Cercetătorii de la University of Manchester l-au dresat pe păianjenul Kim să sară la cerere

Scopul este de a înțelege biomecanica necesară pentru a face micro-roboți care sar. Este prima dată când un păianjen a fost instruit cu succes astfel încât să sară.

Spre deosebire de animalele domestice cum ar fi câinii, păianjenii nu mănâncă, de obicei, mai mult de o dată pe săptămână. Din această cauză antrenatul lor este dificil, deoarece nu se lasă ademeniți cu ușurință de alimente.

Autorul studiului, Mostafa R.A Nabawy, spune că păianjenul mănâncă un biscuit pe săptămână, așa că sistemul de recompensare a ieșit din planul lor. „Și dacă tocmai i-am dat mâncare, atunci ar sări motivat doar de aceasta și ar trebui să așteptăm o săptămână între sărituri”, mai spune el.

În schimb, Mostafa și echipa sa l-au mutat manual pe Kim de pe o platformă pe alta. Ei eu repetat acest proces până când Kim a fost obligat să facă saltul fără ajutorul lor.

„Training-ul” lui Kim le-a permis cercetătorilor să opereze într-un mediu controlat cu camere de mare viteză și scanări 3D CT, care au capturat mișcările precise ale salturilor.

Ei au descoperit că forța picioarelor lui Kim la decolare a fost de cinci ori cât greutatea păianjenului. Asta îi permite să sară de pe loc, iar anvergura săriturii este de șase ori mai mare decât lungimea corpului. Iar în comparație cu ce poate face un om – care sare o dată și jumătate din lungimea lui – este destul de mult.

De asemenea, echipa a fost uimită și de precizia lui Kim. „Nu a ratat niciodată și a sărit doar atunci când era încrezător că poate face saltul”, a mai spus autorul studiului.

În plus, ei sunt convinși că păianjenul are capacitatea să sară chiar mai departe de atât, dar suspectează că vederea nu îi permite să vadă clar platforma după șase lungimi de corp. Prin obținerea unei mai bune înțelegeri a biomecanicii din spatele săriturilor lui Kim, cercetătorii pot aplica rezultatele pe micro-roboți.

LĂSAȚI UN MESAJ

vă rog adăugați un comentariu
introduceți numele aici

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.