Cum supraviețuiesc oamenii din acest sat izolat. – Shoyna, un sătuc din Rusia, situat la marginea cercului polar, este considerat cel mai nordic deșert din lume. Nisipul acoperă totul cât vezi cu ochii și puținii oameni care trăiesc aici nu îndrăznesc să-și închidă ușile noaptea, de frică să nu rămână îngropați sub dunele de nisip care se mișcă neîncetat.
Practic, ce se întâmplă în Shonya este doar unul din numeroasele dezastre naturale care se petrec pe glob din cauza intervenției omului. Dar lucrurile nu au fost mereu așa…
Localitatea a fost fondată în anii ’30 ca și sat pescăresc, iar apoi s-a dezvoltat, în anii ’50 numărând 1.500 de localnici. Însă fericirea nu avea să țină prea mult. Din cauza pescuitului excesiv, fauna acvatică s-a diminuat considerabil, iar mulți au părăsit așezarea și au migrat spre localități pescărești mai mari.
Dunele de nisip au înghițit jumătate din sat
Imediat după exodul populației, localnicii rămași au remarcat un fenomen straniu – dune de nisip au început să invadeze satul. Treptat, ecosistemul marin fusese dat peste cap de pescuitul excesiv.
Fundul oceanului a început să se miște, iar dunele de nisip au migrat spre țărm.
În anii ’80, dunele de nisip au început să se apropie de case, iar zece ani mai târziu invadaseră satul de-a binelea. Situația era atât de gravă încât locuitorii din Shoyna se culcau seara, iar dimineața se trezeau și descopereau că fuseseră îngopați de vii.
Prin ferestre mai pătrundeau doar câteva raze de soare, care reușeau să treacă printr-un zid compact de nisip. Fuseseră înghițiți de fundul oceanului.
După ce au excavat nisipul pentru a putea ieși din case, oamenii au crezut că problema fusese rezolvată. Dar n-a fost așa. Dunele de nisip și-au continuat înaintarea, înghițind satul și îngropându-i pe puținii săi locuitori.
Unii au plecat, alții au ales să rămână
Aproape jumătate din Shoyna a fost acoperită de dune de nisip. La fel ca în cazul altor dezastre naturale, oamenii au fugit din calea dunelor mișcătoare, iar satul a trecut printr-un nou exod de populație.
Majoritatea oamenilor au lăsat totul în urmă și s-au mutat în zone mai prietenoase, iar așezarea aproape că a devenit un sat-fantomă. Alții, 300 la număr, au ales să rămână și să lupte în fiecare zi cu nisipul care-i invadează.
Cei rămași în Shoyna nu au nicio perspectivă. Trăiesc din pensii sociale, indemnizații de șomaj și vânătoare de gâște, iar ocupația lor cu normă întreagă este să-și dezgroape casele în fiecare zi de sub nisipul acumulat peste noapte.
Vânturile de vest poartă dunele pe coastă atât de rapid încât nisipul poate acoperi integral o clădire în doar o noapte.
Satul nu are nevoie de drumuri asfaltate sau de linii ferate, pentru că oricum nisipul le-ar acoperi într-o clipită. Singurul mod în care pot pleca din oraș este cu vaporul sau cu avionul.
Dar oamenii oricum nu vor să plece. În ciuda vieții grele, aceste familii s-au obișnuit să trăiască aici, iar condițiile care unora li s-ar părea imposibil de suportat sunt un fapt natural în acest sat uitat de lume.
