Bebeluşii recunosc două limbi diferite chiar din pântecul mamei

Copiii care se dezvoltă într-un mediu bilingv, par să poată face diferența dintre cele două limbi vorbite de membrii familiei chiar din perioada intrauterină, conform unui studiu publicat în revista americană Psychological Science.

Cercetători în psihologie de la Universitatea canadiană din British Columbia, ajutați de un cercetător de la Organizația pentru cooperare și dezvoltare economică (OCDE) cu sediul în Franța, au studiat două grupuri de nou-născuți.

În primul grup, nouă-născuții nu au auzit vorbindu-se decât limba engleză în perioada intrauterină, în timp ce în al dolea grup au auzit atât engleza cât și dialectul tagalog, vorbit în insulele Filipine.

Pentru a determina preferința copiilor față de una dintre aceste limbi, cercetătorii au studiat reflexul acestora de supt — în cazul în care acest reflez este activat, semnifică interesul nou-născutului pentru un stimul extern, așa cum este limbajul.

Într-o primă experiență, nou-născuții au ascultat timp de 10 minute un discurs ce alterna la fiecare 1 minut între limbile engleză și tagalog. Copii care nu au ascultat decât limba engleză în perioada intrauterină, manifestau un reflex de supt mai pregnant la cuvintele din limba engleză, comparativ cu cele din dialectul tagalog. De cealaltă parte, cei care au ascultat ambele limbaje, nu manifestau nici un fel de preferință față de una dintre ele.

Un alt experiment a fost acela de a vorbi copiilor într-o limbă, până când aceștia nu mai manifestă nici un interes. Apoi, o altă persoană, începea să le vorbească când într-o limbă, când în cealaltă. Cercetătorii au constatat că reflexul de supt devine mai pregnant în cazul în care au fost folosite ambele limbaje.

În opinia autorilor, acest studiu demonstrează că încă din cele mai fragede stadii ale dezvoltării, copiii sunt capabili să diferențieze între două limbaje, existând probabil un mecanism psihologic care îi ajută să nu le confunde una cu cealaltă și îi pregătește apoi pentru a deprinde bilingvismul. Sursa: Agerpres

Facebook Comments