Granița între adevărat și fals, între autoritate în domeniu, expert și opinionist, ageamiu – și putem adapta subiectul la infinit – lasă teren explorării pentru cei care și-au creat sau măcar încearcă să-și creeze propriile filtre de valutare a informației.
Deschidem astfel, un serial despre o putere uriașă, PRESA, și despre cât mai este aceasta în slujba ta.
Cred / sau nu cred – este UNA, …am dovezi indubitabile / sau doar presupun prin logică ori folosesc un zvon, o prezumție de adevăr – este ALTCEVA. O credință se poate nutri și din imaginar unde nu neapărat lipsește ADEVĂRUL (există și adevăr INTIM), chiar și cu absența INFORMAȚIEI. Dar pentru ADEVĂRUL (să-i spunem) SOCIAL se vine cu o informație corectă și îți trebuie musai sursele directe.
Autoritatea statului (sau interstatală) are interesul să controleze dar să și exercite puterea asupra informației puse în circulație.
Ce urmărește informația să atingă, odată ajunsă la consumator? Să creeze o convingere în lumina adevărului sau să stârnească o emoție în urma unei întâmplări, ca prin emoția stârnită să servească unui scop. Deontologic sau pe lângă?!
O informație conține un minim de date: cine, ce, unde, când, cum și de ce. O opinie este un comentariu, o părere legată de informație ori o presupunere a ceea ce s-ar fi putut întâmpla ori se va putea întâmpla de acum încolo.
Informația pretinde surse directe, de la fața locului, martori implicați (care au luat parte la) sau de pe margine (au fost acolo și au văzut și auzit că), dar presupune și surse multiple cum ar fi părțile adverse.
Verificarea informației prin toate sursele posibile și expunerea detaliată cere pasiune, trudă și mai ales experiență, nu mai puțin importantă este și voința fermă de a construi sau apăra credibilitatea.
De unde se informează omul de rând?
Orice țară plătește foarte scump din banii contribuabilului propriile servicii de informații tocmai pentru ca informațiile să fie SECRETE! Omului de rând i se dă serviciile de PRESĂ. Acestea sunt canalele media oficiale, publice, instituționale, naționale sau locale, cele ale marilor trusturi private de presă sau a mai micilor canale independente. Apoi, rețelele sociale, platformele web, site-urile, blogurile, barurile, frizeriile, stațiile mijloacelor de transport, șoferii de taxi, în piețe, la colțul străzii, ș.a.m.d.!
Cât de sigure sunt canalele profesionale? În slujjba cui sunt ele!
Ce urmăresc canelele de informație? Obținerea de rating prin care să își consolideze credibiliitatea, unele însă a rating-ului pentru senzațional cu orice preț, chiar și al neadevărului! Sau mai ales să servească interesele finanțatorilor! Canalele de presă publice de stat tind tot mai mult spre tabloidizare sau banalizare d.p.d.v. al furnizării de informații necesare!
Manipularea este un act voit prin care se propagă un adevăr mutilat sau răstălmăcit sau chiar opusul lui, cu scopul vădit de a crea o convingere anume sau stârni o emoție prin care să servească unui interes mai mare și opus ori dăunător manipulatului. Manipularea consumatorului de informație nu poate avea loc fără complicitatea lui! ”Știu pentru a spus la știri la TV!”, ”Am citit la gazetă că”, ”așa a spus Nea Ion, el este expert!”, ” toată lumea vorbește, înseamnă că așa este!”
Foarte puțini știu ceva pentru că și au verificat și filtrat bine informația, folosind orice mijloace de informare, chiar și cele de dezinformare! Apoi, și diverse analize logice, filtrele gândirii obiective. Dar avem nevoie și de manipulare! Horoscopul zilnic aduce fărâma de iluzie, de optimism navigării în marea încercărilor cotidiene!
Uzul presei în folosul intereselor obscure este o realitate dovedită. Cenzura cât și faima artificial creată unor jurnaliști uneltele intereselor, sunt două plăgi majore.
Oricât de bine pregătit profesional este un jurnalist și oricâtă experiență a acumulat, se lovește de minim două ziduri:
Primul, jurnalistul păstrează onoarea credibilității sale, primind la schimb sărăcia și izolarea – sau se lasă plătit cât mai bine chiar dacă asta ar însemna compromisuri?
Și al doilea, cenzura, persecuția, șantajul, amenințările, atentatul. Iar când în astfel de situații, nimeni nu-i sare în ajutor, sistemul său de valori este greu pus la încercare și poate ajunge să regrete crezul său de cinste în profesie.
A treia cale – s-ar crede că îi rămâne titlul de mic jurnalist independent, cu propiul canal media, fie și neînsemnat. Dar poate servi doar unei foarte mici zone geografice sau tematice. Nu ar putea trăi din asta!
Destabilizarea emotivă a omului prin bombardarea cu știri negative, instaurarea fricii.
Libertatea oricărui om stă în ceea ce iubește și în ceea ce simte și crede. Înfricoșarea devine ”drobul de sare” din inima lui!
Senzaționalul (șoc, incendiar), puerilul (banalizarea unui adevăr), vulgaritatea, știrea falsă, stârnirea cu orice mijloace de emoții revoltătoare, ș.a.m.d., sunt orice dar nu pot fi un divertisment și nici cu vreun alt folos omului de rând.
Omul neinformat corect, manipulat, înfricoșat, sub atac psihic, devine ușor de condus precum o vită la abator! Servește cu supunere pieței sclaviei și a consumului, devine votant orb și lesne violent la comandă!
Ca provocare a acestui prim episod despre presă și produsele sale, lansez întrebarea: Care mai este presa credibilă astăzi?
În episodul următor vom vorbi despre câtă nevoie mai este de adevărul social.
