”China ar trebui să se gândească de două ori înainte de a amenința să atace americanii” – declară Jerry Hendrix în FoxNews. El este vicepreședinte al Grupului Telemus și căpitan în rezervă în Marina SUA.
China trădează oarecum un nivel de anxietate strategică care nu a fost încă perceput precum impactul tarifelor comerciale, iar întoarcerea la rolul istoric de putere în Asia pare să se fi blocat.
Pe 20 decembrie, Lou Yuan, în timp ce vorbea într-o conferință despre comerțul militar, a spus că, ceea ce ar speria cel mai mult Statele Unite ar fi victimele, și că cea mai ușoară cale de a învinge principalul rival China ar fi fost să scufunde două supercarriers (portavioane) americane, ucigând peste 10.000 marinari într-un astfel de proces. Când avea să se fi întâmplat, a anunțat amiralul Lou, atunci „s-ar fi văzut cât de înspăimântată poate fi America”.
Declarațiile lui Lou au fost urmate, la doar câteva zile, de cele ale președintele Chinei, Xi Jinping, prin care amenința că China „își rezervă opțiunea de a lua toate măsurile necesare” pentru a asigura „reunificarea pașnică” cu Taiwanul, o democrație care s-a guvernat în afară Chinei începând din 1949 . Xi a adăugat că Beijingul ar fi dispus să se avânte bătăliei sângeroase împotriva dușmanilor și a prezis în ton categoric: „reunificarea este tendința istorică și calea cea bună, independența Taiwanului este pe o linie moartă”.
Aceasta este o evidentă alterare a tonurilor. Luată printre alte exemple de retorică belicoasă, care au fost emise din ce în ce mai frecvent de către oficialii de la Beijing, este clar că Xi Jinping și supușii săi au fost afectați de evenimentele recente, în speță deciziile SUA.
Liderii chinezi au înțeles că, după criza financiară globală din 2008, timpul comunismului era sosit, firește, controlat centralizat. Acesta își va redobândi rolul istoric în regiune. Astfel, China ar poate arunca mantaua mișcării pașnice, pentru a-și asuma rolul hegemonic în regiunea Asia-Pacific.
Dar Xi și apropiații săi au văzut că inițiativele lor diplomatice, economice și militare sunt slabe, generând mai degrabă o rezistență sporită la națiunile indo-pacifice, decât o realiniere pe care China o țintise. Acum, tarifele comerciale ale administrației Trump amenință să destabilizeze economia chineză, ducând la un eșec în cascadă al strategiei mai largi a lui Xi Jinping și amenințând să submineze legitimitatea Partidului Comunist, de aici și replicile cât mai stridente.
Încercările disperate ale Chinei de a-și recâștiga avântul, totuși, trădează o necunoaștere a culturii americane.
China a perceput lipsa unei atenții strategice din partea administrației lui George W. Bush și acea politică externă pasivă, „de conducere din umbră”, a politicii externe a lui Obama ca fiind declinul american. În realitate, aspectele fundamentale ale economiei americane rămân surprinzător de puternice, iar spiritul de luptă american nu a murit, ci doar este în stare de veghe. Cei care ar crede că scufundarea a două portavioane ar declanșa o decizie de retragere, ar face bine să studieze istoria Statelor Unite și evenimentele sale de impact, cum ar fi efectul pe care l-au avut asupra psihicului național scufundarea Lusitaniei, atacul asupra Pearl Harbor și prăbușirea din World Trade Center. Ceea ce unii au numit impulsul Jacksonian ar putea fi descris ca …o tendință spre furie de mare putere. Cine se simte sigur, se păcălește. La urma urmei, SUA intenționează să părăsească Afganistanul … după 17 ani!
Dar nu comiteți eroarea: orice atac asupra unui singur element militar SUA de către aeronave cu rază lungă de acțiune, rachete de croazieră sau rachete balistice, ar genera cu siguranță un răspuns împotriva bazelor de lansare ale acestor arme, asupra senzorilor asociați cu aceștia, nodurile de control care le-au îndreptat, iar apoi Statele Unite ar îndrepta atenția asupra flotei navale și comerciale chinezești.
Înainte ca China să știe ce se întâmplă, s-ar trezi cu toate căile tăiate de la sursele de energie și de materiile prime de peste mări, prin care și-a consolidat economia de import/export. În câteva săptămâni ar fi fără combustibil, iar combinatele sale ar fi închise. Economia americană, stabilită într-un teritoriu care dispune în mare parte de resurse de pe plan intern, ar fi capabilă să facă față furtunii, chiar și dacă China ar încerca să atace obiective în America de Nord.
În ceea ce privește China, ar fi mai bine să-și modereze tonurile și să abordeze strategii de negociere cu Statele Unite asupra chestiunilor comerciale cu bună-credință și cu o deschidere spre un compromis real cu privire la chestiunile economice care împart cele două națiuni, decât acele atitudini profund naționaliste.
Xi Jinping ar trebui să încerce să înțeleagă poziția sa strategică reală, și să țină seamă că cine irită un tigru, trebuie și să poată apoi să-l calmeze!... Nu ar mai reveni în hegemonia globală sau la statutul de lider zonal pe care îl deține acum. China și-a exprimat ambițiile sale ample și agresive prea devreme.
În ceea ce privește Statele Unite, ar trebui să asculte de președinte Trump și de noului său secretar al apărării, Patrick Shanahan, care împreună au identificat că se află într-o eră de uriașă concurență în domeniul energiei, și care solicită mai multe eforturi, iar concurenții sunt… China, China și … China. (Adaptare potrivit fownews.)
