Bătrînii singuri şi trişti

Acum două săptămîni în urmă vecina mea de 97 de ani a plecat la Domnul. Cele două fete pe care le avea sînt în străinătate de foarte mulţi ani, iar ea singură aici fără copii aproape. O rudă, un domn de 65 de ani o ajuta zi de zi aducîndu-i cele necesare şi petrecînd timpul cu ea. O altă vecină de-a mea îi spunea Tutankhamon. Asta pentru că impresiona prin vîrstă. De două sau trei ori pe săptămînă ruda ei o plimba pe scară. Urca încet cîte un etaj ca să facă mişcare. O ducea uneori la medic, la împărtăşit, dar ieşea rar. Am bătut într-o zi la uşă şi i-am dat cîteva banane. Nu ducea lipsă de nimic, după cum am aflat de la domnul care o îngrijea, dar ducea dorul copiilor. Copiii îi trimiteau ceva bani, dar ea plîngea că nu i-a mai văzut de foarte multă vreme. Era foarte lucidă. Mi-a povestit că ea a stat toată viaţa acasă şi soţul ei a lucrat undeva la televiziune. După ce a murit el, ea a rămas singură. Auzeam de cîte ori urcam televizorul dat tare la ea în casă. Sigur nu auzea bine. Era mişcare la ea în casă şi ea era blîndă şi avea chiar o privire liniştită şi senină. Nu îi era frică de moarte. Şi-aşa era singură şi nu îi mai era teamă de prea multe lucruri. Anul trecut au fost cîteva cutremure şi chiar mă gîndeam dacă nu i-a fost frică. Mai stăteam de vorbă cu ea căci uneori deschidea uşa şi stătea singură pe scări doar, doar va veni cineva cu cine să mai schimbe o vorbă. M-am uitat în ochii ei trişti. Mi-a spus că cel mai rău lucru pe lumea asta este singurătatea. Chiar acestea au fost cuvintele ei. Domnul care o ajuta era destul de mult în preajma ei, dar cred că ea se referea la familie, la copii. Într-o zi, îmi amintesc că uitase unde a pus cheia şi nu putea să îi dea drumul celui care avea grijă de ea, în casă. A spart uşa căci ea chiar nu găsea cheia. De atunci el lua cheia şi o încuia în casă. Nu o mai vedeam pe scară. Mă gîndeam cît de trist trebuie să fie să stai încuiat în casă pînă vine cineva să îţi deschidă uşa. Mi s-a părut groaznic atunci, dar era pentru protecţia ei. Mai dădea drumul la tot felul de indivizi care umblau cu reclame şi nu era foarte bine pentru ea.

Acum două săptămîni nu s-a mai auzit televizorul cînd urcam pe scări. Nici în ziua următoare nimic, nici un zgomot. Vecina mea mi-a spus că a venit salvarea şi a dus-o la spital. Am ştiut care era finalul, dar m-am gîndit la ea că a murit singură fără să îşi mai vadă copiii. Cred că a suferit enorm. Scriu acest articol şi îmi dau lacrimile. Copiii ei nu au venit să o vadă şi a murit pe un pat de spital. Alături i-a fost acea rudă care a avut grijă de ea şi … atît. Dacă aş fi ştiut unde este cred că m-aş fi dus. Nu ştiu în ce stare era şi dacă m-ar fi cunoscut. Dar m-aş fi dus. Nu aveam numărul de telefon al rudei respective şi el nu a mai venit în bloc.

A suferit de singurătate. Dar acea singurătate în iubire. Căci nu a venit nimeni din cei dragi ca să îi deschidă uşa. Nu pot uita acea privire cînd mi-a povestit cît era de tristă şi de singură.

Dragii mei cititori care sînteţi plecaţi departe, sunaţi mereu să vedeţi ce fac părinţii voştri. Sînt ferm convinsă că e o mare bucurie pentru ei să vă audă. Dacă puteţi să veniţi în ţară, veniţi să îi vedeţi. Dacă vor pleca pe lumea cealaltă fără să vă vadă să ştiţi că şi pe voi o să vă doară sufletul.

Mulţi sfinţi părinţi ne reamintesc mereu şi ne vorbeasc despre dragostea părintească. Este foarte important să spunem: Sărut-mîna mamă, sărut-mîna tată! Căci încă îi avem. Avem cui să spunem.

Vă doresc multă sănătate vouă şi părinţilor voştri, şi dragostea să vă fie mereu călăuză Acasă!

Facebook Comments