Boala verii, afecţiunea ce poate fi fatală vârstnicilor dar și copiilor

0

Traumatismele sau rănile profunde, dar şi cele mici, banale, pot produce o boală infecţioasă gravă, care poate avea un deznodământ fatal. Caracterizată ca fiind „boala verii“, această afecţiune face victime mai ales în rândul vârstnicilor, care încep să lucreze în gospodărie, dar şi al copiilor, la locul de joacă, spun medicii. Singura cale de reducere a riscului îmbolnăvirii este vaccinarea.

Tetanosul este o boală a sezonului cald, atunci când populaţia îşi desfăşoară activităţile în natură. Boala este produsă de bacteria „Clostridium tetani”, ai cărei spori se găsesc în sol, excremente animale, praf. Aceasta secretă o toxină extrem de periculoasă, ce blochează conexiunea musculo-nervoasă.

„Tetanosul prezintă după caz, diferite grade de severitate. Pacientul este febril, are dureri musculare, prezintă asfixie, embolie pulmonară şi spasme. Perioada de incubaţie variază de la 3 la 21 de zile. În general, cu cât rana este mai departe de sistemul nervos central, cu atât mai lungă va fi perioada de incubaţie. Cu cât perioada de incubaţie este mai scurtă, cu atât vor fi mai mari şansele de deces. Transmiterea tetanosului se face prin contact direct al plăgilor şi mucoaselor cu solul contaminat atât cu bacili tetanici cât şi cu spori, şi prin obiecte contaminate”, explică dr. Loti Popescu, coordonatorul programelor de sănătate în cadrul Direcţiei de Sănătate Publică Constanţa.

Blocarea maxilarului, un semnal de alarmă

În majoritatea cazurilor, spun medicii, tetanosul este generalizat.

Primul semn este trismusul, adică blocarea maxilarului, urmat de „înţepenirea” gâtului, transpiraţie abundentă, tensiune ridicată şi dificultăţi la înghiţire. Spasmele pot apărea şi după câteva minute de la infectarea plăgii, iar pacientul poate intra în stare de inconştienţă.

„De la tremuri şi blocarea maxilarului şi până la tulburări circulatorii severe sau tahicardie, pacientul trece, rapid, printr-o serie de simptome extrem de severe. Tratamentul este complex şi necesită o serie de măsuri de eliminare a toxinei. Plaga sau plăgile infectate vor fi curăţate cu pansament steril şi se va face drenarea colecţiilor purulente, dacă ele sunt prezente. Se urmăreşte controlul spasmelor care, de cele mai multe ori sunt dureroase şi pot pune în pericol viaţa pacientului şi se impune tratamentul medicamentos”, a mai precizat medicul.

Cât de importantă e vaccinarea

Deşi boala nu induce imunitate, pacienţii vaccinaţi în primă instanţă, vor repeta imunizarea la un interval de maxim cinci ani, pentru ca toxina să nu le fie fatală.

„Măsurile preventive permanente includ vaccinările. Persoanele imunizate activ antitetanic în ultimii cinci ani vor face rapel, toaleta chirurgicală a plăgii, spălare cu apă oxigenată, antibioticoterapie cu penicilină sau tetraciclină timp de 7-10 zile. La răniţii grav, în stare de şoc, cu plăgi multiple, hemoragii masive, infecţie HIV, se administrează ser antitetanic urmat de vaccinarea antitetanică”, completează medicul.  Sursa: cugetliber.ro

Facebook Comments

LĂSAȚI UN MESAJ

vă rog adăugați un comentariu
introduceți numele aici

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.