Boala pe care majoritatea fetelor și tinerelor doamne o ignoră

cistita

Considerată boala sexului feminin, cistita, adică inflamaţia vezicii urinare, afectează în special adolescentele şi tinerele.

Chiar dacă pare banală, afecţiunea nu trebuie neglijată, căci, netratată la timp şi corespunzător, poate genera o infecţie renală gravă. Din fericire, de cele mai multe ori dau rezultate bune soluţiile simple, aplicate acasă, sau tratamentul de scurtă durată cu antibiotice.

Care sînt primele simptome?
De ce sînt, oare, femeile mai expuse infecţiilor vezicale? Specialiştii ne oferă explicaţia: la femei, uretra este mai scurtă decît la bărbaţi, iar orificiul acesteia se află mai aproape de exterior. Astfel, agenţii patogeni care pot exista în regiunea genitală şi rectală nu au de parcurs un drum prea lung pînă la vezică.

Printre factorii care favorizează apariţia acestei maladii sînt raporturile sexuale frecvente, igiena locală precară şi modificările hormonale. Cistita nu este o afecţiune gravă, însă manifestările ei sînt destul de neplăcute: nevoie frecventă de a urina, dureri sau arsuri la micţiune. Atenţie! Dacă apar şi simptome ca febra, dureri în zona rinichilor sau a abdomenului, frisoane, vărsături, trebuie să te prezinţi fără întîrziere la medic.

Ce poţi face acasă?
Prima şi cea mai simplă măsură pe care o poţi lua este să începi să bei multe lichide (2 – 2,5 litri pe zi). Dar există şi remedii naturiste, care te pot ajuta să combaţi eficient infecţia vezicală. Poţi apela la ceaiuri de plante, la băi de şezut cu uleiuri esenţiale sau la o mini-cură cu suc de afine, un anti-infecţios recunoscut. Totuşi, dacă simptomele nu par să cedeze în primele 24 de ore, trebuie să ceri sfatul medicului.

Plante ca urzica şi strugurii ursului sînt utile atît pentru vindecarea infecţiei, cît şi pentru calmarea arsurilor. Acestea au proprietăţi antiseptice şi antiinflamatoare. De la urzică se folosesc frunzele sau rădăcina, iar de la strugurii ursului – frunzele. Fă o infuzie cu o linguriţă de plantă mărunţită, folosind numai una dintre cele două plante, la o cană cu apă clocotită. Bea cîte o lingură la fiecare două ore sau două căni pe zi.

Poţi preveni reapariţia infecţiei?
În peste 30% din cazuri, cistita recidivează, aşa că măsurile de prevenire sînt foarte importante. Dacă faci mai mult de patru cistite pe an, este necesar să ceri sfatul unui specialist, care îţi va recomanda unele analize şi investigaţii mai complexe (ecografie, endoscopie). Deşi nu există soluţii miraculoase care să te ferească de reapariţia bolii, cu cîteva măsuri simple poţi limita îmbolnăvirile.

Iată cum:

  • – Insuficienta hidratare este adeseori cea care conduce la criza de cistită. Bea multe lichide, cel puţin 1,5-2 litri pe zi – apă, ceai, supă.
  • – Păstrează o igienă locală riguroasă.
  • – Nu face des duşuri vaginale şi limitează folosirea produselor cosmetice intime. De asemenea, în timpul menstruaţiei, schimbă regulat tamponul.
  • – Evită să te reţii prea mult timp atunci cînd simţi nevoia de a merge la baie.
  • – Nu purta pantaloni prea strîmţi şi nici lenjerie intimă din materiale sintetice. Acestea favorizează transpiraţia şi înmulţirea bacteriilor. Sursa:sanatatea
Facebook Comments

LĂSAȚI UN MESAJ

vă rog adăugați un comentariu
introduceți numele aici