Cele 13 reguli ale lui Hinohara

Dr. Shigeaki Hinohara, din Japonia, a părăsit această lume recent, la 105 ani. Unul dintre cei mai longevivi medici și educatori ai lumii a vindecat pacienți în Spitalulului Internațional St. Luke din Tokyo încă din 1941. A publicat în jur de 15 cărți, de la cea de-a 75-a aniversare, inclusiv „Living Long, Living Good”, care s-a vândut în peste 1,2 milioane de exemplare.
Cu câțiva ani înainte să moară, acesta a lăsat omenirii câteva sfaturi demne de luat în seama, cu atât mai mult cu cât el însuși poate fi considerat un adevărat model.

1.Urca tot timpul pe scări și cară-ți singur lucrurile. Fiind conștient că asta îl ajuta să se mențină în formă, doctorul urca chiar 2 scări deodată.

2. Nu crede tot ce îți spune doctorul. – Curios sfat, având în vedere faptul că însuși Hinohara a fost doctor. Acesta era de părere că datoria fiecărui om este aceea de a citi și de a se auto-educa, pentru a nu crede orbește în tot ce i se spune.

3. Împărtășește cu ceilalți ceea ce știi. Doctorul Hinohara ținea 150 de cursuri anual în școli și în comunități de business. Vorbea chiar și despre război și pace. Și vorbea stând numai în picioare, un alt aspect de care ar trebui să ținem cont.

4. Nu trebuie să ieși la pensie. Dacă îți place ceea ce faci și ești încă în putere, nu trebuie să faci pasul asta.

5. Planifica tot felul de lucruri. Ca să te bucuri de viață, trebuie să ai un program plin cu întâlniri, discuții și muncă. Doctorul plănuia să ajungă la Olimpiada din 2020 de la Tokyo.

6. Nu fi gras. Toți cei care au trăit mult au avut un lucru în comun: aveau un corp armonios. Doctorul consuma ulei de măsline, suc de portocale și cafea la micul dejun. La prânz se bucura de prăjiturele și lapte, iar seara, masa constă de obicei în orez, pește și legume. Mânca de 2 ori pe săptămâna carne, câte o porție de 100 de grame.

7. Energia nu o câștigi dormind sau mâncând bine, ci simțindu-te bine. Vei fi mult mai fericit și energic dacă elimini regulile stricte din viața ta și trăiești mai mult ca un copil: distrandu-te, râzând, simțindu-te bine pur și simplu până când ți se face somn sau foame.

8. Gaseste-ți un model de viață. „Ce ar face X în această situație?”

9. Nu-ți face prea multe griji. Viața e imprevizibilă și plină de incidente. Grijile nu rezolvă nimic.

10. De una singură, știința nu poate ajuta sau vindeca oameni. Fiecare individ e unic și are nevoie de un tratament unic. Unii se pot vindeca doar cu ajutorul artei.

11. Nu fi înnebunit după bani. Nu poți lua nimic cu tine atunci când pleci.

12. Durerea e misterioasă. Trebuie să faci ceva distractiv dacă vrei să uiți de durere. Muzica și animalele sunt de foarte mare ajutor în astfel de cazuri.

13. Lasă-te inspirat. Și vei putea inspira la rândul tău.

Facebook Comments

LĂSAȚI UN MESAJ

vă rog adăugați un comentariu
introduceți numele aici