Condiția pusă de Gabriela Firea pentru aprobarea desfășurării mitingului românilor din diaspora la 10 august

Urmare a discuțiilor din spațiul public referitoare la solicitarea Federației Românilor de Pretutindeni privind organizarea unui miting în Piață Victoriei în dată de 10 august 2018, Gabriela Firea face următoarele precizări.

„Am luat act, la revenirea din concediul legal de odihnă, de faptul că cererea Federației Românilor de Pretutindeni de a organiza un miting în București a primit aviz negativ din partea Comisiei de Avizare a evenimentelor, motivul invocat fiind acela că 1 milion de participanți, potrivit cifrei înaintate de către organizatori, ar perturba grav activitatea și liberă circulație în Capitală, inclusiv a vehiculelor care intervin în situații de urgență, și ar pune forțele de ordine în imposibilitatea de a garanta siguranța atât a manifestanților cât și a celorlalți cetățeni care tranzitează zona fără a participa la miting.

În situația în care organizatorul își va reconsidera solicitarea inițială, astfel încât să se încadreze în limite rezonabile din punct de vedere al numărului participanților, Comisia își va reevalua punctul de vedere și nu va mai există niciun motiv pentru a nu fi autorizată manifestația.

Pentru comparație, la mitingul organizat de PSD în dată de 9 iunie 2018, despre care s-a vorbit în acest context, în spațiul public, numărul de participanți declarați de organizatori în Piață Victoriei a fost de 250.000, iar în momentul de vârf al evenimentului s-au înregistrat un număr de 380.000 – 400.000 de persoane, care ocupau în întregime Piață Victoriei, precum și străzile adiacente. Inițial, PSD a intenționat organizarea unui miting la care să participe 1 milion de persoane, dar în urmă discuțiilor cu instituțiile implicate în menținerea ordinii publice și a gestionării situațiilor de urgență s-a decis redimensionarea evenimentului în concordanță cu particularitățile și capacitatea zonei vizate.

Primăria Capitalei nu intenționează să obstrucționeze în niciun fel manifestațiile publice, dar solicită ca organizatorii să-și asume explicit respectarea legii și să-și dimensioneze acțiunile astfel încât să nu fie periclitată siguranța nici a participanților, nici a celorlalți cetățeni.

Solicit să se pună capăt acuzațiilor și jignirilor proferate în spațiul public la adresa mea și a Primăriei Capitalei, câtă vreme nu există niciun motiv pentru care vreo entitate să fie lezată de vreo acțiune ireversibilă a autorităților. Legea și regulile sunt aceleași pentru toată lumea și nu se aplică după principiul ‘cine țipă mai tare’. Democrația înseamnă respectarea libertăților cetățenești câtă vreme acestea nu încalcă libertățile celorlalți.

Regret că unii oameni politici cu pretenții s-au grăbit să arunce cu invective și acuzații, fără să cunoască situația de fapt și legea sau, mai grav, cunoscându-le dar ignorându-le cu bună știință, doar pentru câștiguri efemere în planul imaginii”.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.