Bolile sezonului rece. Bronșita

Bronşita este o inflamaţie a plămânilor, popular denumită „răceală la plămâni“. Acesta apare după o răceală sau ca o stare mai gravă în cazul fumătorilor, manifestându-se ca o tuse cronică. În cazul în care bronhiile care transportă aerul adânc în plămâni se inflamează, căile respiratorii se îngustează şi încep să secrete mai mult mucus care blochează căile respiratorii. Tusea este modul în care organismul încearcă să scape de aceste secreţii pentru a putea respira mai uşor.

Principalele simptome ale bronşitei sunt: tusea, flegma şi starea de oboseală, dar mai sunt şi altele precum febra uşoară, respiraţia zgomotoasă şi greoaie, durere la nivelul pieptului, de aceea e important un diagnostic corect. Simptomele de bronşitei sunt adesea asemănătoare cu cele ale astmului, pneumoniei, alergiei, racelii, gripei, sinuzitei, şi chiar a bolii de reflux gastroesofagian, dar şi a cancerului pulmonar. Consultă medicul pentru a obţine un diagnostic precis şi un tratament adecvat.

Bronşita acută apare adesea la trei sau patru zile după o răceală sau gripă. La început poate apărea ca o tuse uscată, apoi, după câteva zile, se poate transforma într-una productivă. Majoritatea oamenilor scapă de bronşita acută în două-trei săptămâni, dar tusea poate continua patru săptămâni sau mai mult. Această formă de bronsita este mai frecventă în timpul iernii, iar nouă din 10 cazuri sunt cauzate de un virus. De asemenea, iritanţii precum fumul de tutun, produsele chimice de curăţare de uz casnic, fumul sau praful pot provoca bronşita acuta. Medicii o pot depista ascultându-ţi plămânii cu ajutorul stetoscopului.

Bronşita cronică este cauzată în cea mai mare parte de fumat, dar şi expunerea la praf şi gaze toxice (în cazul minerilor sau oamenilor care lucrează cu cereale). Poţi fi diagnosticată cu bronşită cronică dacă ai tuse cu flegmă cel puţin trei luni pe an, doi ani la rând. Este o afecţiune gravă care face ca plămânii să fie un teren propice pentru infecţii bacteriene şi necesită tratament. Pentru depistarea acesteaia medicii îţi pot recomanda o spirometrie şi o radiografie pulmonară.

Apelează de urgenţă la medic dacă respiri greu şi zgomotos, tuşeşti cu sânge, ai febră mai mare de 38 şi o tuse care durează de mai mult de patru săptămâni.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.