și într-o simplă baltă. Frumusețea e în noi, fiindcă suntem făcuți din apă și viața făcută din frumuseți. Să deschidem ochii și să vedem aceste frumuseți sublime.
Indiferent de ce ți se întâmplă, începe să mulțumești și nu vei regreta.

paradoxuri românești 1

Opinii personale ale semnatarului asupra alegerilor de duminică 11 decembrie 2016

Deși ziarul nostru nu are nicio tentă politică, ar fi prea pe placul acelora care manipulează oamenii în așa fel încât aceștia să capete crunta lehamite de politică și de politicieni mai ales, anume pentru ca doar ,,unii,, să se ocupe de grijile politice ale țării, oamenii să nu aibă o profundă educație democratică și să fie din ce în ce mai ușor manevrabili, să nu scriem aici măcar opinii personale.
Editorialul de astăzi alege între chestiunile arzătoare ale vremii să se ocupe de scrutinul pentru parlamentare care taman au avut loc și aparent au zăpăcit spiritele…
Sunt voci care consideră că este mâna ,,agenturilor străine,, că Putin, dacă a indus victoria lui Trump în ditai America, darămite la noi, a făcut prăpăd!!!…
Alte voci înjură, îndeletnicirea cotidiană a unora care chiar și când nu înțeleg tot vor să lase impresia că știu deja și că au dreptate, că au presimțit, că nu mai e nimic de făcut și așa mai departe. Înjură ,,comuniștii,, , înjură liberalii și, mai ales, înjură pe cei care nu s-au prezentat la vot pentru ca să salveze țara!
Mai sunt o mare parte dintre oameni care nu mai vor să audă de politică, nu au votat, nici măcar nu vor să fie întrebați de ce și cum. Aceștia sunt învinșii, victimele manipulatorilor care au reușit să le inoculeze scârba deplină, în dauna intereselor chiar ale lor înșile.
Nu sunt analist politic, nu am pregătirea necesară, nu sunt nici observator politic, ci doar un om oarecare și aplecat, instinctiv aproape, asupra chestiunilor grave care au transformat România și Europa, lumea întreagă chiar, într-o masă compactă de numere, omul devenind un simplu element de statistică.
Pe scurt, ce am înțeles înainte și mai ales după aceste alegeri parlamentare din România anului 2016, la 26 de ani de la căderea totalitarismului: …nu mai există comunism în România și, de fapt, nici nu a existat. Comunismul este un fel de ,,bau bau,, mediatic, o sintagmă folosită în denigrarea unora, tot așa cum liberalilor sau partidelor cu profunde vederi naționale li se zice fasciști deși nici fascismul nu există.
PSD, partidul care a câștigat la un scor covârșitor alegerile, nu este un partid comunist, ci mai degrabă unul fără o ideologie clară, a cules câteva idei de ici, de colo, ba social democratice dar nici prea, ba liberale dar nici foarte… și se pretinde de centru-stânga deși niciunul dintre pesediști nu cred că au înțeles ce înseamnă asta!…
Istoricul PSD, cu partidele moarte din care a emanat, nu dăunează prezentului cât dăunează lipsa de o ideologie limpede și adaptată nevoilor actuale și de viitor ale țării, lipsa unor strategii economice, lipsa unor lideri cu profunde calități morale, știindu-se faptul că foarte mulți  ,,grei,, pesediști au necazuri cu justiția… și totuși… au ieșit victorioși, de ce?
Cumva spiritul Crăciunului a creat confuzia că roșul pesedist ar fi însuși Moș Crăciun? Cumva românii sunt tulburător de nostalgici după apusele vremi? Nu și Nu…
Au avut strategie de campanie mai bună? Nicidecum… Atunci?
Ei bine, dragi români, oamenii simt că o soluție pentru ridicarea țării din marasmul economic stă în liberalism însă nu avem și nu am avut un adevărat partid liberal probabil niciodată… toate au fost timide tendințe liberale sau doar pretenția că sunt liberali, lipsindu-le personalități politice cu adevărat spirit liberal, lipsindu-le angajarea, preferând rufianismul politic, traseismul, comploturile, luptele interne, lenea și ignoranța, supunerea totală față de sponsori, promovarea nonvalorilor și multe alte racile care au dezgustat electoratul.
Oamenii au sperat cumva la firmiturile din marele hoit pe care l-a răpus de-a lungul anilor pesediștii, România. Pesediștii se năpustesc asupra vacii grase dar muribunde și o mănâncă de vie iar oamenii vor și ei câteva rămășițe zise ajutor social sau alte forme de protecție socială  – care realmente nu a fost niciodată o soluție nici pentru acești oameni cum nici pentru viitorul țării. Este ca și cum am pus pe foc lemnul acoperișului casei pentru a ne încălzi o săptămână de iarnă geroasă…

Cine a votat cu liberalii sau celelalte formațiuni nepesediste, au sperat în orb, făcându-și iluzii, neavând niciun motiv real să-i susțină, ci doar pentru a nu fi cu PSD . Cine a votat cu PSD majoritatea nu mai recunoaște, sau dacă o face, motivează că ăștia îs deja sătui, de ce să pună pe alții flămânzi….! Oare de ce nu înțeleg oamenii că nu există sațietate?
Cine nu a votat deloc, am spus mai sus, este manipulat până la refuz și rău a făcut că s-a lăsat purtat de val, fiindcă politica nu înseamnă decât cum îți gestionezi casa, familia, banii, sănătatea, școala, distracția, paza bunurilor, serviciul, relațiile cu colegii, prietenii, alte rude, ș.a., la scară mai largă.
O altă bună parte dintre oameni sunt politicieni de bufet, de scara blocului, de uliță, duc manipularea dușmanilor nației române până la desăvârșire… De exemplu, se bat băsiștii cu pontiștii deși aceștia doi sunt decăzuți din funcții, decăzuți moralicește, au avut puterea și au dăunat țării, apărând interesele marilor puteri în dauna celor românești, au dat concurs mogulismului prin care au devalizat bugetul statului.
,,Bau bau-l,, DNA este o jucărie pentru cei care nu au o educație politică și democratică.
Eficiența și costurile justiției, mai ales ale DNA, sunt sau ar putea fi studiate de oricine și s-ar putea astfel edifica limpede asupra faptului că nu corupția este marele flagel al țării, ci lipsa legilor responsabilizatoare actului politic sau decizional. Marii jefuitori ai țării neputându-le fi imputate faptele deoarece au distrus sistematic țara în mod absolut legal, prin funcțiile mari în dregătoriile statului, lipsind legile care să ofere tragerea la răspundere. Mai rău lovește în prezentul sau viitorul țării o lege lipsă sau o lege prost făcută ori legi mereu schimbate cu o frecvență uluitoare, cheltuielile cu justiția, decât corupția în sine. Pe cetățeni nu îi afectează milioanele de euro șpagă luate de un politician, ci taman ceea ce dă la schimb… nimeni nu pune reflectoarele pe ceea ce a făcut coruptul pentru mită, ci arată doar mita…! Un mizilic… De ce? Iată dovada că DNA este doar un instrument de șantaj politic sau mogulist și o nouă versiune a fostei securități!…
Oamenii care totuși au o educație sau discernământ, nu contestă nimic celui care nu a votat sau celui care a votat altfel decât el, nu contestă rezultatul, ci caută soluții cum să ceară noilor aleși să respecte rolul căpătat prin vot în interesul țării, caută soluții cum să depășească starea de precaritatea în care se adâncește țara… și mai ales pune umărul la treabă.
Acum, nimic nu mai rămâne de făcut decât de muncit, de pregătit alegerile viitoare, patru ani trec iute… dar mai ales, de învățat cum să nu mai fim dezbinați, cum să distingem manipularea, învrăjbirea, intriga… și mai presus de orice să respectăm opiniile altora chiar și acelea revoltător de …diferite!

(va urma)

Se apropie Crăciunul

Se apropie sărbătoarea Crăciunului care este un moment de gândire, ne putem face un examen de conștiință, încercăm să fim un pic mai buni iar pentru aceasta ne ajută și elementele externe: luminile aprinse în orașe, vitrinele împodobite, colindele și cântecele care ne amintesc pe cine practic sărbătorim.

La televiziunile italiene, foarte des și din păcate, sunt date știri negative despre românii veniți în Peninsulă. La început mi-am zis că exagerează însă am constatat realitatea, personal, atunci când Tribunalul din orașul meu m-a solicitat pentru traduceri, atât în sălile de audiențe cât și în închisoare.

Vocativ Plus a avut o idee excelentă să “scormonească” și vești pozitive care negreșit există. Merită să căutăm și să le scoatem la lumină. Iată un exemplu frumos:

Adriana Vacaru este o studentă româncă. De câțiva ani trăiește in Roma. A terminat Conservatorul de muzică din Iași, secția oboi, apoi a făcut Masterul și Academia de muzică Sf Cecilia in Roma. A participat la numeroase concerte în România, Italia, Franța, Elveția, Belgia, Austria, Panama iar acum, pentru sărbătoarea Crăciunului, pe 18 decembrie, la ora 18.30 va susține un concert de colinde in Basilica Santa Cecilia din Trastevere, Roma.

Iată repertoriul pregătit:

Silent night
– O come, o come Emanuelle
– Joy to the world
– O holy night
– Cerf Volant
– Ave Maria – Caccini
– Felice Navidad
– Jingle bells
– O ce veste minunantă
– We wish you a merry Christmas

Cine vrea să-și încălzească sufletul în compania muzicii este invitat cu mare drag și, bineînțeles, vom putea aplauda o  talentată româncă!

Intrarea este liberă.