Cercul Militar – Istoria unui simbol al armatei

Monumentele și locurile intrate în istorie și ulterior demolate sunt o poveste eternă a oricărui oraș, dar parcă a Bucureștiului în special. În următoarele două episoade ne vom concentra pe istoria unuia dintre cele mai reprezentative monumente pentru capitala ultimului secol: Cercul Militar Național.

Imagini pentru Cercul Militar, episodul I: a fost pe când nu s-a zÄrit
 
Construit cu doar câțiva ani înainte de Marele Război și Marea Unire, Cercul Militar a luat locul unei mănăstiri despre care puține informații s-au mai păstrat, astăzi. Se numea Mănăstirea Sărindar și a dăinuit cel puțin 300 de ani, până să fie demolată, în 1907. În cinstea ei, totuși, după 1989, autoritățile au numit zona din fața Cercului Militar ”Rotonda Sărindar”, unde găsim, conform unei plăci de marmură așezată în 2001, ”Fântâna Sărindar”.
În prezent, locul pe care era poziționat „Serindarul” se află în centru Capitalei, deși pe atunci se afla la marginea orașului, iar mănăstirea din jurul lui se întindea începând cu lacul Cișmigiu până aproape de malul Dâmboviței.
„Serindarul” a devenit apoi unul dintre cele mai sigure din capitală, drept pentru care visteria țării a decis să se mute aici.
Biserica din jurul „Serindarului” a căzut victima cutremurelor violente din secolul XIX (în 1802, 1838 și 1894).
După ultimul, biserica ajunsese atât de șubredă încât autoritățile au considerat că pune în pericol viața cetățenilor și au demolat-o.
Zidurile au fost date jos și în loc s-au făcut un scuar, o fântână și un piedestal, pe care avea să fie așezată o machetă a Statuii Libertății. După mai bine de un deceniu, avea să înceapă construcția Cercului Militar, în 1912, pe care o putem vedea și astăzi, impozantă și plină de istorie.
 
Cercurile militare au reprezentat o formă organizatorică adaptată unui demers socio-cultural modernizator. Nevoia de modernizare în domeniul militar a fost acută, împrumutirile, în special instituţionale, din armatele occidentale, cu referire deosebită către armata franceză făcându-se simţite în organizarea instituţiilor armatei romaneşti nu însăşi în mentalitatea conducătorilor.
Teoria conservatoare a formelor fără fond, în măsura în care poate fi considerată o realitate greu de contestat nu a ocolit instituţia armatei române.
Cercul militar a fost considerat drept locul consacrat al întâlnirilor ofiţerilor în afara cazărmii unde se discutau probleme legate de teoria războiului, chestiuni doctrinare sau de strategie militară. Nu trebuie neglijat nici aspectul monden al cercurilor militare, acestea având rolul de pilon de comunicare între armată şi societatea civilă. Ideea înfiinţării cercurilor militare în garnizoanele armatei române a apărut în deceniul al optulea al secolului al XIX-lea cu puţin timp înainte de războiul de independenţă. Astfel Cercul Militar al ofiţerilor din garnizoana Bucureşti a luat fiinţă la data de 15 decembrie 1876. Noua instituţie a fost pusă în patronajul direct al, pe atunci, principelui Carol I. Asemenea celorlalte cercuri militare si cel din garnizoana Bucureşti era un mod de asociere privată a corpului ofiţieresc, desfăşurarea activităţilor fiind susţinute financiar prin cotizaţiile membrilor sau prin donaţii ori valorificarea unor produse culturale. Primul sediu al cercului din capitală se găsea în localul Eforiei din Bulevardul Elisabeta (în prezent sediul Primăriei sectorului 5). Apoi, din aprilie 1887 s-a mutat în Casa Greceanu, local aflat la intersecţia Căii Victoriei cu Bulevardul Elisabeta în apropierea Bisercii Doamnei. La începutul secolului XX, Cercul Militar s-a mutat in Casa Oteteleşanu în locul căreia se va ridica mai târziu Palatul Telefoanelor.
Imagine similarÄ
 
În căutarea unui local propriu
Prima persoană care face publică ideea de local propriu pentru Cercul Militar din Bucureşti apare la generalul Eraclie Arion, idee primită cu rezerve din varii motive, primordial fiind cel financiar. In cele din urmă, după dobândirea calităţii de persoană juridică a cercului și după numeroase discuţii se obţine aprobarea pentru construirea unui local propriu. Având în vedere numeroasele edificii care se ridicau la acea perioadă în Bucureşti s-a optat în cele din urmă pentru terenul pe care s-a aflat Mănăstirea Sărindar care fusese demolată de municipalitate în 1896. Terenul era însă în proprietatea Ministerului Agriculturii și Domeniilor iar pentru obţinerea lui era necesară aprobarea celor două camere ale Parlamentului.
Imagine similarÄ
 
Problema a fost discutată mai întâi în Senat. Prima şedinţă în care proiectul s-a aflat pe ordinea de zi a senatorilor a fost 19 martie 1897. Pe 24 martie, la doar 5 zile de la prima dezbatere, proiectul este supus la vot de preşedintele Senatului, Dimitrie A. Sturdza. Aceştia l-au admis cu 50 de voturi pentru și 36 împotrivă. Intenţia ca legea să intre imediat în dezbatere şi în Camera Deputaţilor nu s-a materializat astfel încât construcţia a trebuit să sufere amânări.
Imagine similarÄ
 
La 26 martie 1897 guvernul condus de P.S. Aurelian a căzut şi   s-a format un altul condus de Dimitrie A. Sturdza în care portofoliul Ministerului de Război a rămas cu acelaşi titular în persoana lui Anton Berindei, care fusese numit la 25 noiembrie 1896. Proiectul de lege a fost trecut și prin Camera Deputaţilor unde este aprobat cu 67 de voturi pentru și doar 5 împotrivă. La 5 aprilie 1898 legea era promulgată și de Carol I.
Obţinerea terenului pentru viitorul palat reprezenta un mare pas înainte pentru Cercul Militar din Bucureşti dar şi pentru elita militară a ţării în general. Locul destinat viitoarei clădiri întrunea toate condiţiile necesare privind amplasamentul unei asemenea instituţii. În plus, nu era de neglijat nici valoarea istorică a locului. Pe acest teren a funcţionat vreme de câteva veacuri biserica Sărindar unul dintre cele mai frumoase lăcaşe de cult din Bucureşti. După războiul de independenţă, biserica, a rămas neîngrijită intrând într-o stare de degradare vizibilă, în 1893 Nicolae Filipescu, primarul Bucureştilor, hotărând dărâmarea ei.
Imagine similarÄ
 
Dispute “creatoare”
Din raţiuni de ordin financiar începerea construcţiilor la viitorul palat a fost supusă amânării în repetate rânduri până la începutul anului 1911 când Nicolae Filipescu, fiind declarat titularul Ministerului de Război în cabinetul conservator instalat la finele anului 1910, a dispus ca instituţia pe care o conducea să ofere o donaţie de 200.000 lei pentru demararea lucrărilor de construcţie. Deasemenea el s-a implicat efectiv în materializarea proiectului acordând o serie întreagă de alte facilităţi pe durata mandatului său. Numai datorită acestui sprijin din partea omului politic conservator s-a putut trece, după mulţi ani de aşteptare, la începerea construcţiei clădirii.
Imagine similarÄ
 
Proiectul iniţial fusese semnat de Dimitrie Maimarolu însă de la acel moment trecuseră deja 12 ani iar noi idei începuseră deja să se contureze în special în jurul generalului Vasile Zottu  care aprecia că proiectul corespundea doar în mică parte noilor realităti. În consecinţă generalul Zottu împreună cu echipa sa de colaboratori au adus o serie de modificări proiectului iniţial aceasta reprezentând cauza unui conflict ce se va dovedi de lungă durată cu arhitectul Dimitrie Maimarolu și cu echipa acestuia de colaboratori.
Imagini pentru Cercul Militar- istorie în imagini foto Èi film
 
În anii 1911-1914 disputele dintre cele două tabere au fost multiple întârziind într-o măsură însemnată mersul lucrărilor. Vasile Zottu prevâlandu-se de funcţia sa oficială, a reuşit uneori să-şi solidarizeze comitetul de directive al Cercului și comisia pentru supravegherea mersului construcţiei.
Imagine similarÄ
 
Problema financiară care s-a dovedit a fi un adevărat obstacol pentru începerea construcţiei vreme de mai mulţi ani a fost rezolvată datorită în primul rând donaţiei Ministerului de Resort. Fondul aflat la dispoziţie pentru construirea palatului era de aproximativ 470.000 lei sumă care era suficientă pentru faza de început.
Imagine similarÄ
 
Antrepriza Blekman-Moscovici a fost însărcinată cu execuţia lucrărilor în 1911 executându-se săpăturile pentru fundaţia viitorului palat. Din cauza conflictului Zottu-Maimarolu lucrările au înaintat lent, până în anul 1913 când lucrările au fost sistate, clădirea a fost ridicată până la cota de 8 metri, construindu-se fundaţiile și placa de beton armat. În cursul anului 1914, construcţia Palatului Cercului Militar s-a încheiat la roşu și s-a învelit. În campania anului 1915 s-au continuat o serie de finisaje și lucrări mai ales la etajele 3 și 4 precum și la terasă. La sfârşitul anului clădirea era practic gata;se punea la acea dată problema ultimelor finisaje interioare şi exterioare şi a dotării cu mobilier pentru ca la începutul lui 1916 Palatul să reprezinte deja un reper urbanistic al Bucureştiului.
Imagine similarÄ
 
În anii Războiului
Intrarea României în Primul Război Mondial pe 25 august 1916 a însemnat o nouă etapă şi în viaţa noului construit Palat. Întreaga capitală a fost supusă bombardamentului aerian fenomen care până atunci era total necunoscut populaţiei bucureştene. Timp de câteva săptămâni forţele aeriene duşmane au bombardat Bucureştiul provocând distrugeri materiale şi pierderi de vieţi omeneşti.
Imagine similarÄ
 
Toamna anului 1916 a consemnat două evenimente de tristă însemnătate, primul la nivel general Bucureştiul fiind ocupat de forţele inamice iar al doilea la nivel particular pentru Cercul Militar, generalul Vasile Zottu s-a sinucis în locuinţa sa din strada Golescu nr.1.
 
În timpul ocupaţiei germane Palatul Cercului Militar a fost transformat în închisoare pentru prizonierii români și ruşi capturaţi de inamic. În acelaşi timp a devenit postul principal de gardă al oraşului Bucureşti. În timpul celor doi ani de ocupaţie Palatul transformat în corp de pază, a devenit un fel de simbol al ocupaţiei germane.
În luna noiembrie a anului 1918 au revenit la Bucureşti familia regală şi guvernul. Pentru sediul Cercului Militar Bucureşti perioada de ocupaţie a fost una de tristă amintire ca pentru toată ţara de altfel. Perioada postbelică a însemnat și necesitatea de a termina și inaugura acest edificiu.
În anul 1919, Cercul Militar a fost obligat să facă faţă unui proces intentat de antrepriza Blekman și Moscovici, constructorii clădirii. Din cauza intrării României în război, nu s-au mai putut achita toţi banii cuveniţi pentru lucrări. Antrepriza s-a adresat Ministerului de Război care a propus un arbitraj acceptat de Comitetul de Directive al Cercului Militar. Prin decizia acestui tribunal instituit ad-hoc Cercul Militar a fost obligat să plăteasca atreprizei suma de aproximiativ 835.000 lei, astfel procesul a încetat.
Imagini pentru Cercul Militar- istorie în imagini foto Èi film
 
Ultimele retuşuri
Anul 1922 a fost cel mai bogat în ceea ce priveşte lucrările de detaliu ale clădirii. Pe baza unor sume acordate de Ministerul de Război s-a putut trece la amenajarea hotelului la etajul 1 și a etajului II. În cursul aceluiaşi an s-a completat instalaţia electrică, s-au definitivat lucrările de mozaic la pardoseli și cele de feronerie la uşi şi ferestre, s-au parchetat diferite săli.
În ceea ce priveste mobilierul, acesta a fost achizioţionat din Germania şi a fost transportat de Casa Fuller&Kohler realizându-se pe cale maritimă și pe cale ferată. În luna decembrie 1922 mobilierul a sosit în ţară şi a început să fie instalat în sălile Palatului. O altă lucrare importantă a constat în montarea instalaţiilor de încălzire și ventilaţie realizată deasemenea în luna decembrie a anului 1922. Din fondurile Cercului Militar s-a amenajat pe locul din faţa Palatului o grădină, care a fost terminată în luna aprilie a anului 1922.
 
Deşi nu fusese complet terminat Palatul Cercului Militar a fost în anii 1919-1923 gazda unor importante activităţi pentru armată în toată această perioadă au funcţionat sala de scrimă, popota sau biblioteca.
În sfârşit…Inaugurarea
Inaugurarea a fost decisă de conducerea Cercului să aibă loc pe data de 4 februarie 1923. La festivitate au luat parte Regele Ferdinand, Regina Maria, Principele Nicolae, generalul Gh.Mărdărescu-Ministrul de Război, Constantin Cristescu, șeful Marelui Stat Major, etc. IPS Mitropolitul Primat Miron Cristea asistat de arhimandriţii Gordun Galaction și Gheronte Nicolau, precum și de arhidiaconii Antonie și Nicodim au oficiat serviciul religios de sfinţire a localului.În continuare generalul Victor Zottu a făcut o ampla prelegere asupra istoricului Palatului de la lansarea ideii până la finalizarea construcţiei. După slujbă a urmat  vizita suitei regale în saloanele localului proaspăt inaugurat. Festivitatea s-a încheiat în jurul orei 13:00. Seara începând cu orele 21:00 Regele şi Regina au participat la balul desfăşurat în saloanele Cercului Militar. Reuniunea la care a participat majoritatea lumii bune a Bucureştiului s-a încheiat în jurul orelor 5:00 dimineaţa. Se remarcă la ceremonia de inaugurare absenţa aproape în totalitate a oamenilor politici aceasta având explicaţie poate  în caracterul apolitic pe care armata română încerca să îl afişeze.
 
Drumul parcurs de Palatul Cercului Militar din Bucuresti de la stadiul de idee la momentul inaugurarii a fost unul anevoios. Fie că a fost vorba de probleme de ordin financiar, de ocupaţia germană sau de dispute intestine toate au fost obstacole care au făcut ca edificiul să fie inaugurat abia la peste 20 de ani de la ideea iniţială.

LĂSAȚI UN MESAJ

vă rog adăugați un comentariu
introduceți numele aici

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.