Amendă de până la 240 de euro dacă te scalzi în celebrele fântâni din Roma

Cetatea Eternă își va apăra tezaurul cultural mult mai bine. Municipalitatea din Roma a emis un decret care va proteja 40 de fântâni și monumente de interes artistic și istoric.

Vizitatorii sau locuitorii Romei vor putea fi amendați cu până la 240 de euro dacă se scaldă în celebrele fântâni romane, dacă se așază pe marginea lor sau le escaladează.

Vor fi sancționați și dacă mănâncă sau beau așezați pe ele sau pe băncile de marmură apropiate, a anunțat luni Virginia Raggi, primarul capitalei italiene, în cadrul unei acțiuni ce vizează ameliorarea comportamentelor umane în zonele public.

Virginia Raggi s-a aflat în ultimele săptămâni sub presiunea opiniei publice, fiind invitată să adopte o serie de măsuri, în urma mai multor articole ale presei care a relatat numeroase cazuri ale unor persoane care făceau baie în fântâni, mâncau pe bordurile acestora sau escaladau monumente arhitectonice de mare valoare, precum Fontana di Trevi, Fontana della Barcaccia și Fântâna Leului din Piazza del Popolo.

În urma cu doi ani, suporterii olandezi au avariat fântâna Barcaccia, construită în secolul al XVII-lea, și au umplut-o cu resturile sticlelor de bere consumate.

Ultima profanare a Fontana di Trevi avut loc în primăvara acestui an când un bărbat a înotat în celebrul monument început de Nicola Salvi și definitivat de Pietro Bracci, artistul care a amplasat în centru statuia lui Okeanos, zeul întinderilor de ape.
(stareapresei.ro)

Facebook Comments

LĂSAȚI UN MESAJ

vă rog adăugați un comentariu
introduceți numele aici