Coloana vertebrală și legătura ei cu alte organe

Problemele la nivelul coloanei vertebrale sunt frecvent întâlnite; mai mult de 50% dintre noi se pot aştepta prezinte o afectare a spatelui mai devreme sau mai târziu în viaţă.

Aceste probleme la nivelul coloanei vertebrale pot cauza apariţia unui număr foarte mare de afecţiuni sau de dureri în cele mai aleatoare părţi ale corpului. Apoi, încercând tratăm aceste afecţiuni, constatăm tratamentul nu are nici un efect.

Acesta este unul dintre motivele pentru care este foarte important acordăm o atenţie deosebită coloanei vertebrale şi legăturii acesteia cu restul organismului.
Există o legătură între vertebre, părţile inervate de nervii aferenţi şi posibilele simptome care indică o afectare a coloanei vertebrale:

Aproximativ 70% din cazurile de dureri de cap sunt cauzate de problemele la nivelul coloanei vertebrale.

Tinitus, dificultăţile la înghiţire, problemele cu vederea – toate acestea pot fi consecinţa disfuncţiei unui disc intervertebral.

În cazul în care simţi furnicături sau dureri la nivelul membrelor superioare, acordă o atenţie deosebită zonei cervicale.

Problemele la nivelul toracic pot provoca dureri în zona inimii, stomacului şi intestinelor.

Problemele la nivelul coloanei vertebrale lombare se pot manifesta sub formă durerii la nivelul soldurilor, coapselor şi prin reducerea sensibilităţii la nivelul picioarelor.

În funcţie de simptomele prezente, tratamentul potrivit şi exerciţiile de consolidare a coloanei vertebrale va pot ajuta scăpaţi de problemele existente la nivelul altor organe. În acest fel, veţi trata cauza reală a problemei.

Facebook Comments