Ceaiurile din plante medicinale pot fi băute la indicaţia unui specialist

Ceaiul din plante medicinale, această băutură pe care noi o savurăm în momentele de relax sau cînd tratăm unele afecţiuni, este sănătos şi face bine la sănătate, dar nu băut oricît şi oricum, ne avertizează medicii! Unele ceaiuri pot face mai mult rău decît bine dacă sînt băute fără indicaţia unui specialist.

Peste un sfert la sută dintre români beau zilnic ceai. Jumătate dintre ei aleg în special ceaiurile medicinale. Dar, medicii atrag atenţia că acestea pot cauza probleme unui om sănătos.

Prof. univ. dr. Pavel Chirilă, medic primar medicină internă spune că: „Un om sănătos nu are nevoie şi nici nu are voie să consume ceaiuri medicinale care au un efect terapeutic. Omul sănătos nu trebuie să se trateze. E simplu. Nici nu trebuie să fiţi medic pentru asta. De ce să va trataţi dacă sunteţi sănătos?”

Dr. Andreea Dragomirescu, medic primar medicină generală întăreşte ce s-a spus mai sus: „Într-o zi, o cană, două de ceai este foarte bine venită cu condiţia să le alternăm, deci să nu bem în fiecare zi acelaşi tip de ceai. Au fost situaţii în care, pacienţii s-au prezentat la medic cu o anumită patologie şi medicul stând de vorbă cu ei a constatat că băuseră un tip de ceai timp de 5-10 ani şi asta determină anumite reacţii în timp”.

Prof. univ. dr. Pavel Chirilă, medic primar medicină internă ne lămureşte: „Dacă un om consumă un timp îndelungat în mod repetat ceai de sunătoare, după cîţiva ani, ceaiul acesta poate induce nişte dureri pe traiectul nervilor periferici şi sigur că aceste dureri nu reprezintă în realitate o boală, ele dispar odată ce obiceiul acesta dispare, dar pot preta la confuzii foarte mari. Se pot confunda cu o nevralgie, cu o sciatică, cu reumatisme”.

Un exemplu de ceai care poate să determine fotosensibilitate este sunătoarea, mai ales dacă este băută timp îndelungat. Persoanele care consumă în fiecare zi acest ceai timp de mai mulţi ani, este posibil să prezinte erupţii pe piele. Şi muşeţelul se poate transformă într-un duşman.

Dr. Andreea Dragomirescu, medic primar medicină generală explică: „Muşeţelul este specific în special pentru afecţiunile digestive, iar dacă se consumă ceai de muşeţel în exces pot să apară perturbări ale florei intestinale. Dar în exces, ne referim la un litru de ceai de muşeţel pe zi băut pe o perioada mai mare de 30 de zile”.

Ceaiul de coada calului este un bun remineralizant şi un foarte bun diuretic. Însă nu trebuie consumat în cure mai mari de trei săptămîni.

Dr. Andreea Dragomirescu, medic primar medicină generală spune despre acest ceai că: „Această plantă fiind foarte bogată în siliciu, dacă se face exces de coada calului, poate să apară un exces de siliciu care poate să ducă la depuneri de diverse cristale în organism şi să se formeze ezocstoze”.

La fel, salvia este o plantă bună în cazurile de răceală, dar există şi în acest caz contraindicaţii.

Dr. Andreea Dragomirescu, medic primar medicină generală spune despre salvie că: „Salvia este o plantă estrogenică, ea conţine fitoestrogeni şi dacă e consumată în exces de femei mai ales înainte de perioada de menopauza poate duce la fenomene de hipoestrogenism”.

Cine este amator de ceai, poate alege la sigur ceaiurile din fructe. Ele aduc numeroase beneficii, fără efecte adverse.

Prof. univ. dr. Pavel Chirilă, medic primar medicină internă spune despre ceaiurile din fructe că: „Principiul acesta străvechi în medicina naturistă, al inducţiei patogenezice, ne dă voie să consumăm timp îndelungat în mod repetat, putem spune zilnic, ceaiuri provenite din fructe pentru că fructele nu sunt plante medicinale, sunt alimente şi fiinţa umană este astfel alcătuită că alimente poate consuma zilnic, dar alimente sau plante medicinale nu poate consuma zilnic”.

Se pot alege ceaiurile din fructe de pădure: afine, zmeură, cătină, păducel, care trebuie lăsate la infuzat 15-20 de minute. Măceşele, în schimb, au un mod de preparare diferit.

Prof. univ. dr. Pavel Chirilă, medic primar medicină internă spune despre măceşe că: „Măceaşa este cel mai bogat fruct de pe faţa pămîntului în magneziu şi acest magneziu se extrage numai printr-o infuzie prelungită de 7-8 ore. Se pun măceşele zdrobite de seară la infuzat şi se acoperă, se lasă pînă dimineaţă”.

Însă, nu toate ceaiurile de fructe sînt bio. Există această problemă şi în cazul ceaiurilor de fructe: nu întotdeauna sînt naturale.

Prof. univ. dr. Pavel Chirilă, medic primar medicină internă spune că: „În comerţ găsim ceaiuri de fructe tratate cu o substanţă chimică care să dea un anumit miros sau o anumită culoare spre roşu ruginiu. E suficient să bei odată să simţi că e o substanţă nenaturală, pentru că un om, oricît de neavizat ar fi, îşi dă seama că în natură nu există un astfel de miros. Substanţa se recunoaşte uşor, pentru că are un miros specific şi dă culoarea roşie a ceaiului. De regulă ceaiurile comercializate sub formă de doze sunt tratate în felul acesta. Ceaiurile vrac sau la cutie, vărsate, nu au acest tratament”.

Pentru o sănătate mai bună se poate înlocui cafeaua cu ceaiul. Dar, ceaiul negru nu este cel mai indicat.

Mădălina Rădulescu, expert în ceaiuri explică: „Cel care îţi dă cea mai mare energie este ceaiul alb, este doar cules şi pus la uscat, frunza nu trece prin absolut niciun proces chimic. Are foarte mare teină, este mai puternic decât o cafea, noi nu îl recomandăm hipertensivilor, eventual numai dacă vrei să stai o noapte treaz să munceşti sau dimineaţă la prima oră”.

Ceaiul negru ocupă abia locul doi ca şi înlocuitor al cafelei, iar următorul pe podium este cel verde.

Mădălina Rădulescu, expert în ceaiuri explică: „Este indicat să bem ceai verde pînă în orele 18:00, deoarece are un conţinut de teină. Teina este echivalentul cofeinei din cafea. Este un ceai puternic antioxidant, este recomandat în curele de slăbire, înlătură durerile de cap, îţi dă energie, forţă, vitalitate, nu există niciun motiv pentru care nu l-am bea, doar să nu depăşim 3-4 litri pe zi”.

Facebook Comments