Cine îl va da înapoi? – Încă un miliard de EUR împrumut, pentru a acoperi contribuția bugetului de stat

statul se imprumuta

Ministerul Finanţelor Publice (MFP) a contractat de la Banca Europeană de Investiții (BEI) un împrumut în valoare de un miliard EUR, pentru a acoperi contribuția bugetului de stat, de cofinanțare a proiectelor prioritare de transport, din cadrul Programului Operațional Infrastructură Mare (POIM) 2014-2020.

Astfel, Guvernul ar putea realoca spre alte destinații sumele deja prevăzute în buget pentru cofinanțarea proiectelor cu fonduri europene rambursabile, în funcție și de agenda cheltuirii împrumutului.

În Bugetul de stat pe 2017, la capitolul Transporturi sunt prevăzute „cheltuieli aferente programelor cu finanțare rambursabilă” de 200 de milioane de lei.

Creditul BEI urmează „să contribuie la încurajarea investițiilor, la punerea în practică a Master Planului de Transport agreat cu Comisia Europeană și ajută la creșterea absorbției granturilor acordate de Uniunea Europeană în exercițiul financiar 2014-2020”.

Sunt vizate proiectele incluse în axele 1 și 2 din POIM, care vor beneficia de fonduri europene nerambursabile, potrivit unui comunicat al MFP.

Axa 1 se referă la „îmbunătăţirea mobilităţii prin dezvoltarea reţelei TEN-T și a metroului”, iar Axa 2 la dezvoltarea sistemului de „transport multimodal, de calitate, durabil şi eficient”

Împrumutul este acordat pe o perioadă de până la 25 de ani, din care o perioadă de grație de până la 7 ani, fiecare tragere fiind considerată un împrumut de sine stătător, cu propria sa maturitate și perioadă de grație.

Dobânda poate fi fixă sau variabilă, stabilită de comun acord cu BEI și nu se va percepe decât în cazul în care se efectuează trageri din împrumut.  Rambursarea fiecărei trageri poate fi efectuată în una sau mai multe tranșe.

România este reprezentată de Ministerul Finanțelor Publice, în calitate de împrumutat, iar promotorul este Ministerul Transporturilor. Contractul cadru de împrumut a fost semnat marţi, la Luxemburg de Ionuț Mișa, ministrul Finanțelor Publice și de vicepreședintele BET, Andrew McDowell. Potrivit cursdeguvernare

Ni se nasc pruncii deja îndatorați. Guvernele de după 89 s-au tot împrumutat în contul lor și au tocat banii fără a fi vreo lege prin care să-i poți trage la răspundere. Sute de miliarde care au îmbogățit mogulii și grupurile mafiote cu concursul guvernanților vor trebui plătite de generațiile care vin. Cum? Nu se știe! Statul se împrumută dar banii nu îi cheltuie pentru tine, tu doar ești cel care are onoarea să… plătească datoriile. De asta ar trebui legea răspunderii actului politic, să-i poți lua de barbă când iau decizii în defavoarea ta.

Facebook Comments

LĂSAȚI UN MESAJ

vă rog adăugați un comentariu
introduceți numele aici