Clasamentul celor mai inovatoare universităţi din Europa

Inima inovației europene nu este o metropolă majoră, ci un mic oraș din regiunea Flandra din Belgia. Aceasta este concluzia celui de-al doilea clasament anual al celor mai inovatoare universități din Europa, realizat de Reuters.

Lista identifică și clasifică instituțiile de învățământ care fac cel mai mult pentru a promova știința, a inventa noi tehnologii și a contribui la stimularea economiei globale. Pentru a realiza clasamentul celor mai inovatoare universităţi din Europa, Clarivate Analytics (fosta divizie Intellectual Property & Science a Thomson Reuters) a început identificând mai mult de 600 de organizaţii globale care au publicat cele mai multe articole în revistele academice, inclusiv instituţii educaţionale, organizaţii non-profit şi instituţii finanţate de guverne. Această listă a fost redusă la instituţiile care au depus cereri pentru cel puţin 50 de brevete la Organizaţia Mondială a Proprietăţii Intelectuale (World Intellectual Property) în perioada 2010-2015.

Apoi autorii au evaluat fiecare candidat în funcţie de 10 parametri diferiţi, concentrându-se pe lucrări academice (care indică cercetarea de bază) şi brevete (ce indică capacitatea unei instituţii de a pune în practică cercetarea şi de a-şi comercializa descoperirile). În cele din urmă, lista a fost redusă astfel încât să includă numai universităţile europene care apoi au fost clasificate în funcţie de performanţele lor.

Mai bine cunoscută pentru tehnologie decât pentru teologie

Conform acestui clasament publicat la 3 mai, cea mai inovatoare universitate din Europa, pentru al doilea an consecutiv, este KU Leuven din Belgia. Această instituție de aproape 600 de ani a fost fondată de papa Martin al V-lea, dar în prezent este mai bine cunoscută pentru tehnologie decât pentru teologie.
KU Leuven menține una dintre cele mai mari organizații independente de cercetare și dezvoltare din lume. În anul fiscal 2015, cheltuielile pentru cercetare ale acestei universități au depășit 454 milioane de euro și portofoliul său de brevete include în prezent 586 de familii active, fiecare reprezentând o invenție protejată în mai multe țări.
Cea de-a doua cea mai inovatoare universitate din Europa este Imperial College London, instituție ai cărei cercetători au fost responsabili pentru descoperirea penicilinei, dezvoltarea holografiei și inventarea fibrei optice.
Locul al treilea este ocupat de Universitatea din Cambridge, care a fost asociată cu 91 de laureați ai premiilor Nobel de-a lungul istoriei sale de 800 de ani. Iar instituția de pe locul al patrulea, Universitatea Tehnică din München, a dus la crearea a peste de 800 de companii din 1990, inclusiv o varietate de startupuri high-tech în diverse industrii, precum energie regenerabilă, semiconductori și nanotehnologie.

Potrivit agenţiei britanice de presă, clasificarea relativă a oricărei universităţi nu oferă o imagine completă a faptului dacă cercetătorii săi desfăşoară o muncă importantă, inovatoare. Întrucât clasamentul măsoară inovaţia la nivel de instituţie, poate trece cu vederea departamente sau programe deosebit de inovatoare.
O universitate ar putea avea un nivel scăzut de inovare generală, dar în cadrul ei să opereze unul dintre cele mai inovatoare laboratoare de informatică din lume, de exemplu. De asemenea, este important de menţionat că, indiferent în care parte a topului se situează o universitate, aceasta se află totuşi în primele 100 de pe continent. Toate aceste universităţi produc cercetări originale, creează tehnologii utile şi stimulează economia globală, conchide Reuters.

Facebook Comments