Copiii celor divorțați vor divorța și ei la rândul lor

Copiii celor divorțați vor divorța și ei la rândul lor

Timpul și legile au schimbat conceptul de căsătorie, l-a mutat de la „până ce moartea ne va despărți“ în fuguța la avocat încă de la primele semne de dificultăți maritale.

Epoca acelui principiu căsătoria indisolubilă și intangibilă – orice s-ar fi întâmplat,  de pe vremea  părinților noștri, a apus. Astăzi, constatăm o rată tot mai crescândă de divorțuri și de tentarea unei a doua căsătorii.

Cuplurile destinate  – sau constrânse –  de a se iubi unii pe alții pentru totdeauna, nu mai există acum decât ca o raritate sau ciudățenie.  O nouă realitate dureroasă, cupluri din ce în ce mai multe sfârșesc divorțând.

viata in treiPartenerii de astăzi, fiii represaliilor maritale de odinioară,  abordează viața de cuplu cu ezitări, temeri și incertitudini.

Să vedem ce se întâmplă în mintea lor și în viața de cuplu. Sunt care, ca adult, adoptă o condiție de single sau cine trece dintr-o relație într-alta, ori adoptând mecanisme de apărare ca urmare a unei temeri majore de intimitate, sunt și cei care încă mai stă în probe  ca o posibilă ușurință de evadare din lanțurile relației conjugale.

Sentimentele de astăzi par să aibă caracter de efemeritate, sunt cu termen de scadență, part-time, și viziunea de cuplu nu mai este o speranță, ci o amenințare.

Mulți soți, în timp ce trăiesc în interiorul unei căsătorii naufragiate, văd  separarea ca o traumă demnă de fi evitată pentru că, inevitabil, copiii lor pot suferi și, astfel, rămân prinși într-o căsnicie  în care nimeni nu este fericit dar nici ei înșiși, nici atât liberi, păstrând încă în viață familia într-o apatie cronică.

Alți protagoniști ai iubirii nefericite, se tem pentru probleme economice, pensii alimentare prea mari, ruinătoare, și rămân să trăiască  într-o sărăcie emoțională, dar cu… ”siguranță economică”.

Să privim acum ochii copiilor, adevărații protagoniști ai dezastrelor matrimoniale:

copiii inca viseaza o casaViața interioară a acestor copii este afectată sau nu de acest climat de ambivalență?
Sinceritatea  emoțională a părinților îi va ajuta în suportarea unui posibil doliu sau ascunderea adevărului cu orice preț pentru a-i proteja de durere? „Copiii divorțului“  vor divorța apoi la rândul lor? Copiii, indiferent de vârstă, cum vor trăi aceste evenimente?

Singurul studiu european, mai exact finlandez, al Institutului Național de Sănătate Publică, a chestionat 1471 de elevi,  mai întâi la 16 ani și, din nou, pe aceiași, la 32 de ani.

Concluziile nu sunt încurajatoare: copiii părinților divorțați, au la rândul lor o rată ridicată de divorț și de comportament  susceptibil, în comparație cu copiii cuplului  rămas tributar principiului de ,,până ce moartea ne va despărți,, ori …norocoși făurari ai unei relații stabile.

Se pare că divorțurile  fac mai vulnerabili copii, vulnerabilități care vor fi transmise în legăturile lor de cuplu de mai târziu.

Se vor apropia de căsătorie cu mai multă precauție, cu exacerbarea rănilor din trecut, ei vor opta pentru o coexistență fără acte și, când nu mai merge, o separare fără multe formalități.

Nu există reguli aplicabile pentru toate cuplurile și toți copiii dar cu siguranță copiii divorțurilor vor avea o mai mare fragilitate psihică.

Copiii care au fost catapultați în lumea adultă prea devreme, copii care au dezvoltat roluri, psihologic vorbind,  devenind partener surogat – ”soția” sau ”soțul” părinților lor – și, în cele din urmă, aceștia, sunt copii care și-au pierdut ingenuitatea copilăriei.

Copiii sunt cu siguranță nodul  în  dinamica urii și iubirii părinților lor. Temerile și ororile acestora le vor lăsa amprente.

Ca să nu mai vorbim de „după“ divorț: părinți furioși, abandonați, trădați și răniți, noi iubiri cu o funcție clară de compensare emoțională și noile cerințe ale noilor nuclee pentru a fi reconstruită familia, pentru a sigila o normalitate nou descoperită. Dar copiii? Vor supraviețui acestor revolte ale „sufletului și trupului? Vor căpăta depresie, anxietate? Vor fugi de școli, performanța lor va scădea? Care este moștenirea pe care acești copii o vor primi?

Cu siguranță o moștenire dureroasă, de ură, amărăciune, ceartă și tensiuni, amintirile unei copilării fragmentate și trăite în  insecuritate și neîncredere față de iubire și de cuplu.

Statisticile arată că vor exista din ce în ce mai mulți copii ai divorțului, chiar până la un plus de 75%  în următorii zece ani, date deloc liniștitoare.

Când nu i se recomandă cuplului să divorțeze și…  când ar fi cel mai oportun să o facă?

Până la ce vârstă a copiilor să se amâne divorțul, pentru a nu le provoca daune?

De fapt, nu  există o vârstă adecvată, deoarece nu există strategii de prevenire sau pentru ameliorarea suferințelor acestora. Copilăria este acea  vârstă a vieții în care nevoia de îngrijire, de afecțiune, cere prezența ambilor părinți și le dă lor siguranță și o creștere armonioasă.

La acea vârstă nu au instrumentele pentru ca să-și exprime la reale dimensiuni durerea lor, de multe ori fac acest lucru prin diverse tulburări psihosomatice sau tulburări de comportament, dar durerea și prejudiciul se vor păstra pe termen lung.

Adolescența este acea etapă a vieții  când copiii încep să se detașeze de părinți și se aruncă în exerciții afective, apoi, în experimente sexuale, simulând viața de cuplu.

Dar nici această vârstă nu este cu siguranță neafectată sau detașată total de divorțul părinților.
În timpul acestei delicate faze de creștere, adolescentul trebuie să se simtă în siguranță și totodată liber pentru a explora lumea, fără anxietate și temeri.
Pe parcursul acestor ani de tulburări hormonale și  gestică experiențială, copilul devine adult, el va trebui să abandoneze identitatea copilului, pentru a dobândi pe cea de adult și să aibă speranțe fără spaime când va trebui să-și facă propria familie sau pur și simplu să trăiască în doi. Este mai mult ca sigur perioada când  fiii și fiicele voastre au mai mare nevoie de voi amândoi.

Asta nu înseamnă că nu puteți divorța, poate că e preferabil decât acel climat de ură, de ceartă, de răzbunări conjugale sau de manipularea copiilor, a unuia dintre părinți contra celuilalt.

Un gând de speranță pro-cuplu: în ciuda pesimismului și  a zestrei de vulnerabilitate, mai sunt încă acei care doresc să se încreadă în dragoste, cei care sfidează amintirea divorțului părinților și caută să dovedească faptul că ei vor reuși cu adevărat în viața de cuplu, fiindcă, ce ar fi viața fără iubire? Sinteză potrivit Dr. Valeria Randone medicitalia.it

Facebook Comments

LĂSAȚI UN MESAJ

vă rog adăugați un comentariu
introduceți numele aici