Anomalii și derute: întoarcerea la (a)normalitate

În Italia, de Paște, Papa Francisc se afla pe o Via Crucis pustiită, în piața goală a Vaticanului.

Trei zile după, guvernul italian decide deschiderea librăriilor și prima fază a drumul de întoarcere la o normalitate plină de capcane…

Librăriile au fost deschise dar confruntate imediat cu lipsa clienților, acestora fiindu-le interzisă ieșirea… Cum aveam, eu de exemplu, să vizitez o Feltrinelli aflată la cel puțin 5 kilometri distanță, când am voie să ies la cumpărături, dar cât mai aproape de casă?

Concluzia: nu se putea controla respectarea distanțelor sociale la biserici, de Paști, iar deschiderea librăriilor a fost lansată doar ca un factor psiho(i)logic știindu-se că va fi inutilă.

Acum, urmează faza următoare, pe niveluri ca la playstation games, se preconizează, cam pe la 18 Mai, deschiderea restaurantelor și a barurilor… dar nu și a școlilor… Logic, distanțarea socială se poate asigura la baruri și restaurante, nu și la școli…

Mijloacele de transport vor fi o reală problemă:atenție se închid ușile, au voie doar 20 de pasageri!” Restul, așteaptă cuminți, aliniați distanțați pe un peron infinit, pe un cadran de ceas alungit ca în tabloul lui Slavador Dali…

Pentru a împlini programul de muncă, pentru norocoșii care vor avea un loc de muncă, va însemna cel puțin trei ore dus și trei întors, numai pentru a se asigura distanțările alea deloc sociale!

Calvarul cozilor de peste tot, supermarket, mijloace de transport, traficul, iată dimensiunile unor realități cu care vom fi nevoiți să ne obișnuim.

O reală amenințare este criza economică, mai pe limba noastră, foametea.

Lipsa alimentelor de pe piață nu este deloc un scenariu plăcut și dacă generațiile de români trăitoare sub regimul ceaușist au cunoscut astfel de opresiuni: cozile și galantarele goale, lipsa abundenței la care ne-am obișnuit în ultimele decenii nu va fi ușor de suportat de acum încolo…

Incertitudinea, spaimele proaspete, relațiile dintre oameni schimbate, lipsurile și mai ales cele ale perspectivelor îmbucurătoare, ne vor desena în tonuri de gri viitorul iminent.

Vom fi liberi (ideatic), ne vom putea deplasa (nu oricum și nu oriunde), vom simula o vreme normalitatea care nu va mai fi deloc așa cum am avut-o înainte, vom construi alte realități pe baza noilor condiționări (vezi constrângeri) economice.

Va trebui să renunțăm la foarte multe dintre obiceiuri, necesități, visuri și să supraviețuim cumva fără să ne înrăim mai mult decât suntem deja.

Nu va fi deloc ușor. Foamea a îngenunchiat popoare. Gloatei înfometate nu-i poți impune distanțe sociale iar asta se știe…

A fost nevoie doar de puțin ca întreaga structură a societății să fie tulburată. Fragilitatea sistemelor pe care ne bazam și-a dovedit din plin accentul.

Minciuna în care am trăit a fost pusă față în față cu adevărul: conceptele de libertate și progres erau doar niște …ambalaje unor cangrene vechi și adânci…

Speranța moare ultima și, așadar, prin înseși această definiție, moare, ce mai contează când! Dar, până atunci, să ne stoarcem mintea și sufletul să zămislească alte noi speranțe…

Educația, școlirea, s-au întors în sânul familiilor, familiile unite vor avea un avans și vor fi o piesă de rezistență dar, totodată, și izvor noilor rele… fiindcă nu toți adulții sunt educați să educe.

Religiozitatea s-a întors în casele noastre, am făcut din noi înșine biserică, probabil așa vor fi o vreme și ceremoniile de botez, nuntă, funeralii… liturghii amânate sau simulate virtual… totul acasă, supat, în debara sau pe balcon!… Nu e de râs, dimpotrivă.

Artele, de asemenea, teatrul și cinema de sufragerie, scrisul, pictatul, sculptatul erau oricum și înainte manifestate în însingurare dar stadioanelor probabil că li se vor găsi o nouă utilitate, nu știu care… sporturile cunoscute ca spectacol și industrie fiind acum redimensionate.

Vacanțele virtuale ne vor costa mai puțin, așa este, însă natura, plajele, pădurile, munții, ne vor duce dorul, se vor sălbătici?

Sau noi ne vom sălbătici stând în fața calculatoarelor și… tablete, smartphon, tv?…

”Hai, măi, ne lași? …că n-o fi el dracu așa de negru…”,  veți zice, dar, indiferent cum l-am vopsi, fie și roz, tot drac este…


Mulțumesc pentru lectură și pentru că DISTRIBUI:

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.