Copil de 5 ani, sună la ambulanță și își salvează tatăl

Are doar 5 ani și a făcut un gest de om mare. În Glos-la-Ferriere, în Normandia, a reușit să-și salveze tatăl aflat  în comă diabetică. Cel mic îl găsise întins pe pat și, înspăimântat, a sunat la ambulanță. „îmi pare că tatăl meu este mort, face bule la gură”, primele sale cuvinte spuse operatorii care au fost ghidați apoi de el să găsească apartamentul.

Fiul părinților separați, el a fost singura persoană din casă în momentul incidentului. Necunoscând adresa casei, el a indicat doar numele satului și o serie de detalii care au permis ambulanței să sosească la timp. „Simțeam că era tensionat și că era foarte sensibil la ceea ce se întâmplase cu tatăl său”, a spus colonelul jandarmeriei Pierre Baillargeat – dar el a fost extrem de precis în atitudinea sa”. Poliția, a intervenit pentru a ajuta medicii de urgență, a cerut copilului să iasă afară și să facă gesturi cu mâna de îndată ce aude sirenele. Așa a și făcut. După operațiunea de salvare, copilul a fost încredințat mamei.

Facebook Comments

LĂSAȚI UN MESAJ

vă rog adăugați un comentariu
introduceți numele aici

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.