Copil ţinut în lanţuri… într-o casă improvizată din carton

În mileniul trei, într-o țară europeană și pretins civilizată, într-un oraș al culturii… strigător la cer:
Reprezentanţii Direcţiei de Protecţia Copilului au demarat o anchetă după ce o patrulă a Poliţiei Locale a descoperit într-un cartier ieșean că un copil cu nevoi speciale a fost ţinut în lanţuri, transmite Agerpres.

Potrivit reprezentanţilor Poliţiei Locale, în timpul unei patrule de rutină în cartierul Cicoarei din Iași, poliţiştii au aflat că într-o gospodărie improvizată pe malul Bahluiului un copil este ţinut de mai mult timp în lanţuri de părinţi.

„Am fost sesizaţi de poliţişti că un copil de 10 ani este ţinut în lanţuri de părinţi. El nu vorbeşte. Familia locuieşte într-o casă improvizată din carton. Era legat de un stâlp improvizat. A fost demarată o anchetă”, a declarat pentru Agerpres Tiberiu Bantaş, purtătorul de cuvânt al Direcţiei pentru Protecţia Copilului Iaşi.

Conform sursei citate, copilul şi mama au fost duşi la Spitalul de Pediatrie Sfânta Maria din Iaşi. Potrivit reprezentanţilor IPJ Iaşi, în acest caz a fost deschis un dosar penal pentru rele tratamente aplicate minorului.

FOTO: ziaruldeiasi.ro
Facebook Comments

LĂSAȚI UN MESAJ

vă rog adăugați un comentariu
introduceți numele aici

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.