Activitatea cerebrală şi trezirea credinţei în Dumnezeu

De curînd, cercetătorii au realizat, aparent fără voia lor, un experiment inedit. Cu ajutorul unui scaner cerebral, ei au putut observa ce parte a creierului unui subiect devine mai activă, atunci cînd acesta se roagă plin de credinţă lui Dumnezeu. Bărbatul în cauză, un pacient diagnosticat cu o formă severă de epilepsie, se afla la spital din cauza unei crize.

Deşi nu s-a declarat o persoană foarte religioasă, bărbatul în vîrstă de 46 de ani, fiind vizibil afectat de starea sa deficitară de sănătate, a început să le vorbească medicilor despre Dumnezeu. Ce anume a determinat oare ca o astfel de persoană să aibă dintr-o dată o experienţă religioasă intensă? Să fi fost doar faptul că s-a aflat într-un moment de răscruce al vieţii sale?

Specialiştii neurologi ce s-au aflat lîngă acel bărbat nu au găsit deocamdată un răspuns, însă aparatele lor le-au arătat o creştere neobişnuită a activităţii în banda de frecvenţă joasă gamma, 30-40 Hz, în cortexul prefrontal stîng, chiar în momentul în care pacientul se gîndea cu credinţă la Dumnezeu.

„În timp ce era culcat în pat, pacientul parcă «a îngheţat» brusc şi a început să privească atent tavanul timp de cîteva minute, afirmînd că în acele clipe Dumnezeu îi era aproape. Apoi el a început să rostească rugăciuni în linişte, iar rugăciunile sale s-au intensificat. Noi nu ştim ce s-a petrecut aici, la ce anume am fost martori, nu ştim ce a declanşat activitatea anormală în acea regiune a creierului, spre deosebire de alte zone“, au declarat apoi medicii.

Aceştia sînt conştienţi că au fost martorii unui eveniment extrem de rar. Şansele ca un pacient să treacă printr-o asemenea stare chiar în momentul în care s-a conectat la aparatura pentru efectuarea electroencefalogramei sînt destul de mici, însă ei au avut ocazia de a vedea şi înregistra un fenomen misterios, care ne face încă o dată să ne întrebăm: cît de multe ştim noi cu adevărat despre Dumnezeu?

Creierul este una dintre părţile ce compun structura fiinţei umane şi continuă să ascundă încă multe secrete. Totuşi, mulţi oameni de ştiinţă se străduiesc să le descifreze. Cercetătorii de la Universitatea din Utah desfăşoară un proiect prin intermediul căruia ei urmăresc să înţeleagă mai bine cum poate experienţa spirituală să modeleze creierul. În acest sens ei au lansat proiectul „Creierul omului religios“. Neuroradiologul Jeffrey Anderson, alături de alţi cercetători, precum Michael Ferguson şi Jared Nielson, speră ca în urma studiului să poată identifica rolul pe care religia şi credinţa îl are în modelarea creierului.

Avînd în vedere cît de importantă este religia şi viaţa spirituală în existenţa a milioane de oameni, Anderson consideră că este surprinzător cît de puţine informaţii deţinem noi despre „experienţele spirituale tradiţionale“ şi cu privire la impactul lor asupra creierului. „Sentimentele religioase şi cele spirituale sînt printre cele care influenţează cel mai profund comportamentul şi modul în care interacţionăm cu alte persoane, şi totuşi neuroştiinţele spiritualităţii şi ale religiei sînt aproape complet necunoscute“, a declarat Anderson, citat de publicaţia The Blaze.

Pentru a înţelege mai bine reacţiile creierului omului religios, cercetătorii au decis să efectueze o scanare RMN în timp ce subiecţii urmăresc un program religios de o oră, incluzînd muzică, clipuri video, rugăciune şi citirea Scripturii. Scopul exerciţiului este acela de a constata ce se petrece în creierul uman în timpul derulării acestor activităţi. Anderson este convins că, în momentul de faţă, cercetarea ştiinţifică deţine instrumentele necesare pentru a face un studiu referitor la activitatea creierului în timpul unor interacţiuni emoţionale şi sociale profunde, ce sunt asociate cu religia şi credinţa. În această privinţă, el a emis ipoteza că este posibil să existe un răspuns similar al creierului uman, indiferent de sistemul de credinţă ce este adoptat de către participanţi.

Chiar dacă nu au toate răspunsurile cu privire la maniera în care religia şi credinţa profundă în Dumnezeu poate modifica structura creierului uman, cercetătorii urmăresc să stabilească abia acum corelaţii între credinţă şi modul în care reacţionează creierul. Astfel, ei au descoperit că sentimentul intens al credinţei în valorile spirituale autentice poate genera o stare de fericire. Un caz devenit deja celebru este Matthieu Ricard, un călugăr tibetan şi totodată un specialist în genetică moleculară. Celebritatea sa se datorează faptului că el este considerat a fi cel mai fericit om din lume. Cel puţin aceasta este concluzia oamenilor de ştiinţă de la Universitatea din Wisconsin. În urma aplicării pe capul lui Ricard a 256 de senzori, cercetătorii au constatat atunci că creierul său produce un nivel de unde gamma „care nu a mai fost niciodată observat, conform literaturii de specialitate“. Scanările cerebrale au arătat, de asemenea, o activitate extraordinar de mare în cortexul prefrontal din partea stîngă a creierului şi o activitate mult mai redusă a cortexului prefrontal din partea dreaptă. Cercetătorii consideră că acest aspect este într-un anume fel conex cu o capacitate cu totul neobişnuită de a fi fericit a călugărului, care îi reduce considerabil predispoziţia spre pesimism si stres.

Explicaţia pe care o oferă Ricard acestui fenomen este simplă. În opinia sa, „meditaţia nu este doar o metodă de relaxare, ci ceva care îţi transformă într-un mod complet creierul – cu alte cuvinte, transformă în profunzime ceea ce eşti“, a declarat Ricard. Cu siguranţă, creierul uman va continua să suscite mult interes, lăsând un cîmp vast de investigaţie oamenilor de ştiinţă.

Alte cercetări atestă deja faptul că modificările funcţiilor creierului sînt responsabile nu doar de inducerea sentimentului de fericire ce este asociat credinţei puternice în valorile spirituale autentice, ci şi de scăderea nivelului de depresie. Astfel, într-un nou studiu, oamenii de ştiinţă de la Universitatea din Columbia au analizat dimensiunea creierului şi potenţiala sa legătură cu credinţa în Dumnezeu. Rezultatele cercetării au indicat că o credinţă mai mare în Dumnezeu este în mod evident asociată cu o grosime mai mare a scoarţei cerebrale. Cercetătorii i-au întrebat pe subiecţi cât de des se roagă sau merg la biserică şi cît de important este acest gest pentru ei. În urma cercetării s-a constatat că oamenii care considerau că religia şi credinţa în Dumnezeu au pentru ei o însemnătate mai mare aveau un cortex mai gros în unele zone. Astfel, s-a observat că oamenii care au un cortex mai subţire au un risc mai mare de a suferi de depresie. Prin urmare, cu acea ocazie oamenii de ştiinţă au concluzionat că religia şi spiritualitatea protejează în mod evident împotriva depresiei, mai ales în cazul persoanelor care sunt ceva mai predispuse la această afecţiune.

În zilele noastre, în epoca maximei exersări a raţionalităţii, deşi desconsiderat şi împins în sfera obscurului, sentimentul puternic religios este încă prezent. Ce îi face pe oameni să îşi păstreze credinţa în Dumnezeu? Este oare posibil ca pînă la urmă ştiinţa să Îl elimine din ecuaţie pe Dumnezeu? Cercetări relativ recente din domeniul neurologiei oferă deja noi perspective în rezolvarea acestor tulburătoare întrebări, descoperind un fapt foarte simplu şi totodată precis din punct de vedere ştiinţific: impulsul religios este puternic înrădăcinat în biologia creierului uman.

Să vedem în continuare cum apar şi se manifestă din punct de vedere neurologic stările superioare de conştiinţă. Ele sunt rezultatul diminuării, al estompării percepţiei obişnuite a eului (de fapt, a egoului, AHAMKARA) şi creează senzaţia euforică de absorbţie într-o realitate mai vastă. Cercetătorii americani, studiind scanările SPECT (Single Photon Emission Computed Tomography) ale creierului în timpul stărilor profunde de meditaţie, au observat că aceste senzaţii se produc în legătură cu modificarea activităţii ariei cerebrale care integrează simţul orientării (aria corticală asociată cu orientarea în spaţiu). Mai exact, aceasta apare datorită privării ei de stimulii neurali. Această arie corticală este situată în secţiunea posterioară a lobului parietal şi ea primeşte stimuli senzoriali de la simţul tactil şi de la celelalte simţuri, în special simţul văzului şi simţul auzului. Ea îi oferă omului capacitatea de a crea senzaţia de tridimensionalitate a trupului şi de orientare a acestuia în spaţiu. Există două arii cerebrale care integrează simţul orientării, localizate în fiecare emisferă cerebrală, care realizează operaţii distincte, dar corelate, aşa cum de altfel s-a putut vizualiza în imaginile SPECT. Aria corticală care integrează simţul orientării în spaţiu din emisfera cerebrală dreaptă este răspunzătoare pentru crearea matricei neurale, care este conexă cu experienţa spaţiului fizic, iar cea din emisfera cerebrală stîngă joacă un rol foarte important în generarea percepţiei ce este corelată cu starea de eu subiectiv.

Modificarea activităţii ariei cerebrale care integrează simţul orientării poate fi produsă de activităţile ritmice din cadrul ritualurilor veritabile (religioase sau de natură spirituală) şi de diverse alte forme de activitate elevată, ritmică (de exemplu, ascultarea unei muzici foarte frumoase, ambientale lente, recitarea sau citirea unui poem foarte frumos, legănatul unui copil adorat, sau unele activităţi benefice dinamice, cum ar fi jocurile amoroase generatoare de transă, ovaţionarea entuziastă la vederea unui spectacol inspirat, impresionant, binefăcător etc.). Acest proces de modificare a activităţii la nivelul ariei de orientare conduce la apariţia unor momente euforice de unitate spirituală transcendentă, ce prezintă diferite grade de intensitate, în funcţie de nivelul de blocare a fluxului neural către această arie corticală.

Putem descrie un binefăcător continuu unitar al stărilor armonioase de conştiinţă, în care punctul de plecare (cel mai jos situat) este chiar starea cotidiană, familiară în care ne trăim viaţa: mîncăm, dormim, lucrăm, interacţionăm cu ceilalţi şi, în timp ce sîntem conştienţi de legătura noastră cu lumea din jur, experimentăm totodată starea de fiinţă umană ce este izolată, separată.

Pe măsură ce traversăm acest continuu binefăcător, starea noastră de separare faţă de lume, faţă de Univers scade din ce în ce mai mult. Putem astfel experimenta chiar o uşoară senzaţie de unificare, spre exemplu, prin artă veritabilă, inspirată, genială, prin muzică foarte frumoasă, spirituală ori plimbându-ne plini de încîntare toamna prin pădure sau putem atinge stări din ce în ce mai profunde de unitate euforică atunci cînd sîntem romantici sau foarte îndrăgostiţi. Mai departe, putem experimenta stări intense, plenare de euforie sau chiar de extaz spiritual, spre exemplu, în urma unei experienţe amoroase de lungă durată, copleşitoare şi profunde, iar la capătul superior al continuului benefic sînt stările uluitoare de completă transcendere a eului individual limitat şi de deplină unitate spirituală, ba chiar divină cu Universul, cu întregul Macrocosmos, ce sunt adeseori descrise cu lux de amănunte, unele surprinzătoare, de către misticii din toate tradiţiile spirituale autentice.

Pentru a atinge aceste stări net superioare de conştiinţă, căile spirituale veritabile pun la dispoziţie metode adecvate specifice, prin care sunt trezite în fiinţa aspirantului energii subtile sublime, dumnezeieşti, foarte intense. Astfel, unii meditează pentru a-şi focaliza energia benefică a minţii întocmai ca pe un laser, alţii fac aceasta pentru a o linişti perfect şi pentru a anihila orice gînd perturbator care o poate distrage de la natura ei ultimă, iar alţii folosesc cu înţelepciune uriaşa energie naturală a erosului perfect controlat în acelaşi scop. Orice demers spiritual veritabil şi potrivit începe cu un act de voinţă.

 

Facebook Comments