Moş Ajun se spune că ar fi fost frate geamăn cu Moş Crăciun, că ar fi fost ultimul dintre apostoli. Maica Domnului, înainte de a naşte, a cerut ajutor lui Moş Ajun, dar acesta, considerându–se prea sărac, a trimis-o către fratele sau mai înstărit, Moş Crăciun. Astfel Fecioara Maria a născut în staulul al cărui stăpân era Moş Crăciun. În noaptea de Ajun nu e bine să dormi pe paie sau prin fân în grajdul animalelor, fiindcă în această noapte boii vorbesc între ei despre Mântuitorul Hristos care s-a născut în iesele şi pe care aceştia l-au încălzit cu suflarea lor. Se spune că, în Ajun de Crăciun, cerurile se deschid dar această minune nu poate fi văzută decât de oamenii credincioşi şi buni la suflet.
Mersul cu icoana era practicat de băieţii din corul bisericii, acum, de preot însoţit de dascăl. Ei colindă din casă în casă, stropind cu aghiazmă casa şi locatarii şi cântând troparul Naşterii Domnului.
În Ajun, copiii merg la colindat, mai întâi cei mici, apoi, în seara de Ajun, le urmează copiii şcolari care colindă la fereastră şi primesc nuci şi colaci; ultimii, şi cei mai aşteptaţi, sunt flăcăii. Aceştia sunt cel mai bine primiţi în casele cu fete de măritat; unii dintre ei duc o stea în vârful unui par, iar în stea, simbol al astrului care i-a călăuzit pe Cei trei Crai de la Răsărit către ieslea în care s-a născut Iisus, o lumânare luminează scena biblică.
În trecut, femeile mâncau numai seara prune uscate sau poame fierte. Se făcea şi un dulce tradiţional, numit  „scutecele lui Iisus” sau „pelincile Maicii Domnului”, din turte subţiri, coapte pe plită şi umplute cu o crema obţinută din sămânţa de cânepă zdrobită. Când se matură seara, gunoiul nu se da afară, ca să nu ai supărări şi pagube la vite. Coşurile se mătură şi funinginea se aruncă în vie, ca să încarce via cu struguri. Găinilor li se dă să mănânce din sită, ca să se ouă mult.
În zona Olteniei, tradiţiile de Crăciun sunt strâns legate de ritualuri de purificare. În ajun are loc scormonitul în foc, unde toţi membri familiei, indiferent de vârstă, dau cu joarda în foc şi spun:
Bună ziua lui Ajun/Că-i mai bună-a lui Crăciun/Porcii graşi şi unturoşi/Şi oamenii sănătoşi. /Oile lânoase, vacile lăptoase/Caii-ncurători, boii trăgători/Câte scântei, atâţia miei şi purcei.
Aceste versuri au menirea să protejeze gospodăria de boli şi să aducă un an nou bogat şi roditor. Câteodată sunt invitaţi şi colindătorii să facă acelaşi lucru.
În Transilvania există şi obiceiul mersului “cu capra” – un tip de colindat la care participă flăcăii dar şi tinerii însuraţi; un tânăr se deghizează în capră şi face doar năzbâtii în casa celor ce sunt colindati. Colindătorii se numesc piterei sau pizerei şi sunt conduşi de un vătaf.
Femeile din Moldova coc un colac în formă de cifra 8, care în primăvară, va urma să fie afumat şi pus între coarnele boilor ce ară pământul. Masa de Crăciun urmează să conţină 12 feluri de mâncare, multe dintre acestea fiind din carne de porc, sacrificat cu câteva zile  înainte. Nimeni nu mănâncă până când preotul nu vine să sfinţească bucatele.
Banatul – în Ajunul Crăciunului focul din casă nu este stins deloc, pentru ca anul ce vine să fie luminos şi spornic.
În Bucovina, se crede că toate colindele sunt rostite pentru ca diavolii să dispară iar satul să fie curat în noaptea de Crăciun; de asemenea se spune că este un mare păcat dacă o gospodărie are uşa închisă în Ajunul Crăciunului şi nu poate să-i primească pe colindători. Suceava şi Fălticeni – este specific jocul căiuților conduşi de un vătaf. Malanca, o formă de teatru popular, întâlnită în special în zona cursului superior al răului Suceava. Personajele malăncii – baba şi moşneagul, doctorul, popa, capra şi ciobanul, căiuţii, ursul, cerbul şi negustorul, au tentă satirică, având rolul de a spune lucrurilor pe nume şi de „a amenda” năravurile societăţii.
Evreii din zonă au Hanuka, o sărbătoare veselă, de familie, în care copiii primesc daruri şi dulciuri, desertul tradiţional al acestei sărbători fiind gogoaşa umplută cu gem.
Polonezii din Bucovina,  sub faţa de masă  pun fân pentru a aminti de ieslea în care s-a născut Iisus, iar cina începe cu „oplatek”- împărţirea azimei de către capul familiei, apoi se fac urări.
Armenii sărbătoresc Naşterea şi Botezul Domnului în dată de 6 ianuarie.
Din acest lanţ de obiceiuri nu puteau, fireşte, să lipsească Moşii de Crăciun, pentru că românii îi pomenesc pe cei adormiţi la fiecare mare praznic. De aceea şi în ziua de Ajun se împart pentru morţi colăcei, turte şi poame fierte. La masa din Ajun se pun: sare, peste, grâu şi un pahar cu apă deoarece se crede că vin morţii familiei şi mănâncă din ele.
Băţul de colindat. Cu colinda (boata, băţul de colindat) este bine să-i dai unui miel sau unei vite peste picioare pentru ca să-i treacă orice boală de care este suferind. Sau să-i dai unei vite cu viţel în burtă cu colinda peste picioare că să iasă viţelul frumos şi sănătos.
Dacă vrei să ai copii sănătoşi tot anul ce va urma, trebuie să le dai să mănânce dovleac copt în seară de Ajun.
În ziua de Crăciun, dacă în gospodărie este vreun animal deocheat, se ia apă de la vasele din bucătărie, lăsate nespălate din Ajun, şi se spală vita sau oaia bolnavă cu credinţa că aceasta se va însănătoşi.
În dimineaţa zilei de Ajun, când se taie porcul, oamenii merg la vecini şi se aşază pe paie …că să stea cloştile. Se zice că dacă se aşază o femeie cloşcă va scoate puicuţe şi dacă se aşază un bărbat o să iasă cocoşei.
În intervalul de la Crăciun şi până la Bobotează nu se toarce în casa unde este o fata mare, deoarece se crede că aceasta nu se va mărită nici în anul care vine.
Dacă în Ajunul Crăciunului nu ai făcut un cadou cuiva, nu vei avea un an prosper.
Cel ce nu primeşte colindătorii şi nu îi recompensează, nu va avea recolta bună şi nici belşug în casă.
Dacă în Ajunul Crăciunului mănânci mere, atunci vei fi sănătos tot anul.
Lumânările aprinse în noaptea de Ajun trebuie să fie lăsate să se stingă singure, pentru a avea un an bun.
Sub brad se pune un colac, un cârnat şi o sticlă de răchie, daruri pentru Moş Crăciun, iar pentru calul acestuia se pun grăunte şi fân.
Atenţie! În Ajunul Crăciunului nu se dă nimic cu împrumut, deoarece se consideră că acei care vin să ceară vor să aibă noroc la furtişaguri tot anul care vine, să nu fie prinşi. (Sursă internet)

Sursa foto. Muzeul National al Hartilor si Cartii vechi.

Sursa informații: http://traditii-superstitii.ro/traditii-obiceiuri-si-superstitii-in-ajunul-craciunului/; http://www.divahair.ro/timp_liber/traditii_si_superstitii_in_ajunul_craciunului:_ce_sa_faci_si_ce_sa_nu_faci_pe_24_decembrie;   http://www.b365.ro/ajunul-craciunului-2015-24-decembrie-traditii-si-obiceiuri-de-ajunul-craciunului_241425.html

Nicoleta Barbu

25 din peste 1700 de concurenți au ajuns in finala Radio CBC Searchlight Canada, un concurs organizat de radioul #1 din Canada. Printre finaliști se află si  pianistul român Teo Milea. Timișoreanul este singurul finalist solo,  ceilalti sunt …trupe.

,,La inceput a fost muzica clasică, spune Teo. Am participat la diverse concursuri naționale și internaționale de pian,  dar și din Germania, Elveția, Austria, Ungaria sau Statele Unite ale Americii. În 2010, am avut ocazia să colaborez cu Opera din Viena, în cadrul Festivalului Internațional de Operă de la St. Margarethen, în “The Magic Flute”  de Mozart. Am petrecut o  bună perioadă de timp în Elveția și Germania, unde am cântat într-un duo cu formula pian – nai. Apoi, am început să explorez noi stiluri muzicale  – rock, pop, jazz nu, funk, ambiental.Am cântat în mai multe trupe pe care le-am înființat împreună cu alți muzicieni,,

NIG: Și așa s-a  format Teo Milea Style. Pasiune, talent, originalitate, pianul tau șoptește, strigă, vibrează, mângâie; e când liniștit când furios, când grav, când jucăuș.Iar tu  ești pianistul care, fie la cravată  și costum, fie  în blugi și tricou, ridică publicul  în picioare. Teo, cum ți-ai descrie  stilul?

TM: Timp de 24 de ani am studiat muzica clasică şi clar şi-a pus amprenta în compoziţiile mele actuale şi viitoare. Pe lângă clasic am avut întotdeauna pasiunea de a cânta şi alte genuri muzicale cum ar fi pop, rock sau funk, iar când am început să îmi aştern ideile pe hârtie am pus 50% clasic iar în cealaltă jumătate am pus puţin din fiecare gen nou.  Sunt un compozitor crossover, la graniţa celor două lumi, cea veche şi cea nouă, dar mulţumesc Cerului pentru  că la concertele mele, în public, îmi regăsesc prieteni din ambele lumi. Muzica unește, atunci cand este dăruită din suflet!

NIG: Teo Milea, de când şi de ce pianul?

TM: Când m-a dus mama la şcoala de arte la 6 ani, trebuia să duc mai departe moştenirea tatălui meu în lumea sculpturii. Pentru că în şcoala primară se putea studia doar pianul sau vioara, am ales pianul cu gândul că în clasa a-V-a mă voi transfera la sculptură. Spun astăzi că nu am abandonat visul tatălui meu, ci doar l-am deraiat puțin, dar am rămas în lumea artei muzicale și astfel s-a transformat în pasiunea vieţii mele, aceea de a fi pianist şi compozitor şi chiar mai mult, de a bucura sufletele.În studenţie am început să cochetez şi cu alte genuri muzicale decât cel clasic, pentru că adolescentul rebel la acea vreme avea convingerea că fetele vor prefera mai degrabă o baladă rock sau pop decât un Enescu sau Rachmaninoff.

NIG: Ai cântat în România, ai cântat în Europa. Cu succes. De ce ai plecat de acasă?

TM: În viaţa fiecărui artist apar oportunităţi iar eu sunt omul instinctului. Când îmi apare o idee muzicală nu stau să o analizez, o iau ca atare şi o aştern pe partitură, o cizelez, urmând ca apoi să iasă o piesă bună care este pe placul publicului meu. La fel a fost şi Canada, a venit idea, am aşternut-o pe hârtie am discutat-o cu jumătatea mea şi planurile s-au concretizat fără efort în această direcţie.

NIG:  De ce Canada?

TM: Prin muzică vorbeşti acelaşi grai, indiferent de locul în care te afli. Am simţit că pe continentul Nord American pot să mă exprim la fel de bine ca din orice colţ al lumii, doar că prin muncă susţinută, ambiţie şi lucrul bine făcut voi avea posibilitatea de a-mi continua cariera la nivelul pe care mi-l doresc. Uneori simt că nu eu am ales Canada, ci ea m-a ales pe mine. Lucrurile s-au întâmplat atât de repede, din momentul în care am hotărât să schimb reşedinţa încât, cu siguranţă, aşa trebuia să se întâmple. Iar acum, după 6 luni de când sunt aici, după patru concerte deja, două în Toronto, unul în Waterloo, unul în Montreal, mă simt acasă în Canada.

NIG: Apropo, ai observat  vreo diferenţă între publicul european şi cel canadian?

TM: Muzica de pian este un limbaj universal; prin acest limbaj comunic cu publicul meu într-un schimb de energie, de zâmbet, de pace şi câteodată chiar prin lacrimi, indiferent de ţara, oraşul sau continentul în care concertez. Nu mai ai nevoie de cuvinte atunci când închizi ochii pe scenă şi în sală, şi te laşi purtat într-o lume sinceră, plină de amintiri sau vise din viitor. Publicul din ziua de astăzi, prin toate canalele media pe care le are la dispoziţie, vine foarte pregătit la concerte; vine cu temele făcute. Are toate datele necesare din vastul internet sau de  pe site-ul artistului. Când intră în sală ştie pentru ce a plătit biletul, vine să îşi ia porţia de linişte, să se bucure de ceea ce susţine şi promovează şi să îşi confirme sau să îşi reconfirme că, din nou, a făcut o alegere bună. Nu am observat o diferenţă între publicul european şi publicul de aici. Am realizat cu bucurie că muzica mea vorbeşte la fel tuturor, indiferent de naţionalitate sau zonă geografică. Reacţia oamenilor de aici a fost extraordinară, iar cele două concerte sold-out dinToronto mi-au confirmat acest lucru.

NIG: Vorbeşte-mi puţin despre muzica ta. Ce ai scris până acum, ce discuri ai scos?

TM: În Aprilie 2012, de dragul soţiei mele şi la încurajările ei, am început să compun, iar 6 luni mai târziu aveam primul meu disc cu cele șapte compoziţii ale mele, “On white … and black keys”. A fost startul  într-o lume nouă, total necunoscută, dar pe care am descoperit-o alături de prietenul meu cel mai bun, publicul. Mare mi-a fost bucuria când în 2014, acest disc s-a clasat pe locul 2 în topul radioului Solopiano.com din Statele Unite.

Trei ani mai târziu, pe 1 octombrie 2015, cu 20 de zile înainte de a-mi muta reşedinţa peste ocean, lansam discul minţilor deschise – “Open Minds”, un disc prin care îmi arăt aprecierea şi dragostea faţă de publicul care m-a susţinut şi m-a încurajat că orice vis este realizabil, atunci când crezi în el. Am împărtăşit cu publicul meu bucuria de a câştiga titlul de Best Classical album 2015 la acelaşi radio Solopiano.com şi premiul Best ambient/instrumental 2016 album la Gala premiilor Akademia din Los Angeles.

NIG: Am ascultat Agony and Extasy unde pianul tău surprinde inefabilul pe clape, am ascultat Nostalgia şi Silence, adevărate poezii pe clapele alb-negre şi am ascultat Ireversibil unde cred că ai combinat câteva genuri de  muzică într-un amalgam pasional. Cum l-ar descrie pianistul Teo Milea pe omul Teo Milea?

TM: Teo, este un om care trăieşte pentru şi prin oameni. Este acelaşi om cu Teo, pianistul de pe scenă, nu poartă mască, nici nu interpretează un rol. E cald, e jovial, glumeşte şi acasă şi pe scenă. Se bucură de ceea ce are şi nu râvneşte la ceea ce nu-i de nasul lui. Este omul care priveşte întotdeauna partea plină a paharului şi este omul care vrea să aducă în permanenţă bucurie şi zâmbet celor care-l înconjoară. Când dai iubire, primeşti iubire!

NIG: Frumos spus:)
Un ziarist din Toronto, după ce te-a ascultat, a  fost surprins că nu ai fost contactat până acum de regizori pentru a scrie muzica de film. Ai asta în plan pe viitor?

TM: Da, cu siguranţă. Majoritatea oamenilor care vin la concertele mele îmi spun că muzica mea este extrem de cinematică; spun că închid ochii şi văd un film derulându-se, că îşi pot alege personaje sau ei sunt personaje şi se lasă purtaţi în lumea pe care muzica mea o creează. Sunt, la rândul meu, foarte curios să văd cum îşi va pune amprenta noul meu oraş adoptiv asupra compoziţiilor mele următoare. Lucrez la câteva piese în acest moment şi simt o schimbare de energie în nuanţele şi ritmul pe care Toronto le impune noilor compoziţii.

NIG: Ești în finală! Ce se întâmplă dacă vei câştiga Radio CBC Music Searchlight?

TM: Cel mai mare câştig pe care l-am dobândit în urma participării în această competiţie, este să descopăr atât de multă susţinere din partea oamenilor care îmi iubesc muzica. Acesta este premiul meu, Publicul – oamenii cu mintea deschisă spre nou, spre emoţie, spre frumosul din noi. De aceea, indiferent în care etapă a acestei competiţii mă voi opri, ştiu că deja am câştigat enorm şi sunt extrem de recunoscător şi fericit pentru asta.