Cristian Țopescu ne-a părăsit

Cel mai mare comentator sportiv, jurnalist și om de televiziune, sportiv și familist, un om de înaltă ținută etică, un model și o voce extraordinară, a murit. Partidele comentate de el sunt încă vii în memoria noastră, felul cum încuraja suporterii atunci când echipa favorită sta să piardă sau cu câtă noblețe știa să sărbătorească sportul sau naționala fie la victorii sau înfrângeri, învățându-ne ce înseamnă fair play-ul, sportivitatea, competiția demnă.

Muncea cu foarte multă implicare, pregătind partidele în cele mai mici detalii, știind despre fiecare jucător, viața, urcușul, palmaresul, plusuri și minusuri, era o adevărată enciclopedie sportivă.

Fostul reporter sportiv, realizator de emisiuni sportive, comentator și redactor șef a fost internat la Terapie Intensivă din 8 mai, după ce a avut o criză de diabet zaharat.

Între 1964 și 1999, Cristian Țopescu a lucrat la TVR, unde a fost reporter sportiv, realizator de emisiuni, comentator sportiv, redactor-șef si director general adjunct. Cristian Țopescu a fost și politician, fiind ales senator de București la alegerile din 30 noiembrie 2008.

În 2017, preşedintele Klaus Iohannis i-a acordat lui Cristian Ţopescu Ordinul Steaua României.

Vocea ta Cristian Țopescu va rămâne pentru întotdeauna vie în memoria noastră. Drum lin!

Facebook Comments

LĂSAȚI UN MESAJ

vă rog adăugați un comentariu
introduceți numele aici

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.