Consumul de sare, zahăr şi grăsimi dăunează grav sănătăţii???

Sarea
Sloganul e vechi dar să-l analizăm din punct de vedere al reacţiilor care se produc în organism…
Corpul nostru se bazează pe electroliţi, (cei mai semnificativi fiind sodiul şi potasiul) pentru transmiterea impulsurilor electrice prin care sunt controlate funcţiile organismului. Pentru ca organismele noastre să funcţioneze în mod corect, este foarte important ca această concentraţie de electroliţi să rămână constanta. Deşi cei doi termeni – sarea şi sodiul – sunt folosiţi ca sinonime, sarea conţine sodiu în procent de 40%.
Sarea este dăunătoare când este consumată în exces. Consumată în limite normale, pentru o persoană activă şi sănătoasă aduce organismului o serie de beneficii. Are rol în transmiterea impulsurilor nervoase, stimularea contractiilor musculare şi în menţinerea volumului adecvat de lichide la nivelul sângelui şi ţesuturilor, menţinerea sănătăţii celulelor din organism. Cei care consumă între 1 şi 3 mg de sare în fiecare zi au inima mai sănătoasă, la fel şi creierul sau rinichii. Sodiul din sânge ne ajută să păstrăm muşchii la un nivel mai bun, în timpul exerciţiilor fizice. Împiedică deshidratarea excesivă, transpiram mai puţin, dar suficient cât corpul să elimine toxinele. Ajută la prevenirea accidentelor vasculare cerebrale şi a afecţiunilor tiroidiene. .
Sarea cu iod ajută la buna funcţionare a glandei tiroide. Peste 80% din cantitatea de iod din corp se găseşte la nivelul tiroidei.
Avantaje şi dezavantaje
Ajută la reglarea presiunii sanguine, contribuie la eficienta transmisiei nervoase şi a contracţiei musculare. Pentru balonare, constipaţie sau lipsa poftei de mâncare, se adaugă, în cantităţi mici, în paharul cu apă. Băile calde cu apă sărată dau rezultate în cazul bolilor articulare, reumatismului şi ameliorează afecţiuni precum răceala, gripa sau guturaiul. Simptomele cistitei şi anexitei pot fi, de asemenea, ameliorate, cu ajutorul băilor de şezut cu apă sărată (5 linguri de sare grunjoasă la un litru de apă). Aerul salin, curele litorale şi cele de ocna sunt indicate în afecţiuni precum astm bronşic, bronşită, emfizem pulmonar, rinită, sinuzita cronică, infecţii respiratorii repetate, hipotiroidie. Efectele nocive apar când este consumată în exces, hipertensiune, afecţiuni cardiovasculare, îngreunarea procesului de vindecare a bolilor. Sarea în sine nu îngraşă şi nu slăbeşte pentru că nu are calorii. Influenţează retenţia de apă în organism, favorizează depunerea kilogramelor, şi împiedica absorbţia de calciu, care afectează sistemul osos şi creşte riscul de osteoporoză.
Beneficii neştiute ale sării – Are efect hipnotic şi, prin urmare, ajută la reglarea somnului. – Ajută la prevenirea artritei gutoase. – Este un puternic antihistaminic natural. Pusă pe vârful limbii, combate tusea seacă persistenta. – Are rol esenţial în stimularea libidoului. Echilibrează nivelului glicemiei. Sarea grunjoasă, nerafinata, pe lângă clorura de sodiu, conţine alte 80 de micro şi macroelemente, printre care magneziu, calciu şi iod.
Sarea de Himalaya, este foarte bogată în minerale, un veritabil aliment minune.Nu este tratată industrial având 100% sare cristal, naturală, nerafinata, fără aditivi şi fără ados de iod. Sarea roz de Himalaya este bogată în fier (de unde şi culoarea roz) şi are efecte curative, energizante, revigorante şi de detoxifiere a organismului.
Consumând: banane, pepene galben, kiwi, prune, sfeclă roşie, roşii, cartofi dulci, spanac, morcovi, conopidă – nuci crude, peste şi fructe de mare, bogate în potasiu, un mineral care ajută la eliminarea sodiului din corp, asigurăm o detoxifiere eficientă şi o activitate normală a glandelor suprarenale
Atenţie: alimentele de provenienţă industrială conţin clorură de sodiu.

Facebook Comments