Cascadele Iguazu

cascade

Un imens complex de cascade situate la intersecția râurilor Parana și Iguazu pe frontiera între Brazilia (Statul Paraná) și Argentina (provincia Misiones). Ele se întind pe teritoriile limitrofe ale parcurilor naționale cu același nume ale Braziliei şi Argentinei.

Complexul în formă de semilună, este format dintr-o multitudine de cascade, numărul cărora depinde de anotimpurile anului, iar presiunea apei poate atinge 275 de unităţi. În anul 1984 regiunea este declarată patrimoniu mondial UNESCO, iar în cadrul concursului mondial ce a avut loc la 11 noiembrie 2011, complexul Iguazu a fost întitulat drept una dintre cele șapte minuni naturale ale lumii.
Cascadele s-au format în urma unei erupții vulcanice puternice, urmare a căreia în sol s-a creat o fisură enormă. Vîrsta depunerilor de bazalt formate ca urmare a răcirii lavei vulcanice este de aproximativ 130-140 milioane de ani.

cascada iguazoNumele cascadelor Iguazú este derivat din două cuvinte din limba Guaraní şi înseamnă „apă mare”.
Drept băştinaşi ai acestor meleaguri sunt considerate triburile Guarani şi Kaingang, fapt dovedit prin săpăturile arheologice din această regiune. Europenii au aflat despre uimitoarele cascade datorită conchistadorului spaniol Álvar Núñez Cabeza de Vaca, care primul a păşit pe acest tărîm miraculos şi a văzut aceată creaţie spectaculoasă a naturii. Descoperirea a avut loc în 1541, când spaniolul călătorea spre izvoarele râului Parana din jungla Americii de Sud în căutarea celebrilor comori ale ţării mitice El Dorado.

Diferite triburi ce locuiesc în aceste locuri au compus diverse legende asociate cu apariția cascadelor Iguazu. Una dintre legende spune că Dumnezeu şi-a ales drept soţie o fată frumoasă pe nume Naipu, care nu-i răspundea cu reciprocitate și iubea pe altcineva, cu care a încercat să fugă de pe aceste meleaguri într-o canoe. Dumnezeu s-a înfuriat atât de tare, încât a tăiat rîul bucăţi creând numeroase cascade, astfel condamnând iubiţii la căderi veşnice de pe pragurile cascadei.

Cascada Iguazu se formează în apropierea locului unde râul cu același nume, ce îşi are izvoarele lângă coasta atlantică a Braziliei, se unește cu râul Paraná. Torentele bubuitoare de apă se extind de-a lungul râului pe o distanţă de aproape 3 kilometri. Căzînd de pe stâncă, şuvoiul de apă nimereşte într-o adîncitură care se află la o distanţă de 82 de metri mai jos. Majoritatea cascadelor, însă, au înălţimi de aproximativ 60 de metri. Cea mai mare cascadă a complexului denumită”Gâtul Diavolului” constituie o prăpastie în formă de potcoavă cu lungimea de 700 și o lățime de 150 de metri. Anume această cascadă serveşte drept o frontieră naturală între Argentina și Brazilia.

cascada gatul diavoluluiCascada Gatul Diavolului
Pe lîngă frumusețea uluitoare a cascadei Iguazu, puteți fi martorul unui fenomen nu mai puţin fascinant – un curcubeu iridiscent, care variază în funcție de poziția soarelui și înălțimea cascadelor. Pe timp de luna plină, când în aer este suficientă lumină şi stropi mărunţi de apă, deasupra cascadei se formează un curcubeu nocturn.
Pe lîngă frumusețea uluitoare a cascadei Iguazu, puteți fi martorul unui fenomen nu mai puţin fascinant – un curcubeu iridiscent, care variază în funcție de poziția soarelui și înălțimea cascadelor. Pe timp de luna plină, când în aer este suficientă lumină şi stropi mărunţi de apă, deasupra cascadei se formează un curcubeu nocturn.

Multitudinea de insule dintre cascade servesc drept pereţi între torentele de apă. Insulele sunt legate între ele prin poduri, care permit o mai bună vizualizare a tuturor braţelor cascadei. Cascadele Iguazu constituie una dintre cele mai populare destinaţii turistice din America de Sud.

În fiecare an în jur de 1,5-2 milioane de oameni vizitează America de Sud pentru a privi această minune a lumii. Pentru turisti au fost construite platforme de vizualizare speciale, drumuri pavate si trasee montane, au fost construite zeci de campinguri și hoteluri. Cea mai mare parte a acestora sunt situate în Argentina, dar şi partea braziliană oferă vederi superbe ale celei mai mari cascade din complex – „Gatul Diavolului”.
Pe apele râurilor Parana și Iguazu sunt organizate excursii cu barca.

Deasemenea puteți vizita și una dintre cele mai mari centrale hidroelectrice din lume – Barajul Itaipu. În imediata apropiere de cascade este situat aeroportul internațional Cataratas del Iguazu – un aeroport argentinian, care întâmpină turiștii doritori de a vizita această destinaţie exotică.

Facebook Comments

LĂSAȚI UN MESAJ

vă rog adăugați un comentariu
introduceți numele aici

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.