Când copiii ne învață ce înseamnă arta – Trupa de Teatru JOC din București

CLUBUL COPIILOR SECTOR 1 – BUCUREȘTI

Trupa de Teatru JOC a luat ființă pe data de 16 Septembrie 2004 la inițiativa și sub directa îndrumare a profesoarei de Arta Actorului – Teatru Magdalena Băcescu. Încă de la început, această trupă și-a propus, printr-un” JOC”, să devină una dintre cele mai sonore Trupe de Teatru pentru elevi din București și nu numai. Premiile obținute și participările de-a lungul timpului la numeroasele Festivaluri, Concursuri, Spectacole și alte Manifestări artistice Naționale și Internaționale, lansări de carte, Recitaluri de autor, Emisiuni Radio și TV, etc., alături de partenerii și colaboratorii noștri, ne îndreptățesc să credem că scopul nostru a fost atins într-un timp relativ scurt. Într-un” JOC” continuu, cu jucători mai mari și mai mici, mai vechi și mai noi, această Trupă vă invită s-o urmăriți oriunde și oricând se manifestă artistic.

Ne mândrim cu rezultatele obținute de performerii noștri – unii joacă deja în Teatre profesioniste alături de mari artiști, alții și-au format trupe și cântă, alții sunt studenți la actorie, regie, film, coregrafie, în țară dar și în străinătate, alții colaborează la Emisiuni Radio și TV, alții scriu și lansează cărţi. Am reușit să scriem și să lansăm o Antologie de poezii “Emoție de vers” și o a doua carte, ”Antologia fără titlu”, Edi. Betta 2016, lansată la Casa Socio-Culturală Jean Loius Calderon, cu participarea a unui numeros public, printre care și membrii ai Uniunii Scriitorilor din România. Sunt cărți de care suntem foarte mândri. Pe alții îi putem vedea în spoturi publicitare – ne mândrim și chiar avem cu cine și de ce.

              Colaboratori și parteneri: Inspectoratul General al Poliției Române, Centrul Cultural al Ministerului Internelor și Reformei Administrative, Poliția Locală Sector 1, S.O.S. Satele Copiilor, Școlile Speciale nr. 1,2,8, Biblioteca Metropolitană București, Teatrul Țăndărică, Radio Itzi Bitzi, Societatea Româna de Radiodifuziune, Radio Shalom România, Primăria Municipiului București, Primăria Sectorului 1, Cluburile Copiilor din București și din țară, Palatul Național al Copiilor din București și din țară, Colegiul Național de Arte “Dinu Lipatti”, Liceul Teoretic “Benjamin Franklin”, Școala Gimnazială “C-tin Brâncuși”, Școala Gimnazială nr. 179, JCC – Centrul Comunitar Evreiesc, “Suntem România!” Asociația pentru Protejarea și Promovarea Patrimoniului, Muzeul Național al Satului “Dimitrie Gusti”, Fundația “Laura Stoica”, etc.

O parte din rezultatele Trupei de teatru “Joc”:

– 1 decembrie 2016 – Participare la emisiunea in direct la TVH, în emisunea ”Vorbește Lumea”., Anamaria Năstase, un copil care face cinste României.

– 27 decembrie 2016 – Interviu la ”Cafeneaua Interviurilor”despre Trupa de teatru ”JOC”,   rezultate, lansări de carte și alte activități.

-18 ianuarie 2017 – Concurs ”Mihai Eminescu – Fiind băiet păduri cutreieram”, la sediul din Bazilescu, împreună cu elevi de la Școala Nr.179 și Școala Speciala Nr.7, organizator Prof. Carmen Secătureanu

– 25 Februarie 2017 – Organizare si participare a Concursului Municipal de poezie ,,Emotie de vers” ed. a-VIII-a unde elevii ce activează în cadrul cercului au obținut  rezultate remarcabile: Locul I, II, III (recitare), Locul I, II, III (creație) și Mențiune (recitare), Mențiune (creație)

– 25 Februarie 2017 – Lansări de carte și program cultural artistic în cadrul Serilor ArteDiem – Antologia ”Tineri ca niște spaime” în care apar și poemele a patru elevi ai cercului de teatru.

– 25 Februarie- 4 martie 2017 Concurs Național Flori de dragobete – Teatru – Năstase Anamaria– Locul II, Poezie – Danciu Mircea – Locul II, Poezie – Danciu Horia  – Locul III

– 11 Martie 2017 – Concurs Național Femina – Teatru – Mărcuță Maria – Locul I

– 22 Martie 2017 – Festivalul Municipal de Creatie si Interpretare a Poeziei IANUS – Ed. a IV-a. Sectiunea creatie – Primar – Premiul Special al juriului – Roșcan Anamaria, Premiul III – Danciu Horia, Premiul I – Danciu Mircea. Gimnaziu – Premiul III – Lipciuc Ioana Teodora. Secțiunea Interpretare – Primar – Premiul III – Florea Luciana Cătălina. Gimnaziu – Premiul II – Avram Maria Denisa.

-25 -26 Martie 2017 – Festivalul Național  al Primăverii – Trupa de teatru Joc (toti participantii din spectacolul Repetitia) – teatru, spectacol –  Locul I, Poezie – Florea Cătălina – Locul I, Florea Claudia – Locul I, Dans – Perșinaru Gabriel – Locul I, Toria Drăgulescu – Locul I,Florea Cătălina – Locul III, Muzică – Gîrjoabă Ștefania – Locul I

-28-29 Martie 2017 – Festivalul de teatru Jean Monnet – Premiul I – Trupa de teatru „joc”, Premiul pentru expresivitate teatrală, Premiul I – rol secundar feminin – primar Năstase Anamaria, Premiul I – rol secundar feminin gimnaziu Avram Maria Denisa.

-7-9 Aprilie 2017 – Festivalul Național al Teatrelor de Revistă pentru Copii ”Toată lumea râde, cântă și dansează”ed. XXII, Bușteni. Locul II – teatru spectacol ”Duel vs Duet”, Locul I – teatruscenetă Avram Maria Denisa și Ivășchescu Alexandra, Locul I – teatru scenetă Florea Cătălina și Florea Claudia, Locul I – coregrafie Perșinaru Gabriel și Toria Drăgulescu.

– 20-23 Aprilie 2017 – Concurs Național de creație literară Nichita Stănescu, ed. a-IX-a Drobeta Turnu Severin – Locul I -gimnaziu poezie – Lipciuc Ioana Teodora, Locul III – liceu proză scurtă – Florea Claudia Alecsandra

– 5 Mai 2017 – Concurs Regional Cupa Primăverii ediția a-XIII-a – Năstase Anamaria – Locul I, Stancu Andra – Locul II, Danciu Mircea – Locul II, Angelescu Filip – Mențiune, Florea Cătălina – Locul II, Florea Claudia – Locul II, Ganea Nasta Maria, Burlacu Zane Mihnea, Suharov Sașa, Constantin Ema – Mențiune. Trupa de teatru Joc – Mențiune – teatru, scenetă –  Primar, Trupa de teatru Joc – Locul III– teatru, scenetă –  Gimnaziu, Trupa de teatru Joc – Locul II – teatru, scenetă –  Liceu.

– 6 Mai 2017 – Concurs Municipal de teatru în limba engleză Let s  theatre ediția I – Sotir Ștefan – Locul II (monolog), Lipciuc Ioana și Lipciuc Daniel – Locul II (scenetă), Perșinaru Gabriel – Premiu pentru originalitate,

– 12-14 Mai 2017 Festivalul Național de Artă Maiart ed. a-XIII-a – Premiul III pentru cea mai bună actriță – Drăgulescu Toria, Premiul III pentru cel mai bun actor în rol secundar – Didiță Andrei Sebastian, Premiul special Maiart – Florea Luciana Cătălina, Matei Alexandra și Drăgulescu Toria.

– 8-14 Mai 2017 – Săptămâna adolescenților – Gala Adolescenților 20 de ani – Ziua Adolescenților 14 mai a fiecărui an

– 12-14 Mai 2017 Festivalul Național de Teatru pentru liceeni ”Jos pălăria”

– 25-26 Mai 2017 – Festivalul de Teatru pentru elevi Ferdinand I, ed. a-VIII-a – Premiul I

monolog Bordei Mara, Cea mai bună actriță în rol secundar Avram Maria Denisa

– 27 Mai 2017 – Concurs National de Teatru Marin Sorescu ed. a-III-a, Craiova – Recitare  Locul I – Năstase Anamaria, Recitare Locul I – Lipciuc Ioana Teodora, Recitare – Locul II – Didiță Sebastian, Monolog – Locul I – Avram Maria Denisa, Monolog – Locul III – Bordei Mara, Teatru mini spectacol – Locul II – Primar, Teatru mini spectacol – Locul I – Gimnaziu,Teatru mini spectacol – Locul II – Liceu.

-28 Mai 2017 – În vizită la Bookfast – Participare la lansări de carte, întâlniri cu scriitori contemporani membrii USR și nu numai, vizită la standuri de cărți pentru copii și didactică.

21-31 Mai 2017 – Festival Internațional Superstar – teatru – Locul I – spectacol Duel vs Duet

– Iunie 2017 Concursul interjudețean Eternul Eminescu ed. a-IX-a, Pitești – Locul I – creație literară – scenetă (o echipă formată din 5 elevi ai cercului de teatru), Locul I – Roșcan Anamaria,creație literară – proză scurtă, Locul I – Danciu Mircea – creație literară – poezie, Locul II – Stancu Andra – creație literară – poezie, Locul II – Florea Cătălina – creație literară – poezie, Locul III – Trupa de teatru Joc – teatru, spectacol

– Iunie 2017 – Concurs Național de creație literară Ion Creangă ed. a-XII-a, Brăila – Mențiune – poezie – Taloș Alina

– Iunie 2017 – Festivalul Star of Arts – Locul II – teatru monolog – Bordei Mara

– Iunie 2017 – Festivalul Interjudețean Caragiale, contemporanul nostru ed. a-IX-a, Pitești– Locul II – Trupa de teatru Joc – teatru, spectacol

Iunie 2017 – Concursul Internațional Tudor Mușatescu ed. a-X-a, Pitești– Locul III – Trupa de teatru Joc – teatru, spectacol

-Iunie 2017 Concurs Internațional ”Interferențe Culturale în context european”, Ed.XI, secțiunea ”Discovery Wonderland”, premiul I, Trupa de teatru ”JOC”.

– 11 Iunie 2017 – Festivalul de teatru E.Strada elevilor ed. a-X-a – Locul I – Trupa de teatru Joc – teatru , spectacol, Locul II – secțiunea creativitate interdisciplinară – echipa 1 pentru scenetă,  Locul II – secțiunea creativitate interdisciplinară – echipa 2 pentru scenetă, Locul I – secțiunea teatru scurt (liceu) – La țară.Sectiunea Scenete: – Locul I, Locul II, Locul III, Mentiune și Premii speciale pentru cei mai buni actori, cel mai bun grup vocal-instrumental și cei mai buni dansatori

  • Festivalul pentru un teatru Internațional “Fii Sigma-Art Gala” – 29-31 Mai 2015.
  • Festivalul de Teatru pentru elevi “Ferdinand I” 28-29 Mai 2015, Premiul Special al juriului, Premiul pentru cea mai bună actriță în rol secundar, Premiul pentru cel mai bun actor și două premii pentru cei mai buni dansatori.
  • Festivalul Național de Artă Maiart 15-17 Mai 2015, Premiul pentru cea mai bună actriță a Festivalului, Premiul pentru cel mai bun One-woman show și Premiul Special Maiart pentru spectacol – Sonia Murguleț și Trupa de Teatru Joc. 
  • Concursul Național de creație literară “Nichita Stănescu” Anul VII –– Aprilie 2015

Primar poezie – Anamaria Năstase – Locul II, Gimnazial poezie – Lipciuc Ioana Teodora Locul I, Enea Rafaela – Locul II, Perșinaru Gabriel – Locul II, Gimnaziu eseu – Enea Rafaella – Locul I.

  • Premiul III pentru scenariu impus la Festivalul Național de Teatru Okaua Spectacolul „Tarantela” 2014 – Clubul Copiilor Sector 1
  • Premiul II „Trupa JOC” Festivalul Național al Teatrelor de Revistă Pentru Copii Bușteni 17-19 aprilie 2015
–        Premiu special pentru debut „Trupa JOC” Festivalul Național al Teatrelor de Revistă Pentru Copii Ploiești 14-16 iunie 2013

–        3 Premii de interpretare (actorie) și 2 Premii pentru cei mai buni dansatori la Festivalul Național al Teatrelor de Revistă Pentru Copii Bușteni 17-19 aprilie 2015

–        6 Premii de interpretare  la Festivalul Național al Teatrelor de Revistă Pentru Copii Ploiești 14-16 iunie 2013
  • Concurs Național „Cupa Toamnei” Locul I, II, III, Mențiuni 2008-2015
  • OLIMPIADA NAȚIONALĂ de Arta Actorului, Premiul I Bînzoiu Vladuț-Nicușor 16.04.2011
  • Festivalul Regional de Teatru „E.Strada elevilor” Locul I, II, III, Mențiuni 2008-2015
  • Concurs Interjudeţean de Poezie „Emoţie de vers” Locul I, II, III, Mențiuni 2010-2015
  • Concurs Interjudeţean „Cupa Primăverii” Locul I, II, III, Mențiuni 2010-2015
  • Concurs interjudeţean „Drepturi Egale Fără Discriminare” Locul I, 17 iunie 2013
  • Concurs Interjudeţean de Interpretare „Monoloage” Locul I, II, III, Mențiuni 2011-2015
  • Concursul Interjudeţean de Recitare „Nicolae Militaru” locul II, III – 2013
  • Concurs Municipal de Arta actorului „Fabuliști fabuloși” Premiul I, II, III, Mențiuni – 2013, 2014
  • Concurs Municipal „Cupa Unirii” locul III, Mențiuni – 2009-2013
  • Festival Municipal de creație și interpretare poezie „Ianus” Premiul II, III, Premiul Adrian Pintea, Premiul Special al Juriului 2014-2015
  • Festivalul „Fulgilor de Nea” Locul I, II, III – 2011-2013

 

Lista poate continua cu multe participări la diverse manifestări artistice unde am fost invitați de către partenerii și colaboratorii noștri și unde am obținut rezultate remarcabile.

”O poveste alan-dala” – Ediție de Crăciun

21 decembrie 2017, ora 19:00

Teatrul Elisabeta

Este Crăciunul! Charlie primește o invitație de Crăciun de la o cunoștință. În drum spre casa acesteia dorește să cumpere un buchet de flori, dar constată că nu mai are portofelul.

Ajuns, în cele din urmă, la petrecere, observă că aici apar tot felul de persoane ce au diverse probleme de rezolvat sau de împărțit unii cu alții. Din acest moment apare comicul de situație, încurcăturile și dialogurile spumoase ale personajelor, dansul, muzica, toate într-o singură poveste alan-dala, prezentată de Trupa de Teatru ”JOC”. Un spectacol cu iz de sărbătoare, plin de momente amuzante și răsturnări de situații.

Ah! Era să uităm….Moș Crăciun este și el invitat la petrecere.

Distribuția:

Charlie – Perșinaru Cristian-Gabriel

Fata Oarbă – Drăgulescu Toria

Mam’Mare – Hurjui Dorotheea

Țugurlan – Didiță Andrei Sebastian

Nevasta lui Țugurlan – Gîrjoabă Ștefania

Monica – Matei Alexandra

Floarea – Florea Claudia

Nepoata – Florea Cătălina

Pacientul – Gîrjoabă Cosmin

Doctorița – Mărcuță Maria

Doctorul veterinar – Stancu Vlad

O fată – Stancu Andra

Anna – Năstase Anamaria

Daria – Gheorghe Daria

Sora 1 – Ivășchescu Alexandra

Sora 2 – Avram Maria Denisa

Moș Crăciun – Ștefan Apostol

Facebook Comments

LĂSAȚI UN MESAJ

vă rog adăugați un comentariu
introduceți numele aici