Cheile Tătarului din Munții Gutâi

Cheile Tătarului reprezintă o rezervaţie naturală din Maramureş, aflată pe raza administrativă a satului Mara din comuna Deseşti. Cheile au fost incluse în categoria a III-a a Uniunii Internaţionale de Conservare a Naturii.

Rezervaţia naturală din care fac parte Cheile Tătarului se desfăşoară pe o suprafaţă de 15 hectare, în timp ce cheile propriu-zise au 700 de metri. Cheile sunt un defileu fierăstruit, format de Ignis-Mara în andezite piroxenice. Versantul vestic este aproape vertical şi stâncos, cu surplomb, în timp ce versantul din est este alcătuit din păduri şi grohotişuri.

Cheile Tătarului au drenat depresiunea vulcanică Tătaru, care se remarcă printr-o reţea hidrografică deosebit de importantă. Apele au sculptat, practic, în rocile vulcanice, un defileu.

Vegetaţia de aici este alcătuită, mai ales, din muşchi şi licheni, printre speciile cele mai des întâlnite, numărându-se Bacomyces corneus FLK. şi Dicranum scoporium. O parte din această rezervaţie va fi inundată în curând, acesta fiind motivul pentru care se construieşte un baraj pentru lacul de acumulare Runcu – Firiza.

În ultimii ani, Cheile Tătarului au devenit şi mai cunoscute după ce, aici, a fost descoperit “Sfinxul din Maramureş”, o formaţiune care se aseamănă foarte mult cu Sfinxul din Bucegi. Acest obiect făcut de natură seamănă mult cu un cap de dac, potrivit celor care l-au studiat şi este alcătuit din roci de andezit foarte dur. Din păcate, această nouă descoperire va dispărea din cauza apelor barajului ce se află în curs de construire.

Sfinxul din Maramureș

În urmă cu câțiva ani a fost descoperită, în Cheile Tătarului, din Munţii Gutâi, o formațiune ce pare a avea chip uman. Descoperirea, denumită Noul Sfinx sau Sfinxul Maramureșului, va fi acoperită de apele lacului Runcu, în următorii ani.

Descoperirea a fost făcută în mod întâmplător în 2009 de către ecologistul Ilie Tudorel. Ca și Sfinxul din Bucegi, stânca pare o față de om numai dintr-un anumit unghi. Unii dintre cei interesați de personajul ”sculptat” de natură în rocă au mers mult mai departe și au susținut că fața este a unui dac. Trecând de acest aspect, ceea ce este deosebit la acest monument al naturii este faptul că s-a format în andezit, una dintre cele mai dure roci.

„Vă daţi seama ce forţă a putut avea apa pârăului Tătaru ca să modeleze acel chip uman. Este cu atât mai mai valoros totul”, a precizat Ilie Tudorel.

Din păcate, acest sfinx va fi în curând acoperit de apele lacului Runcu, deoarece în zonă se construiește un baraj de acumulare. După terminarea lucrărilor la Barajul Runcu, turiștii nu vor mai putea admira chipul de dac. Cu toate acestea, cei care nu reușesc să-l viziteze până în momentul finalizării barajului, vor putea viziona imagini cu sfinxul din Maramureș, filmate de ecologistul băimărean.

Cheile Tătarului sunt singurele chei din andezit de la noi din ţară şi aparţin Direcţiei Silvice Baia Mare. Sunt incluse în obiectivele turistice din România şi sunt accesibile, doritorii putând ajunge la ele ori prin satul Mara, ori de pe drumul care trece prin Staţiunea Izvoarele.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.