Chiftele de post

4

Vă propun o reţetă uşor de făcut şi foarte potrivită în post.

Ingrediente:

6 cartofi
5 căţei de usturoi
1 lingură făină
1 pahar de orez
Ulei pentru prăjit
1 ceapă
200 g pesmet
sare, piper

Preparare:

Cartofii se fierb în coajă şi după ce s-au răcit se dau prin răzătoarea mare. Se pune orezul spălat bine la fiert, apoi se scurge. Se amestecă cartofii cu orezul fiert, se adaugă usturoiul pisat, ceapa tocată mărunt, sare, piper, o lingură de făină şi se amestecă bine. Se mai adaugă făină dacă compoziţia este moale.

Se ia cu lingura din compoziţie, se formează chiftelele, se dau prin pesmet şi se prăjesc în ulei încins. Se scot pe un prosop absorbant şi se servesc cu murături.

Poftă bună!

Facebook Comments