Ce ar mai rămâne de făcut?

Presa – A patra putere în stat. Libertatea de expresie garantată constituțional. Dreptul la informare. Obligația jurnalistului de a respecta deontologia profesională.

Și toate acestea pe fondul dorinței de înavuțire…!

Cât de liberă mai este presa liberă?

Mai întâi de toate ar trebui să vedem ”a cui” este presa? Cine sunt proprietarii trusturilor de presă. Cine plătește, în slujba cui sunt, cine se află în culise?

Este neapărat necesar să ținem cont și de faptul că distrugerea distribuției presei a fost un proces de subminare a României la care serviciile statului care au rolul să apere țara de astfel de atacuri au fost absente.

Presa de astăzi este mutată în mediul online, bine că mai este și acolo!

Tabloidizarea presei nu este o consecință a pieței, ci invers, oferta este cea care a indus consumatorului dragul de scandal, de penibil, de linșaj mediatic.

Când au apărut tabloidele, presa serioasă avea tiraje mari și credibilitate și nu a fost învinsă de preferința publicului pentru noile ziare. Presa serioasă a ales ori i s-a cerut  să devină neserioasă!

Tabloidizarea presei care era considerată serioasă a fost un proces de decredibilizare, de subminare a profesiei de jurnalist.

Banii foarte mulți au convertit mintea patronilor din  presă și jurnaliștii buni, transformând totul într-o masă omogenă și puturoasă!

Așa cum s-a petrecut subminarea omului politic prin promovarea nătângilor, (nătângi, dar fideli cauzei!), așa cum s-au subminat aparatele statului, înțesate cu cele mai nepotrivite figuri, tot așa și presa trebuia să …cadă…

Teoria conspirației?  – România condusă de păpușari sau de puteri străine?!

Nici chiar așa! – dar dacă nu este așa, atunci cum oare partidele promovează și propun pe listelor lor la alegeri indivizii cei mai inculți și mai lipsiți de caracter, incapabili să decidă în casa lor, darămite la nivelul unui stat?

Cum au fost promovați doar jurnaliștii care ascultă comenzile iar alții considerați indezirabili, excluși?

Marii noștri jurnaliști au cedat presiunii banilor. S-au vândut. S-au lăsat purtați în mocirla corupției. Sunt nevoiți acum să stea la ordin, să scrie la comandă.

Să ne amintim de un jurnalist care, cu ochii injectați de ură, lovea în politicieni… până a ajuns și el un politician… iar acum este mare dregător la Bruxelles. Ca politician e cumva diferit acum față de cei pe care îi terfelea?

Linșajul mediatic a funcționat cel mai bine în țara noastră, în ultimele decenii, și niciun mare jurnalist profesionist nu s-a luptat pentru eradicarea acestei plăgi.

Ce înseamnă linșajul mediatic: sub scuza unei divulgări sau unui pamflet, omul devenit țintă acestui model de distrugere, este prezentat deformat, pe baza unor ruperi din context sau unor interpretări date unui cuvânt, fapt, gest sau idee, informație.

Dacă presa vrea asta, tu poți apărea în fața opiniei publice drept un idiot, agramat, incult, hoț, corupt… dacă nu mai rău: cel mai mare infractor și dușmanul public numărul unu!

Avem atâtea exemple în presă de astfel de opere de defăimare încât, practica se consideră profesionalism!

Dacă dai în judecată jurnalistul sau ziarul pentru dauna pricinuită, justiția, dacă ai norocul să nimerești la un judecător onest, va da sentința să fii despăgubit… dar dauna de imagine nu o mai repară nimeni și nimic.

Urmăriți în decursul anilor la câte mizerii s-au pretat jurnaliștii, la câte linșaje și minciuni au dat cuvânt în presa lor.

De asemenea urmăriți averile marilor jurnaliști și mai ales cum le-au dobândit. De ce ar plăti ”gras” cineva un jurnalist? Pentru că spune adevărul sau… pentru că servește o cauză?

Firește, pentru că a servit o cauză, un interes, a produs manipularea publicului, a indus frica și teroarea în populație, a devenit o armă periculoasă împotriva propriei lui nații…

Independența unei prese o găsești în conturile ei! Cine plătește, acela comandă. Și de ce ar plăti? Fiindcă are nevoie ca ”adevărul” făcut public să aibă versiunea lui…!

La multe personaje politice le-au fost demascate (sau camuflate) faptele de corupție nu pentru că jurnaliștii aveau surse din interior, ci pentru că li se serveau știrea deja scrisă

Justiția dădea sentințe pe baza știrilor din ziare. Pentru a nu apărea în fața opiniei publice că ”iartă” corupții, semnau sentințe fără să mai conteze probele…

Nici nu apărea limpezi probele, că presa deja ”condamna” presupusul corupt. Și asta fiindcă din umbră, BANUL conducea orice mașinărie de linșaj și discreditare…

Asta nu înseamnă cu nu ar fi fost sau nu sunt deloc corupți, mă refer în special la cei fabricați de presă și de procurorii înregimentați politic!

Dar cum se face că adevăratele fapte prin care au dăunat țării numele sonore precum Adrian Năstase sau Liviu Dragnea, au fost ignorate iar mizeriuțele gen termopane sau salariile amantelor de la CJ, considerate mare jaf și …condamnate?

Să fi vuit presa despre marile mișmașuri ale ”greilor” Năstase și Dragnea… Dar, nu! Pentru presă și pentru justiție erau importante amărâtele de termopane, mătuși tamare și fetele lui Dragnea plătite de la buget!

Cum se explică asta? Din marile mișmașuri ”au mâncat” toți. Toate partidele, toate persoanele implicate în mașinațiunile puterii mai mult sau mai puțin din umbră. Presa tot de acolo și-a tras ”mălaiul”!

Singurele ziare independente rămân cele nefinanțate de nimeni. Și pentru că nu au fonduri, nici nu ajung importante, de mare anvergură.

Restul, așa-zisa marea presă și suita lor de nume sonore, este înregimentată și ”lucrează” la comandă.

O informație brută răspunde la întrebările: cine?, ce?, când?, unde?, cum? și de ce? În presă ajunge adaptată în funcție de interesele cui o publică.

Să luăm un exemplu: la o fabrică are loc un accident soldat cu decesul unui angajat. Accidentul este provocat de o defecțiune tehnică sau de o eroare umană.

Cum apare acestă știre în presa noastră: titlul mare cât roata carului: ”Moarte și teroare la fabrica x” sau, ”Monstrul, fabrica x, ucide iarăși” …! Te și face să stai la mare distanță de fabrică, dacă ai drum pe acolo, că te mușcă!

Apoi, citim: ”un om a murit strivit de instalația fabricii, lasă acasă 3 copiii micuți fără tată și o soție devastată de lacrimi și durere. Salvarea, sosită la fața locului cu întârziere, nu l-a mai putut salva” – gata, nu mai mergem la muncă! Fabrica ucide!

Cum ar suna la un ziar serios: ” la fabrica x, din cauza unei erori umane, sau unei proaste lucrări de întreținere, rezultate în urma anchetei oficiale conduse de A, la secția, utilajul, instalația y, s-a produs o defecțiune în urma căreia angajatul z, care lucra la utilaj sau care era în preajmă, a suferit un accident în urma căruia și-a pierdut viața.”

Alt exemplu: ”rezervele țării la grâu sunt epuizate – mai avem doar pentru câteva zile, ne paște foametea”.

În realitate, nicio țară civilizată în ultimele decenii nu a suferit din cauza asta, aprovizionarea s-a desfășurat normal, din import.

Dar știrea are rolul să plaseze disconfort, teamă. Să nu te mai gândești la altceva decât că nu vei avea o pâine pe masă!

Mai vreți un exemplu? În cazul unui corupt, atenția este fixată pe ceea ce a primit coruptul și nu pe ceea ce a dat sau urma să dea, fiindcă aici ar fi adevărata pagubă a cetățeanului… Dar cui îi pasă de cetățean?

Îngrădirea libertății unui om se face și prin plasarea unor informații cu rol de înfricoșare.

Te trezești dimineață, cât te îmbraci sau bei cafeaua, asculți sau citești știrile și afli că un om murit la fabrică, pâinea este pe cale de dispariție, un violator umblă liber prin oraș, un criminal a lovit în cartierul tău…

…cu ce inimă mai ieși din casă știind că odraslele tale se duc la școală în cartierul vecin, pe unde se plimbă violatorul sau că soția ta lucrează schimbul doi, vine noaptea taman pe strada cutare unde a fost o crimă, iar pe masă curând nu vei mai avea pâine?

Știrea negativă atrage iar știrea incendiară și mai tare. Neîncrederea în aparatele statului și în politicieni sunt induse diversiv tot de presă.

Omul de rând capătă o mare lehamite față de politică și se distanțează, lăsând loc lipsei educației democratice și mai ales a implicării, ca astfel, clasa politică să poată face ce-i tună, fără ca oamenii să reacționeze lucid și coerent.

Frica, neîncrederea, lehamitea, vrajba, scandalul, lipsa educației, gustul pentru știrea de scandal, devin atributele unei societăți timorate de către presă.

Oamenii se refugiază pe rețelele de socializare unde știrea este și mai rău deformată, bârfa și insulta la ordinea zilei, aici trolii își fac veacul și sunt bine plătiți pentru asta!

Ce ar mai rămâne de făcut?

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here