Ce trebuie să știm despre alunițe

Alunițele nu trebuie ignorate

În perioadă de vară, toată lumea se ferește din cauza radiațiilor solare, tocmai să nu deranjeze acei nevi pigmentari, alunițele cum sunt ele cunoscute. Sub influența radiațiilor solare, au potențial de a dezvolta o tumoră malignă, mai ales melanomul.

“Anul acesta au fost o multitudine de cazuri de melanom, de multe ori și la vârste mai tinere, lucru care ne face să încercam să găsim o explicație la această explozie. Nu numai la radiațiile solare, deoarece dacă stăm bine să ne gândim toată vară a plouat nu ne-am expus foarte mult la soare. Factorii care sunt generali pentru toate bolile care există în momentul de față, scăderea imunitară care este declanșată datorită unei activități dezordonate și un stătut social care duc la aceste tulburări.”, a spus  dr. Gheorghe Noditi,  chirurg plastician, Șef Clinică Chirurgie Plastică și Reparatorie, Spitalul Județean.

Alunițele nu trebuie ignorate

Alunițele nu trebuie ignorate sau mai rău, traumatizate. Un consult de specialitate se impune pentru a se înlătura orice dubiu privind o eventuală tumoră.

“Este un semn, că apare că o aluniță că o excrescența mică, și oamenii sunt tentanți să verifice de fiecare data dacă îi doare sau le traumatizează. Este important să se adreseze către corpul medical. Dacă se prezintă la medic sunt mai ușor de tratat. Oamenii care au ten alb au și multe alunițe care favorizează din punct de vedere al dezvoltării tumorile ulterioare, deoarece cantitatea de melanină se cantonează mai mult în acele formațiuni pigmentate. Dacă apare o ulcerație la față și trece un anumit interval de timp și nu a trecut, este bine să te adresezi corpului medical.”,  a mai spus dr. Gheorghe Noditi.
“Sunt tumori care se dezvoltă numai la suprafața dar și cele care se împrăștie în organism. Lucrurile devin mai complicate, deoarece nu ai siguranță că operația inițială este radicală în totalitate sau este o operație care poate să îți ofere, după examenul anatomo patologic, o suspiciune că a plecat undeva în organism. Atunci se fac intervenții complementare și se vede dacă a plecat de acolo sau nu. În funcție de medicul oncolog este cel care dirijează tratamentul în astfel de situații.

Alunițele  – tratament

Tratamentul pentru alunițe pentru care pledează medicii este doar cel chirurgical, chiar dacă, în urmă cu câțiva ani se practica cauterizarea alunițelor.

“Tratamentul este unul chirurgical, nici cu cauterul, nici cu laserul. Ne interesează limita de excizie a formațiunilor respective ca să nu existe niciun fel de alunițe cu potențial canceros. Cauterizarea, de- a lungul timpului a dat rezultate bune, dar oamenii au început să se gândească că dacă le scoți  faci cancer.  În realitate nu este așa, dacă nu o scotea, atunci nu știa că are cancer.”,   spus  dr. Gheorghe Noditi,  chirurg plastician, Șef  Chirurgie   Reparatorie, Spitalul Județean.

“Noi o scoatem și sunt limite în care  se specifică clar,  atâ dacă e vertical  orizontal, că nu există nicio celulă canceroasă. Pentru o formă de cancer, lucrurile au început  fie stăpânite, deoarece imediat ce ai scos  tumora care este cu dezvoltare, supraveghezi  mai multe luni, faci un tratament oncologic, radioterapie, etc. După șase luni poți  săîl scoți din evidențe cu diagnosticul respectiv. La cele cu diseminare,  s-a scos ganglionul    acesta negativ, se trece la radioterapie în funcție de  mărimea melanomului, se asociază cu chimioterapia.”,  a mai spus  dr. Gheorghe Noditi.

Îngrijorător este faptul că de la vârste tinere se descoperă diferite forme de cancer de piele. Alunițele, inclusiv melanomul, dacă sunt  depistate la timp sunt curabile. (sanatate.com)

Facebook Comments

LĂSAȚI UN MESAJ

vă rog adăugați un comentariu
introduceți numele aici

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.