Cât de ipocrite sunt sărbătorile sau …noi în ele!

Să ne imaginăm o viață fără aceste false petreceri?!…

Fie că din calendar țâșnește vreun sfânt care ne obligă la petrecere, fie că este vacanță, Crăciun, Anul Nou sau Paști sau poate aniversarea anilor sau a vreunui moment anume, cum ar fi căsătoria, avem/nu avem chef, simulăm distracția. Ce este oare Distracția? De ce căutăm cu înfrigurare să ne mințim că …ne distrăm?

De Crăciun și de Paști musai să fii mai bun, mai generos, mai vesel, chiar dacă nu ai deloc motive.

Totul este atent controlat de marele dușman al bunăstării: Publicitatea!…

Suntem, foarte intens bombardați pe orice mijloace de tradiții care nu au nicio tradiție, ci sunt doar confecționate sau remodelate în laboratoarele perverse ale publicității.

Orice semnificație este mutată în consum excesiv, în shoping apocaliptic, în iluzia că a cumpăra înseamnă standard de viață, nivel de trai, ești cineva… Bucuria vie pe unde o fi rătăcind? Stă doar în gestul umplerii sacoșelor și cărucioarelor magazinelor? În descărcatul bagajelor în mijlocul casei?

Ne adunăm în familie sau cu amicii și întindem mese abundente, grătare, lăzi cu alcool, totul din exces, musai muzică, bârfă, etalarea țoalelor, bijuteriilor, noilor achiziții amoroase mai mult sau mai puțin secrete, se mai și dansează poate, cumva și ceva karaoke și, cine știe, un joint sau o liniuță!… În realitate, totul a doua zi se dezvăluie că a fost ceva silit, stereotipat, șablonat, costisitor și obositor și că distracție nu a fost realmente deloc, ci doar foarte multă inutilă irosire de noi înșine.

Mai obosiți venim de la o petrecere decât de la cea mai cumplită zi de muncă.

Și, chipurile, pentru a compensa zilele de muncă… ne distrăm. De cine sau de ce anume fugim când ne aruncăm în fluviul acesta de ipocrizie?

Fugim de noi înșine, de golul sufletului, de lipsa iubirii. Nu iubim pe nimeni și nimic și de asta avem nevoie de un ambalaj, de un surogat, de o minciună: petrecem!…

Nu este rău nimic în toate aceste sărbători sau petreceri – dacă am fi sinceri cu noi înșine, dacă ne-am distra cu adevărat și nu simulând.

Cumințenia, cumpătarea, odihna, acel împreună cu oamenii pe care îi iubești sunt plictisitoare, nu-i așa?

Să ne bucurăm totuși că putem supraviețui acestor dezmățuri, acestor furii consumiste, acestor cheltuieli, suntem homo shopingus și pentru a avea bani pentru asta ne dăm viața, ne dăm orice, fugim de însingurare fiindcă odată rămași singuri ne urlă în noi golul inimii, neiubirea.

În toiul oricăror petreceri se uită CE anume se sărbătorește sau pe CINE! Devine doar o iluzorie ascunzătoare a nefericirii.

Fericiți cei care slujesc pe alții de sărbători sau pur și simplu dorm!…

Nu se poate simula fericirea, iubirea, binele… ori de câte câte ori încerci să simulezi, te doare mai mult decât lipsa lor.

Facebook Comments