Ca boul, cu capu-n jug

mesaj cu impact

„Ca boul, cu capu-n jug…”  zice o veche vorbă românească.*

Nu sunt sigur dacă cei din generaţiile mai tinere, care poate nu s-au întâlnit vreodată-n viaţă cu acel animal masiv şi blajin, extrem de popular şi util pe tărâmurile României de odinioară, înţeleg prea bine expresia.
De acea, m-am gândit că poate, în contextul general al situaţiei de azi a Ţării, nu strică să recapitulăm aceasta perlă de înţelepciune tradiţională.
Aceasta corelată şi cu ideea că: „A repeta aceiaşi greşeala, anticipând rezultate diferite, este precum a-i verifica în mod repetat un bilet de loterie necâştigător, de la o tragere trecută, în speranţa că odată va deveni, printr-o schimbare miraculoasă câştigător!

boi la aratOricât ar părea de greu de crezut astăzi, au fost vremuri în care chiar şi românul cel mai sărac, avea de lucru. Supravieţuia fără subvenţii de la stat. Fara „welfare” (aka „velferaş”!). Fără împrumuturi de la băncile naţionale, sau supra-statale!
Avea o gospodărie şi o bucată de pământ a sa. Oricât de mică ar fi fost acea proprietate, ea avea meritul de a fi fost auto-suficență!
Cuuum? Simplu. El şi familia sa (uneori întinsă pe trei generaţii,… nu aveau de ales!).

De la şindrila de pe casă și până la butoiul de țuică și vin din pivniţă, de la grăunţe la puiul fript, totul se producea în cadrul acelei mici gospodării. Primitiv? Absolut. Dependent de capriciile climatice? Evident, nici nu se discută!

Dependent de Monsanto, de fabricanţii de ulei de şarpe şi hapuri medicamentoase otrăvitoare, de haleuri cu e-uri? Hai să fim serioşi! N-avea cum să fie! căci în afară de babele tămăduitoare, în sat erau prezenţi cel mult o moaşă şi un felcer comunal.

Mureau oamenii „prematur”? Mai şi mureau unii, dar nu neapărat fiindcă nu erau vaccinaţi, însă cât trăiau erau sănătoşi, voinici şi se bucurau de viaţa lor modestă…

Cum? În general… prin muncă. Ce dracu să facă altceva dacă nu aveau nici „difuzor” (precursorul radioului în era post-belică), dar mite radio sau televizor, care să le otrăvească

boul emancipat
boul emancipat

vieţile cu ştiri prăpăstioase care să le interzică fericirea zilnică? Munceau.
Cei alfabetizaţi mai citeau şi „foaiau” să vadă ce minciuni mai scriu papagalii „jornalişti” despre viaţa domnilor de la oraş. Asta însă, ţinând cont că unii ajungeau la oraş maximum odată în viaţă, nu îi afecta practic mai deloc, fiindcă erau atât de izolaţi…!

La muncă deci, ţăranii gospodari. Oamenii noştrii funcţionau după „ceasul natural”. Seara, se culcau după ce se culcau găinile. Adică după apusul soarelui. Dimineața se trezeau înainte de răsărit, să hrănească animalele, să mănânce şi ei şi să plece la munca ogorului. Sau, dacă nu era necesar să meargă la câmp, să… „gospodărească” în jurul curţii. Întotdeauna era ceva de reparat, meşterit sau construit.
În plus, femeile mai şi găteau, spălau, torceau, teseau, băteau covoare sau cergi, îngrijeau pruncii şi bătrânii. Vedeţi dumneavoastră, cu posibila ilustră excepţie a nevestei primarului din sat, ce-o fi auzit de „sufragete”, nu erau deloc… „emancipate”.

Când gospodarii mergeau la câmp, să muncească, să recolteze sau să transporte acasă recolta, în hambar sau în fâneaţa, animalul preferat de povară grea era BOUL.
Că doar despre el este povestea asta a noastră (nu vă temeţi, încă n-am uitat…!).

Boul (sau „bica”) era unul care era cât pe ce să fie… „gagiul reproducător al vacii” (adică taur), dacă desigur nu ar fi avut destinul lui „Zambi” (fostul mândru tăuraş „Zambilă”, care – ce soartă crudă! – calculându-şi greşit înălţimea saltului peste gardul cu sârmă ghimpată… şi-a schimbat fără să vrea numele în „Zâmbi”) şi ar mai fi avut… „bile”!

jugul modern

Puternici şi extrem de docili, boii erau folosiţi în perechi (nu dragilor, nu erau „gay”. Nefiind nici taur, adică „he” şi nici vacă, adică „she”, ei erau de genul castrat, adică de gen cât se poate de neutru, adică „it”). Dispozitivul de transport „pe bază de boi”, era un vehicul terestru care se cheamă „car” (a se revedea pictura lui Nicolae Grigorescu…).
El constă dintr-o cuvă din schelet lemnos, aşezată pe două osii, care aveau câte două roţi (de lemn, cu obada de metal) fiecare. În cazul carului cu boi, tracţiunea era asigurată de regulă de doi boi (doar familiile într-adevăr sărace, aveau un singur bou – situaţie tipică din păcate majorităţii familiilor din ziua de azi, atât la noi, cât şi aiurea…!)

„Mecanismul de direcţie”, numit oiştea carului, e ataşat de osia din faţă a acestuia, şi permite schimbarea direcţiei de mers a carului, prin rotirea oiştii odată cu roţile din faţă. Totodată, separa „teritorial” cei doi boi între ei. Dispozitivul de tracţiune de contact propriu-zis cu animalul de tracţiune, se cheamă „jug”. Acesta este un cadru articulat, în care atât boul din stânga, numit generic „Hăis”, cât şi boul din dreapta, numit generic „Cea” (pentru a nu se crea confuzie şi complicaţii inutile la înhămarea lor în jug, fiecare dintre ei au nume şi poziţie prestabilite) îşi proptesc grumazele şi împing.
Interesant de observat că boii nu se sustrag de la muncă. Ei nu ştiu să „chiulească” (iar dacă încearcă, sunt biciuiţi de căruţaşul gospodar, care îi hrăneşte şi îngrijeşte (atenţie!).

recolta zilei și nu ziua recoltei

Pentru ca grumazul animalului să nu iasă în lateral din jug, după ce boul se duce şi ÎŞI BAGĂ SINGUR CAPUL ÎN JUG (pe partea sa, aşa cum A FOST ÎNVĂŢAT DE STĂPÂN SĂ O FACĂ…) tot ce-i rămâne stăpânului e să introducă un bolţ lung de metal (numit „cui”) în două găuri, sus -jos, în fiecare parte laterală a jugului. Voila!
De altfel, ca să atenţioneze boii că e ora plecării, stăpânul bate cu cuiul în jug…
„Ready to go!”… vorba răzeşului, după ce s-a întors de la muncă… din America.

De unde, aţi dedus probabil, vine şi expresia voit derogatorie: „ca boul cu capu-n jug!”, sinaptic aplicabilă unor anumite situaţii din realităţile oamenilor, în cazul cel mai fericit. În cazul cel mai nefericit, aplicabilă chiar şi unor… naţiuni întregi, cu anumite „reflexe”.

Acum… sigur că la jug pot trage şi bivolii, nu doar boii, însă asta nu schimbă etichetarea peiorativă ataşată în mod simbolic protagonistului vizat de… comparaţie.

Morala şi concluziile rămân a fi trase de onoraţii noştrii cititori, cu minţi inchizitoriale. Succes!

Notă: Aferente la subiect/ocazie ar putea fi şi vorbele tradiţionale româneşti: „Nici în car, nici în căruţă (var. – nici în căruţă, nici în teleguţă) – a nu avea o poziţie precizată, a fi nehotărât, a fi într-o situaţie intermediară.” (chiar, ce să caute boul… în căruţă!?), precum şi „S-a dus bou și s-a întors vacă…!” (păi cum, ALTFEL?) şi „A dat cu oistea-n gard! Outch!…”

* Disclaimer: toate asemănările cu situaţii de viaţă şi cu personaje reale – mai mult sau mai puţin întâmplătoare – NU SUNT DIN VINA AUTORULUI ACESTUI PAMFLET. În mod evident ele se datorează doar… boilor şi stăpânilor lor de „tip nou”, ne-gospodăresc ci… „internaţional jefuitor gangsteresc” –  Asta ca să nu avem vorbe.

John Stones – Toronto, Canada

Facebook Comments

LĂSAȚI UN MESAJ

vă rog adăugați un comentariu
introduceți numele aici